Liderul deputatilor PNL, Raluca Turcan, a propus la inceputul sedintei de plen a Camerei de miercuri supunerea la vot a revocarii din functie a presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, precum si revocarea vicepresedintelui Camerei Florin Iordache. Sedinta de plen a fost incarcata de acuze reciproce intre Putere si Opozitie, iar liberalii au anuntat ca vor intra in greva parlamentara daca solicitarea lor nu va fi supusa la vot. La final, Opozitia a sustinut ca vicepresedintele PNL al Camerei Deputatilor, Marilen Pirtea, a preluat la un moment dat conducerea sedintei si, cu 122 de voturi pentru, hotararile de revocare ar fi fost aprobate de plen, prin vot dat cu ridicarea mainii, nu prin vot electronic.

Dupa reluarea sedintei de plen, Iordache a propus un vot electronic de control pentru verificarea prezentei, dupa ce deputatii PSD au parasit sala. "Va rog, introduceti cartelele. Am constatat ca nu e cvorum, suspendam sedinta", anunta Iordache, invitand colegii la sedinta Biroului Permanent. La final, deputatii Opozitiei au sustinut declaratii de presa impreuna. Raluca Turcan (PNL) anunta ca Liviu Dragnea a fost demis prin vot, astazi. Aceasta a declarat ca mai este nevoie doar de votul final pe cele doua proiecte de hotarare privind revocarea lui Liviu Dragnea si a lui Florin Iordache.

"Astazi s-a facut dreptate (...) Mai e un pas de facut, votul final pentru ca acesti doi fosti conducatori ai Camerei Deputatilor sa intre in istorie. Speram ca intr-o perioada de timp cat mai scurta sa reusim sa dam si votul final pe aceste proiecte de hotarare pe care am reusit sa le punem pe ordinea de zi", a sustinut Raluca Turcan.

Liderul deputatilor PNL afirma ca Marilen Pirtea a preluat astazi conducerea Camerei Deputatilor in acord cu regulamentul si cu Constitutia. "Majoritatea e alta, Liviu Dragnea este out", a mai spus ea.

Si Dan Barna (USR) a subliniat ca majoritatea PSD-ALDE nu mai exista, prin urmare "motiunea de cenzura de saptamana viitoare devine cu atat mai importanta".

"Este cea mai mare victorie a Opozitiei", a subliniat si Eugen Tomac (liderul PMP).

Sedinta cu scandal. Florin Iordache a refuzat sa paraseasca scaunul, in timp ce era inconjurat de Opozitie

La 11 jumatate, Florin Iordache a declarat suspendata sedinta de azi a plenului, in ciuda faptului ca Opozitia se revolta. Deputatii PNL, USR si PMP inconjoara prezidiul si scaunul pe care inca se afla Florin Iordache, caruia ii cer demisia. De asemenea, Opozitia sustine ca a preluat conducerea sedintei prin vicepresedintele PNL Marile Pirtea, conform votului.

In replica, deputatul PSD Catalin Radulescu sustine ca Marile Pirtea va fi si el revocat, iar el insusi va fi numit vicepresedinte in locul lui. PSD apeleaza la jigniri.

"Realitatea este una singura: in Camera Deputatilor astazi nu mai exista majoritate pentru PSD", a subliniat Pavel Popescu (PNL).

In timpul sedintei, vicepresedintele Marilen Pirtea (PNL) a venit la microfon si a incercat sa preia conducerea sedintei, desi Florin Iordache se afla pe scaunul de presedinte. "Supun votului, 112 pentru", anunta liberalul, in aplauzele Opozitiei, scrie Ziare.com.

Iordache a incearcat sa faca ordine si l-a invitat pe Suciu la microfon, cerandu-i lui Pirtea sa treaca la locul lui. "Va faceti de ras, sunteti in afara regulamentului", i-a spus el lui Marilen Pirtea, care a incearcat sa conduca sedinta fara a avea acces la microfon, dupa ce Iordache i l-a taiat.

