Prețul final stabilit pentru acțiunile Hidroelectrica (H2O) în oferta publică inițială (IPO) tocmai încheiată este de 104 lei/titlu, compania fiind astfel evaluată la 46,8 mld. lei (9,4 mld. euro). Micii investitorii care au cumpărat în primele cinci zile ale IPO-ului vor primi acțiunile cu un discount de 3%, adică la un preț final de 100,88 lei/acțiune.

De asemenea, investitorii persoane fizice vor primi aproximativ 32% din totalul acțiunilor pentru care au trimis ordine de subscriere, factorul de alocare pro-rata fiind de 0,3209762650. Practic, un investitor care a subscris 100 de acțiuni, va primi 32 de acțiuni, diferența de bani urmând să îi fie returnată în următoarele 5 zile lucrătoare.

Fondul Proprietatea (FP), compania care a vândut acțiuni H2O în ofertă, a decis să renunțe la întreg pachetul de acțiuni pe care îl avea, astfel că atât tranșa rezervată investitorilor instituționali, cât și tranșa rezervată investitorilor de retail, au primit supraalocări.

Așadar, 71.766.542 acţiuni au fost alocate în Tranșa Investitorilor Instituţionali (reprezentând 80% din totalul Acţiunilor Oferite şi al Acţiunilor în legătură cu Opţiunea de Supra-Alocare) şi 17.941.635 Acţiuni au fost alocate Tranșei Investitorilor de Retail (reprezentând 20% din totalul Acţiunilor Oferite şi al Acţiunilor în legătură cu Optiunea de Supra-Alocare).

IPO Hidroelectrica, incluzând acțiunile suplimentare supra-alocate în scop de stabilizare, constă în 89.708.177 acțiuni, ce reprezintă 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica și întreaga participație a Fondului în societate.

Investitorii Principali (așa cum sunt definiți în Prospect) au achiziționat în total echivalentul a 2,24 miliarde de RON în acțiuni la Prețul de Ofertă, sub rezerva anumitor condiții uzuale.

Decontarea va avea loc pe data de 10 iulie 2023. Admiterea și începerea tranzacționării pe BVB sub simbolul “H2O” va avea loc pe data 12 iulie 2023.

„Suntem încântați de interesul puternic venit din partea investitorilor, ce a determinat succesul ofertei publice inițiale a Hidroelectrica. Aceasta este o etapă marcantă ce va sprijini dezvoltarea pe termen lung a companiei noastre. În numele Societății, aștept cu nerăbdare să întâmpin noii acționari ai Hidroelectrica. Avem o afacere extraordinară ce se bucură de o oportunitate unică – în calitate de lider în producția de energie electrică din România, cu un portofoliu de energie 100% din surse regenerabile – de a stimula crearea de plus valoare pe măsură ce ajutăm țara să realizeze tranziția energetică. În calitate de companie publică, așteptăm cu nerăbdare să ținem acționarii la curent cu strategia noastră axată pe eficiența operațională, diversificarea și extinderea afacerii cu scopul de a oferi beneficii pe termen lung tuturor părților interesate”, a declarat Bogdan Badea, directorul general Hidroelectrica.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri