Cu o creștere de aproape patru ori în ultimii patru ani a numărului de investitori, Bursa de Valori București (BVB) a devenit o ”scenă” mult mai mare pentru companiile care vor să comunice cu aceștia și pentru antreprenorii care vor să își promoveze business-ul în fața unei audiențe cât mai mari, consideră Radu Hanga, președintele BVB.

Numărul investitorilor care tranzacționează la Bursa de Valori București a ajuns la 191.743 în primul trimestru din acest an, reprezentând o creștere de 255% comparativ cu cifra de 53.938 înregistrată cu patru ani în urmă, în T1 2020.

”Valoarea oricărei scene e dată de audiență. O scenă care te pune în fața mai multor oameni va avea o valoare mai mare. Dacă bursa este o scenă care te pune în fața investitorilor, vedem că valoarea bursei a crescut foarte mult în ultimii ani. Este un alt nivel de vizibilitate, iar această vizibilitate se transferă către BVB Arena”, spune Radu Hanga, care face referire la programul bursei inițiat încă din 2017 sub numele de Made in Romania, dar care acum a fost redenumit în BVB Arena.

Bursa vrea astfel să promoveze și să aducă un plus de imagine IMM-urilor și companiilor antreprenoriale românești care nu sunt mereu în lumina reflectoarelor, folosindu-se de vizibilitatea pe care nume mari din piața principală, precum Banca Transilvania, Petrom sau Hidroelectrica o generează automat.

O parte din antreprenorii români se tem că listarea la Bursa de Valori București (BVB) vine la pachet cu cerințe dure de raportare pentru firmele lor, însă Radu Hanga subliniază că acestea trebuie privite ca oportunități pentru a comunica cu investitorii.

BVB este o scenă unde trebuie să comunici lucruri, dincolo de raportări. Termenul de «raportat» sună dur și obligatoriu. Scena nu e pentru lucrurile obligatorii. Scena îți dă posibilitatea să te exprimi. Bursa te ajută să comunici, este o platformă prin care o companie comunică cu investitorii, atât cu cei actuali, cât și cu investitorii potențiali”, menționează președintele Bursei.

În plus, IMM-urile care se listează la bursă fac primul pas pe piața AeRO, o anticameră a pieței principale unde cerințele de raportare sunt mult mai relaxate. Aici, singura cerință majoră este publicarea unui raport anual auditat și chiar și în eventualitatea în care acest lucru nu este realizat nu există sancțiuni financiare, ci mai degrabă de imagine/credibilitate.

Unul dintre principalele motive pentru care ar trebui să vrei să te listezi la bursă este acela că vrei să comunici, să vorbești despre businessul tău și despre produsele tale. Noi le explicăm antreprenorilor că cerințele de raportare sunt o ocazie să comunice cu investitorii și în al doilea rând aceste cerințe sunt mai relaxate în piața AeRO

Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București

În tabelul de mai jos pot fi comparate obligațiile de raportare între piața AeRO și piața principală a BVB. Un ghid privind listarea în piața AeRO poate fi consultat la acest LINK.

Ce este BVB Arena și cum vrea Bursa de Valori București să își formeze viitorii campioni ai economiei

Noua ediție a programului dedicat promovării companiilor antreprenoriale românești a fost lansată la finalul lunii trecute sub numele de BVB Arena, un rebranding al vechii denumiri ”Made in Romania”.

”Am vrut să creăm un brand care să fie asociat doar cu noi, cu Bursa de Valori București. «Made in Romania» a devenit un nume cunoscut și bine înrădăcinat în ultimii ani în comunitatea pieței de capital, dar când spui «made in Romania» automat vei împărți această denumire cu tot ceea ce este realizat în România. «BVB Arena» oferă o scenă, o anticameră a bursei pentru companiile antreprenoriale”, explică Radu Hanga.

Peste 1.200 de companii au fost nominalizate în cadrul programului în cele șase ediții anterioare. Dintre acestea, 237 au fost companii semifinaliste și 90 de companii au fost finaliste.

”În cadrul BVB Arena intri într-o comunitate de antreprenori și companii care învață și pot face business împreună. Creăm legături între antreprenorii români și cei care furnizează know-how. În niciun caz programul nu reprezintă o competiție între companii. Prin BVB Arena vrem să familiarizăm antreprenorii cu tot ceea ce înseamnă bursa și piața de capital”, a declarat Radu Hanga.

Ca urmare a edițiilor anterioare ale BVB Arena (fost Made in Romania), au fost derulate 37 de runde de finanțare: 14 listări de acțiuni, companii care s-au listat la bursă și 24 emisiuni de obligațiuni listate la bursă de către 20 dintre companiile seminifinaliste și finaliste în program. În plus, se adaugă și alți bani atrași prin majorări de capital realizate de o parte dintre aceste companii ulterior listării la BVB, atât în piața principală, cât și pe AeRO.

Cele 14 listări de acțiuni ale unor companii care au participat la BVB Arena sunt: Bittnet, iHunt, 2Performant, SafeTech Innovations, Agroland, Lăptăria cu Caimac, Agronland Agribusiness, One United Properties, AllView, Grup Șerban, Arobs, Chromosome Dynamics și Millenium Insurance Broker.

Există costuri pentru a participa la Arena BVB?

Răspunsul simplu la aceasă întrebare este NU. Totuși, dacă dincolo de mentoratul pe care îl primește în cadrul programului o firmă contractează serviciile unuia dintre consultanții din comunitatea Arena BVB, atunci consturile sunt negociate separat de cele două părți.

”Costurile pentru companiile care se înscriu în BVB Arena și accesul la resurse (programul de mentorat) sunt zero. Desigur, dacă partenerii din program (brokeri, consultanți, etc.) și companiile ajung să realizeze contracte pentru anumite servicii, acolo există costuri care se stabilesc de comun acord și asupra cărora BVB nu are nicio influență”, menționează președintele Bursei de Valori București.

Cele 50 de companii semifinaliste din programul BVB Arena au posibilitatea să participe la un program de mentorat pe care BVB îl organizează alături de partenerii din program. Acesta constă într-o serie de seminarii pe diverse teme, de la branding, contabilitate, audit, juridic, finanțare, digitalizare, aspecte din viața de zi cu zi a oricărei companii.

Bursa de Valori București în sine este o platformă accesibilă. Nu este deloc dificil să ajungi să stai de vorbă cu cineva din cadrul BVB, nici măcar cu președintele sau CEO-ul.

Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București

Platforma BVB Arena oferă oportunitatea tuturor consultanților, intermediarilor și stakeholderilor să se înregistreze și să facă parte din această comunitate formată din antreprenori, investitori și alți actori ai mediul de business. Companiile înregistrate în platformă au acces la consultanță specializată prin pagina dedică materialelor video, prezentărilor și webinariilor consultanților. Antreprenorii vor parcurge prin platformă pașii necesari dezvoltării afacerii și vor putea explora și alege opțiunile de atragere de capital prin rețeaua de parteneri și investitori.

Sursa foto: BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri