Societatile de investiti au dominat schimburile sedintei de joi a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), captand 62% din lichiditatea pietei, pe fondul unui interes constant din partea cumparatorilor pe toata durata zilei, care au ridicat indicele BET-FI cu 2,27%, mult peste cresterea medie a pietei.
Lichiditatea pietei principale a Bursei de Valori Bucuresti a crescut joi cu circa 8%, la 25,71 milioane lei (7,11 milioane euro), fata de rulajul sedintei precedente, care a fost de 23,82 milioane lei (6,56 milioane euro).

Principalele burse europene aveau o evolutie nehotarata la ora inchiderii Bursei de Valori Bucuresti, dupa ce banca de investitii Merrill Lynch a raportat o pierdere trimestriala de aproape 2 miliarde dolari.

"La Merrill Lynch am vazut rezultate mai proaste decat asteptarile si s-ar putea sa avem o surpriza neplacuta cand deschide America", a declarat pentru NewsIn, Florin Catinas, broker la WBS Romania.

Astfel, indicele bursei londoneze, FTSE, pierdea 0,25%, la 6.030 puncte, cel al pietei de la Frankfurt, DAX, crestea cu 0,37%, la 6.727 puncte, in timp ce indicele Bursei de la Paris, CAC 40, se aprecia cu 0,56%, la 4.882 puncte.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucuresti, a inchis sedinta de joi cu o apreciere de 0,36%, pana la 6.881,97 puncte, in vreme ce indicele compozit al pietei, BET-C, a urcat cu 0,44%, la 4.876,49 puncte.

In schimb, indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat cel mai mult - 2,27% - pana la 51.405,51 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,03%, la 15.699,84 puncte.

Actiunile societatilor financiare s-au mentinut pe toata durata sedintei in atentia cumparatorilor, captand 62% din lichiditatea pietei si au inchis cu aprecieri de pana la 3,25%.

"Din punct de vedere tehnic, pe SIF-uri putem sa speram la o revenire, dar lipsesc marile volume facute pe fundul gropii, dupa cum am observat la ultimele rasturnari de trend", a mai spus brokerul WBS Romania.

Transferurile cu actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras prima lichiditate din piata, de 4,47 milioane lei, iar titlurile au castigat 1,47%, la pretul de 2,76 lei, in timp ce actiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au scumpit cu 1,95%, la cotatia de 1,57 lei, pe un rulaj de 3,55 milioane lei.

Schimburile cu actiuni SIF Moldova (SIF2) au insumat 2,85 milioane lei, iar pretul lor a urcat cu 1,83%, la 2,23 lei, in vreme ce titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au apreciat cel mai mult de pe sectorul societatilor de investitii - cu 3,25% - la 2,54 lei, si au inregistrat o lichiditate de 2,61 milioane lei.

De asemenea, actiunile SIF Transilvania (SIF3) au castigat 2,80%, la pretul de 1,47 lei, in urma unor schimburi de 2,39 milioane lei.

Titlurile SSIF Broker (BRK) si-au continuat deprecierea, inregistrand o scadere cu 2,05% in sedinta de joi, la pretul de 1,43 lei si o lichiditate de 591.808 lei, dupa ce in sedinta precedenta s-au prabusit cu 8,18%.

SSIF Broker Cluj a estimat pentru acest an o scadere a profitului brut cu 42%, pana la 26,1 milioane lei, pe fondul reducerii incasarilor cu o treime fata de anul trecut, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli publicat luni de societatea de brokeraj.

Sectorul petrolier a continuat evolutia divergenta din sedinta anterioara, provocata de recomandarile ING Bank cu privire la tinta de pret pentru actiunile RRC si SNP.

Astfel, cotatia titlurilor Petrom (SNP) au castigat 0,90%, la 0,45 lei, pe fondul celei de-a doua lichiditati a sedintei, de 3,58 milioane lei, in timp ce actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) s-au ieftinit cu 3,07%, la 0,06 lei, in urma unor schimburi de numai 400.882 lei.

"La SNP ma asteptam la o crestere mult mai puternica, daca ar fi fost sa ne corelam cu piata americana, in schimb la RRC am vazut astazi diferente intre pretul cererii si al ofertei de aproape 5%", a explicat Catinas.

Sectorul bancar a avut o evolutie pozitiva pe ansamblu in sedinta de joi, daca luam in calcul scumpirea titlurilor Erste cu peste 3%, dar rulajele au scazut.

Astfel, cotatia actiunilor Bancii Transilvania (TLV) a urcat cu 1,43%, la 0,71 lei, pe un rulaj de 1,61 milioane lei, in vreme ce titlurile BRD SocGen (BRD) s-au ieftinit cu 0,48%, la 20,80 lei, in urma unor schimburi de circa 1 milion lei.

In schimb, actiunile Erste Bank (EBS) au castigat 3,07%, pana la cotatia de 154,60 lei, pe o lichiditate de 499.476 lei.

In sedinta de joi a fost transferata o obligatiune a International Leasing (YTLS10), pentru suma de numai 47,78 lei.

Pe sectorul derivatelor pe actiuni si cursuri valutare au fost incheiate 47 de contracte, in urma a 7 tranzactii de 42.000 lei (11.612 euro).

"La derivatele de la BVB marea problema este pasul de cotare de 0,01 lei, mai ales ca produsele futures sunt cu precadere pentru speculatori. Putem spune ca acest pas de tranzactionare este o greseala de strategie", a adaugat Florin Catinas.

Astfel, derivatele pe actiunile Petrom cu scadenta in iunie (SNP08JUN) au avut o cotatie de 0,43 lei, in stagnare fata de sedinta precedenta, fiind incheiate 25 de contracte.

Derivatele pe activul suport al titlurilor SIF Oltenia cu scadenta in iunie (SIF508JUN) au atras 22 de contracte si au fost cotate la 2,84 lei, cu o apreciere de 1,79%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri