Personalul medical care lasa pacientii ce se prezinta la Unitatile de Primiri Urgente ale spitalelor sa astepte pe hol peste intervalul de timp prevazut de lege va fi amendat cu sume intre 1.000 si 3.000 de lei.

In acelasi timp, spitalele vor primi amenzi cuprinse intre 20.000 si 30.000 de lei, potrivit unei Hotarari de Guvern adoptata in sedinta de astazi a Executivului.

Ce prevede Hotararea de Guvern adoptata astazi:

"2. La articolul 22, la alin.(2) partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 22 - (2) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amenda de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice urmatoarele fapte:

a) preluarea pacientului de catre personalul UPU sau CPU intr-un interval de timp mai lung decat cel prevazut de reglementarile legale in vigoare;

b) retinerea echipajelor de urgenta din cadrul serviciilor de ambulanta sau SMURD de catre medicii din UPU ori CPU sau medicii de garda din spital, incalcandu-se astfel reglementarile legale in vigoare;

c) neanuntarea din timp a sosirii si/sau neinformarea asupra datelor clinice despre starea pacientului si tratamentul aplicat acestuia pana la momentul respectiv a personalului din UPU sau CPU de catre echipajele care transporta pacienti aflati in stare critica, conform reglementarilor legale in vigoare."

Amenzi dublate in sanatate

Amenzile pentru depasirea timpilor de asteptare in preluarea pacientilor la UPU existau deja in legislatie, insa valoarea lor se dubleaza: anterior, personalul medical putea fi amendat cu sume intre 500 lei si 1.500 de lei, iar spitalele cu 10.000 pana la 15.000 de lei, scrie Hotnews.ro.

Pentru ca medicii si spitalele unde timpii legali de asteptare pentru preluarea urgentelor sa fie sanctionati, pacientii nemultumiti pot reclama situatia la Directiile de Sanatate Publica.

Care sunt timpii de asteptare legali la Unitatile de Primiri Urgente ale spitalelor:

Potrivit Ordinului Ordinul M.S. 443/2019, timpul de triaj al unui pacient odata ajuns la UPU nu trebuie sa depaseasca doua minute.

Exista 5 coduri de urgente in functie de care sunt triati pacientii:

  • cod rosu - resuscitare
  • cod galben - critic
  • cod verde - urgent
  • cod albastru - non-urgent
  • cod alb - consult

Care sunt timpii de asteptare prevazuti de lege pentru fiecare tip de cod:

  • pacientii cod rosu (resuscitare) - 0 minute
  • pacientii cod galben (situatie cu risc major/ status mental alterat/orice durere intensa sau discomfort major) - 15 minute
  • pacientii cod verde (urgent) - 60 de minute
  • pacientii cod albastru (non-urgent) - 120 de minute
  • pacientii cod alb (consult) - 240 de minute

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sanatatii, documentul prevede dublarea sanctiunilor aplicate de inspectorii sanitari in unitatile sanitare cu paturi pentru nerespectarea regulilor, standardelor si criteriilor care au caracter obligatoriu in domeniul sanatatii publice.

Astfel a fost dublat cuantumul sanctiunilor contraventionale pentru nerespectarea circuitelor functionale si a compartimentelor si seviciilor, neefectuarea verificarii aparaturii de sterilizare, neasigurarea depozitarii si pastrarii in conditii optime a articolelor sterilizare si de unica folosinta, nerespectarea utilizarii produselor biocide, dispozitivelor medicale, necunoasterea si neaplicarea tehnicilor si procedurilor de pregatire pentru sterilizare, neasigurarea apei sterile la blocurile operatorii in salile de nastere, nerespectarea masurilor pentru igiena pentru programului de supraveghere, prevenire si control al infectiilor asociate asistentei medicale, neraportarea infectiilor, neasigurarea masurilor antiepidemice, neasigurarea si neintretinera in conditii de igiena a oficiilor alimentare, salilor de mese, saloanelor cu paturi etc.

Concret, daca pana acum se aplicau amenzi intre 500 si 1.500 de lei in cazul persoanelor fizice si intre 10.000 si 15.000 de lei in cazul celor juridice pentru nerespectarea protocoalelor de transfer al pacientului sau pentru internarea cazurilor care nu reprezentau urgente, de acum sanctiunile s-au dublat: pot ajunge pana la 3.000 de lei pentru persoanele fizice si 30.000 de lei pentru persoanele juridice.

Alt exemplu il constituie amenzile pentru persoanele fizice care nu aplica masurile de prevenire si raspandire a bolilor transmisibile. Acestea s-au dublat si au ajuns intre 2.000 si 6.000 lei, iar pentru unitatile sanitare intre 7.000 lei si 10.000 lei.

De asemenea, au fost introduse contraventii noi si sanctiuni contraventionale pentru acordarea asistentei medicale de catre personalul neautorizat sau care nu detine cunostiinte si abilitati personele atestate prin documente emise de statul roman, pentru nerespectare protocoalelor clinice si a ghidurilor de practica medicala, pentru nerespectarea de catre personalul unitatii sanitare a protocoalelor si procedurilor in privinta actului medical pentru neasigurarea la nivelul unitatii sanitare a medicamentelor materialelor sanitare si reactivilor necesari asigurarii unui act medical de calitate, pentru nerespectarea conditiilor impuse de autorizatia de functionare si pentru nerespectarea codului de etica si deontolgie profesionala de catre personalul medico-sanitar.

In premiera, au fost stabilite si introduse sanctiuni contraventionale cu amenda pentru fapte savarsite de persoane fizice din cabinete medicale, laboratoare de analiza medicale si a fost marit cuantumul amenzilor contraventionale pentru persoanele fizie pentru nerespectarea normelor de urgenta si prim ajutor calificat, nerespectarea normelor privind prevenirea si combaterea bolilor transmisibile si a nomelor de igiena, nerespectarea circuitelor functionale din laboratoarele de analiza medicale, neindeplinirea masurilor si recomandarilor impuse de inspectorii sanitari, neanuntarea directiilor de sanatate publica despre modificarile intervenite fata de autorizatia de functionare, nerespectarea dispozitiilor privind avizarea publicitatii produselor, campaniilor de informare si educare pe teme legate de sanatatea publica.

“Sunt necesare aceste masuri pentru responsabilizarea personalului medical atat din unitatile sanitare cat si din cabinetele individuale pentru respectarea normelor de sanatate. S-a dovedit faptul ca este nevoie si de masuri coercitive pentru ca sistemul sa functioneze", a declarat ministrul sanatatii Sorina Pintea.

In anul 2018, inspectorii sanitari au efectuat 13 400 de controale ai au aplicat amenzi in valoare de 1 660 900 lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri