Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis din nou pe rosu saptamana de tranzactionare, cel mai mult pierzand SIF-urile (2,95%, pe indicele BET-FI), in vreme ce lichiditatea a saltat cu 12%, la 133,9 milioane lei, de mai multe tranzactii cu obligatiuni care au avut loc vineri.
Valoarea zilnica medie a tranzactiilor cu actiuni incheiate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in intervalul 7 - 11 iulie a fost de 26,78 milioane lei (7,47 milioane euro), in urcare cu 12% fata de media din saptamana 30 iunie - 4 iulie, de 23,93 milioane lei (6,58 milioane euro), potrivit NewsIn.

In ultima saptamana, s-au tranzactionat la BVB actiuni, obligatiuni si contracte la termen, care au generat impreuna o lichiditate totala de 133,9 milioane lei (37,38 milioane euro), dupa ce, in saptamana precedenta, schimburile au insumat 120,47 milioane lei (33,14 milioane euro).

Capitalizarea pietei reglementate a BVB a scazut cu 2,41% in ultima saptamana, la 104,77 miliarde lei (29,2 miliarde euro), dupa ce in 4 iulie valoarea pietei reglementate era de 107,36 miliarde lei (29,71 miliarde euro).

Indicii pietei au continuat sa scada, insa cu o intensitate mai mica


Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucuresti, a scazut, in saptamana 7-11 iulie, cu 1,67%, de la 6.179,88 puncte in sedinta din 4 iulie, pana la 6.076,37 puncte la sfarsitul sedintei de vineri. De la inceputul anului, BET a pierdut 36,48% din valoare.

Indicele compozit al pietei, BET-C, care reflecta evolutia actiunilor listate la primele doua categorii ale Bursei, cu exceptia SIF-urilor, a scazut cu 0,2%, de la 4.447,44 puncte, pana la 4.438,30 puncte, si a pierdut in acest an 31,9%.

Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut cel mai mult in intervalul analizat – 2,95% - de la 41.423,95 puncte, pana la 40.198,08 puncte. Comparativ cu inceputul anului, BET-FI afiseaza cea mai puternica depreciere dintre toti indicii, de 47,5%.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflecta evolutia a 15 dintre cele mai tranzactionate companii de la BVB, a coborat cu 2,37% - de la 14.233,99 puncte pana la 13.895,96 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a scazut cu 2,4% in ultima saptamana, de la 673,39 puncte, valoare calculata pentru sedinta din 4 iulie, la 657,23 puncte, valoare la care a inchis sedinta de vineri.
Indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a pierdut 1,27%, de la 802,80 puncte la 792,56 puncte.

Actiunile SIF Transilvania au fost cele mai cautate dintre toate actiunile de pe piata

Valoarea totala a schimburilor cu actiunile societatilor de investitii financiare (SIF) in intervalul analizat a fost de 77,16 milioane lei, reprezentand 59% din lichiditatea saptamanala a Bursei pe sectiunea de actiuni.

Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au atras cea mai mare lichiditate din piata in ultima saptamana, cu tranzactii de 41,5 milioane lei, reprezentand 31% din rulajul total al pietei. Cotatia SIF3 a scazut cu 4,5%, de la 1,11 lei pana la 1,60 lei in sedinta de vineri.

Cotatia actiunilor SIF Moldova (SIF2) a urcat nesemnificativ, cu 0,5%, de la 1,80 lei, la 1,81 lei, iar titlurile au atras al treilea rulaj din piata, de 9,92 milioane lei, reprezentand 7,4% din totalul lichiditatii.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au urmat cu un rulaj de 9,62 milioane lei (7,18% din rulajul bursei) si s-au ieftinit cu 1,6%, de la 2,49 lei, pana la 2,45 lei/actiune.

Pretul unei actiuni SIF Muntenia (SIF4) a scazut cel mai mult de pe sectorul SIF - cu 5,38% - de la cotatia de 1,30 lei la 1,23 lei/actiune in sedinta de vineri. Actiunile SIF3 au atras schimburi de 8,92 milioane lei (6,66% din lichiditatea pietei in intervalul analizat).

Titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au avut un rulaj de circa 7,16 milioane lei (5,34% din lichiditatea saptamanala a BVB) si au inchis sedinta din 11 iulie la 1,79 lei/actiune, cu 3,7% mai jos fata de cotatia de la sfarsitul saptamani anterioare, de 1,86 lei/actiune.

Titlurile Broker Cluj (BRK) s-au ieftinit cu 4,42% in ultima saptamana, de la cotatia de 0,565 lei pana la 0,54 lei/actiune, iar rulajul s-a cifrat la 1,89 milioane lei (1,42% din valoarea tranzactiilor din ultima saptamana la BVB).

Actiunile bancare au fost de asemenea foarte cautate de investitori, generand un rulaj considerabil

Sectorul bancar a urmat in topul preferintelor jucatorilor dupa sectorul societatilor de investitii, cu tranzactii de 23,88 milioane lei - circa 17,8% din rulajul ultimei saptamani la bursa.

Transferurile cu actiunile Bancii Transilvania (TLV) au generat a doua lichiditate a saptamanii, de 12,3 milioane lei, adica 9,2% din rulajul total al Bursei in perioada analizata, cotatia titlurilor depreciindu-se cu 2,04%, de la 0,343 lei/actiune pana la 0,336 lei.

Titlurile BRD SocGen (BRD) s-au ieftinit cu 1,58%, de la 19 lei pana la 18,70 lei/actiune, si au inregistrat in aceasta saptamana a cincea lichiditate din piata, de 9,25 milioane lei (6,9% din rulajul bursier).


Actiunile Erste Bank (EBS), tranzactionate la sectiunea Internationala a BVB, au atras in ultima saptamana schimburi de numai 2,24 milioane lei (1,68% din rulajul saptamanal al pietei) si au pierdut 2,51%, de la pretul de 139,50 lei la 136 lei/actiune.

Actiunile RRC au evoluat in ritm cu piata, in vreme ce titlurile Petrom au inregistrat o depreciere mai puternica

Titlurile din sectorul petrolier au atras in perioada 7-11 iulie schimburi de 7,37 milioane lei – 5,5% din lichiditatea pietei.

Titlurile Petrom Bucuresti (SNP) s-au ieftinit cu 6,78% - de la cotatia de 0,457 lei, inregistrata in 4 iulie, pana la 0,462 lei in sedinta de vineri, iar lichiditatea a fost de 5,21 milioane lei (3,9% din schimburile bursei).

Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au inregistrat schimburi de numai 2,16 milioane lei – 1,61% din valoarea rulajului bursier. Pretul unei actiuni RRC a scazut cu 3,33% fata de saptamana anterioara, de la 0,0510 lei la 0,0527 lei/actiune.

Actiunile din sectorul producatorilor de ingrasaminte au fost printre cele mai profitabile din piata

Actiunile Azomures (AZO) au atras a saptea lichiditate din piata, de 7,53 milioane lei
(5,63% din lichiditatea totala), iar titlurile s-au apreciat cu 31,3%, fata de saptamana precedenta, de la 0,575 lei, pana la 0,755 lei.

Pretul actiunilor Amonil (AMO) a urcat cu 24,8%, la 0,078 lei, fata de cotatia din 4 iulie, de 0,0625 lei. Rulajul generat de titlurile Amonil a fost de 4,33 milioane lei (3,24% din rulajul saptamanal al BVB).

Segmentul derivatelor de la BVB nu a fost atractiv pentru investitori in ultima saptamana


Pe sectorul instrumentelor derivate, contractele la termen (futures) pe activul suport al actiunilor au adus o lichiditate de 445.387 lei (124.300 euro), cu circa 40% mai mica fata de saptamana anterioara, cand rulajul s-a cifrat la 754.035 lei (207.121 euro).

In ultima saptamana, investitorii au incheiat 654 contracte la termen. Cele mai tranzactionate derivate au fost cele pe activul suport al actiunilor SIF Moldova, cu scadenta in septembrie (SIF208SEP1), care au facut obiectul a 251 de contracte si au fost cotate vineri la 1,95 lei, in stagnare fata de pretul de decontare din 4 iulie.

De asemenea, derivatele pe actiunile Petrom (SNP08SEP1), cu scadenta septembrie, au atras 400 de contracte si au fost cotate vineri la 0,453 lei, cu 0,017 lei mai putin decat saptamana anterioara, cand erau estimate la 0,47 lei/actiune.

Pentru septembrie, derivatele SIF Oltenia (SIF508SEP1) au pierdut 0,05 lei, pana la cotatia de 2,65 lei/actiune, in urma perfectarii a numai trei contracte. La sfarsitul saptamanii precedente SIF508SEP1 erau cotate la 2,70 lei/actiune

Schimburile cu obligatiuni au egalat, vineri, rulajul pietei de actiuni a BVB


Pe sectiunea instrumentelor financiare cu venit fix, lichiditatea a insumat in ultima saptamana 19,37 milioane lei (5,4 milioane euro), cu mult peste rulajul nesemnificativ inregistrat saptamana trecuta, de numai 63.342 lei (17,400 euro).

Cea mai importanta tranzactie, in valoare de 14,04 milioane lei, a fost realizata cu un pachet de 14.530 obligatiuni emise de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare. Titlurile (IBRD09), au fost transferate la un pret mediu de 94,50 lei/titlu, in scadere cu 0,41% fata de ultima cotatie.

Obligatiunile emise de Banca Comerciala Romana (BCR09) au facut, de asemenea, obiectul mai multor tranzactii importante, cu 52.500 titluri, in valoare totala de 4,93 milioane lei. Obligatiunile au fost tranzactionate la un pret mediu de 92,89 lei, in scadere cu 1,6% fata de ultima cotare.

Alte 3.500 obligatiuni emise de Banca Carpatica (BCC09) au fost tranzactionate, la pretul de 99,50 lei/titlu, prin doua schimburi in valoare totala de 353.900 lei.

Alte obligatiuni emise de primariile Teius, Eforie si de International Leasing, au fost transferate vineri la un pret egal cu valoarea principalului, insa valoarea schimburilor a fost nesemnificativa.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri