Oferta AAGES a inregistrat subscrieri de 267,7% fata de numarul de actiuni oferite initial, nivel care, potrivit Prospectului, permite ofertantilor sa inchida oferta anticipat. Indicele de alocare al ofertei, pe baza caruia se va face alocarea pro-rata, este de 0,38752.

Pretul oficial al ofertei este maximul anuntat in Prospect, adica 3,9 lei/actiune, compania fiind astfel evaluata la 39 mil. lei (8,6 mil. euro). Investitorii vor plati insa 3,705 lei/actiune deoarece oricine subscria in primele patru zile lucratoare ale IPO-ului (pana pe 13 iunie inclusiv) urma sa beneficieze de un discount de 5%. Valoarea totala a IPO-ului AAGES ajunge astfel la 5,5 mil. lei.

Data pentru alocarea actiunilor din ofeta este 9 iunie, in vreme ce data tranzactiei este stabilita pentru 12 iunie.

AAGES este un producator de echipamente industriale pentru prelucrarea prin incalzire a metalelor (prin inductie electromagnetica), infiintat in Targu-Mures acum aproape 27 de ani de catre un grup de cercetatori locali. Produsele societatii sunt destinate in special metalurgiei si constructiei de masini, fiind folosite cu precadere pentru topirea metalelor feroase si neferoase, deformare la cald, calirea prin inductie si imbinarea prin fretare.

Sursa foto: Shutterstock