Raluca Turcan, liderul grupului PNL, a cerut sa se supuna la vot urmatoarele propuneri concrete:

  • prelungirea programului de lucru cu o ora
  • sistarea dezbaterilor generale pe subiectul introducerii altor puncte pe ordinea de zi
  • schimbarea procedurii de vot astfel incat sa nu fie manipulare prin reteaua electronica
  • sa conduca aceasta sedinta vicepresedintele Marilen Pirtea (PNL)

In replica, liderul grupului PSD, Daniel Suciu, a cerut pauza de consultari, iar presedintele de sedinta, Florin Iordache (PSD), a anuntat o pauza de 20 de minute.

Atacuri intre Putere si Opozitie

Eugen Nicolicea (PSD) a sustinut ca cererile PNL sunt copiate dupa o alta care a fost declarata neconstitutionala de CCR. In replica, Raluca Turcan a solicitat vot pe cele doua propuneri de procedura si lui Florin Iordache sa paraseasca scaunul de presedinte de sedinta.

"Va propunem sistarea dezbaterilor si vot pe cele doua proceduri", a cerut liderul deputatilor PNL.

Florin Iordache a venit la microfon si a citit o decizie din 4 decembrie prin care Liviu Dragnea i-a delegat atributiile de presedinte al Camerei Deputatilor.

"In data de 5 decembrie, atributiile presedintelui vor fi exercitate de dl deputat Florin Iordache, adica de mine. Nu stapaniti suficient regulamentul", a declarat el de la tribuna.

Se cere revocarea lui Liviu Dragnea

Raluca Turcan, liderul deputatilor PNL, a cerut miercuri dimineata suplimentarea ordinii de zi cu cele doua cereri de revocare:

"Ati condus sedinta de plen de declaratii politice in afara Regulamentului, intrucat Biroul permanent a desemnat-o pe doamna Mihalcescu sa conduca sesiunea de declaratii politice si, daca se schimba presedintele de sedinta, plenul este suveran. Ar fi trebuit sa supuneti votului plenului presedintele de sedinta. Exista la Biroul permanent o solicitare de revocare a domnului Florin Iordache din functia de vicepresedinte al Camerei pe motive de incalcare a Constitutiei. Propunerea de revocare a presedintelui Camerei Deputatilor a fost respinsa in Bp, ceea ce este in afara Regulamentului pentru ca Bp ar fi trebuit sa o transmita plenului. Asadar, astazi va solicitam ca pe ordinea de zi de plen sa fie inscrise doua solicitari de revocare: a presedintelui Liviu Dragnea si a vicepresedintelui Florin Iordache", a spus liderul grupului PNL de la Camera, Raluca Turcan, scrie Ziare.com.

Florin Iordache, conducatorul de sedinta, a convocat o consultare cu liderii de grup dupa care a anuntat ca nu va supune votului cererea liberalilor.

"Nu pot supune la vot introducerea pe ordinea de zi daca nu este unanimitate din partea liderilor de grup (...) Oricum nu voi supune votului, puteti sa faceti orice vreti", a declarat Iordache.

Coalitia guvernamentala a facut apel miercuri dimineata la o mobilizare de urgenta si la nivel maxim. Deputatii PSD puteau fi vazuti alergand pe holuri ca sa isi inregistreze prezenta si, mai mult, in jurul orei 10 li s-a cerut explicit sa nu mai paraseasca sala de plen pentru ca cererile Opozitiei sa nu treaca la vot.

Calculele arata ca alianta PSD-ALDE mai are in Camera Deputatilor doar 163 de voturi, iar pentru legile importante este nevoie de 165.

Conform unor surse, PNL si USR si-ar dori si modificarea regulamentului Camerei Deputatilor astfel incat Liviu Dragnea sa poata fi revocat din functia de sef al Camerei Deputatilor sau macar sa i se permita unui alt grup parlamentar decat cel din care face parte sa ceara aceasta revocare.

In plus, Opozitia si-ar mai dori sa depuna si o motiune de cenzura pana la finalul sesiunii parlamentare, adica pana in 22 decembrie

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri