Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputatilor a depus sesizarea de neconstitutionalitate in privinta hotararii Parlamentului de infiintare a Comisiei speciale pentru legile securitatii nationale, se arata intr-un comunicat al Partidului National Liberal, scrie Agerpres.

"Intre considerentele sesizate Curtii Constitutionale se numara lipsa de claritate si precizie a obiectivului definit al comisiei speciale, fapt care genereaza impredictibilitate cu privire la procedura de legiferare, restrangerea competentelor prevazute comisiilor parlamentare permanente de a dezbate proiecte din domeniul de analiza alocat acestora, generarea unei neclaritati asupra ordinii de sesizare a camerelor Parlamentului, incalcarea prevederilor constitutionale privitoare la initierea propunerilor legislative, ingradirea accesului mass-media la lucrarile comisiei speciale", se spune in comunicat.

In documentul trimis la CCR, Grupul parlamentar al PNL a precizat ca a formulat aceasta sesizare de neconstitutionalitate a hotararii Parlamentului nr. 19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului privind analizarea si actualizarea cadrului normativ cu incidenta in domeniul securitatii nationale, pe care o considera neconforma cu art. 1 alin. (5), art. 31, art. 61, art. 64 alin. (4), art. 68 si art. 74 alin. (1) si (4) din Constitutie, din mai multe motive.

In ceea ce priveste admisibilitatea sesizarii de neconstitutionalitate, in sesizare se arata ca hotararea Parlamentului vizeaza aspecte ce tin de organizarea si functionarea unei autoritati de rang constitutional si "afecteaza valorile, regulile si principiile constitutionale" stabilite de art. 1 alin. (5) si art. 64 alin. (4) din Constitutie.

Totodata, se sustine ca hotararea Parlamentului incalca art. 1 alin. (5) raportat la art. 64 alin. (4) din Constitutie.

"Nu rezulta cu claritate si precizie care este rolul acestei Comisii speciale prin raportare la rolul comisiilor permanente ale celor doua Camere cu atributii in domeniul actelor normative cu incidenta asupra domeniului securitatii nationale, prin raportare la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, in special cele de aparare, ordine publica si siguranta nationala", se precizeaza in sesizare.

Conform sursei citate, lipsa de claritate si precizie a acestui scop prin raportare la celelalte obiective ale Comisiei speciale genereaza "impredictibilitate cu privire la procedura ulterioara de legiferare pe care trebuie sa o urmeze cele doua Camere".

Totodata, in sesizare se spune ca hotararea Parlamentului incalca art. 61 din Constitutie. Potrivit sursei citate, instituirea in beneficiul Comisiei speciale a competentei generale de a examina, modifica si completa toate actele normative cu incidenta asupra securitatii nationale incalca principiul bicameralismului.

"Dezbaterea actelor normative in domeniul securitatii nationale de catre 70 de deputati si senatori, membri ai comisiilor permanente sesizate pentru raport prin procedura parlamentara obisnuita, ar asigura pluralitatea opiniilor necesare elaborarii, in conditii de transparenta a noilor reglementari intr-un domeniu fundamental pentru buna functionare a statului", se argumenteaza in text.

Liberalii mai sustin ca articolul 1, litera e) din hotararea Parlamentului incalca art. 74 alin.(1) si (4) din Constitutie.

"Conform obiectivelor prevazute la art. 1 lit. e), Comisia poate avea rol de initiator al propunerilor legislative in domeniul securitatii nationale, organizeaza dezbaterile asupra acestora si intocmeste rapoartele pe care le va inainta celor doua Camere ale Parlamentului pentru dezbatere si adoptare. Aceasta prevedere (...) incalca in mod vadit litera Constitutiei, care la art. 74 enumera limitativ cui apartine initiativa legislativa", se arata in sesizare.

Potrivit aceluiasi text, articolul 3 din hotararea Parlamentului incalca art. 68 si art. 31 din Constitutie.

"Sedintele Comisiei sunt, de regula, publice. Conditiile in care reprezentantii mass-mediei au acces la lucrarile Comisiei se stabilesc de plenul acesteia. Aceasta prevedere din Hotarare contravine art. 68 din Constitutie care prevede imperativ ca sedintele celor doua Camere sunt publice. Camerele pot hotari ca anumite sedinte sa fie secrete", considera liberalii.

Plenul comun al Camerei Deputatilor si Senatului a aprobat pe 18 aprilie infiintarea Comisiei parlamentare speciale privind analizarea si actualizarea cadrului normativ cu incidenta in domeniul securitatii nationale.

Pe 24 aprilie, senatorul PSD Claudiu Manda a fost ales presedinte al Comisiei. "Am avut prima sedinta a acestei comisii speciale. Am avut pe ordinea de zi aprobarea conducerii comisiei si presedintele este din partea PSD, si anume eu, secretar este din partea ALDE dl deputat Marian Cucsa iar vicepresedinte din partea PNL - dl deputat Razvan Prisca. Am avut pe ordinea de zi si aprobarea regulamentului de organizare a comisiei, am discutat, au fost cateva propuneri din partea colegilor - unele acceptate, unele neacceptate", a declarat Claudiu Manda la finalul sedintei comisiei.

Sursa foto: Pakhnyushchy / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri