Dan Barna: Nu am chemat pe nimeni să-mi ridice ochelarii

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a explicat, marţi, într-o postare pe Facebook, episodul din şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, la dezbaterea "Ora prim-ministrului", în care i-au căzut ochelarii de pe pupitru, iar un angajat al Camerei i-a ridicat, intitulând întâmplarea "Gâlceava ochelarului cu lumea".

"Ştirea cu cea mai mare tracţiune despre ziua de ieri de la prezenţa premierului în Parlament pe tema bugetului pare să fie că mi-au căzut ochelarii de pe pupitru. Şi întrucât sunt întrebat ce s-a petrecut acolo, relatez toată tărăşenia. Subsemnatul, acuzat public de delict de caracter, declar următoarele: Ieri, în jurul orelor 17,20, mă aflam, neînsoţit, în banca alocată membrilor Guvernului din plenul Camerei Deputaţilor. În dreapta mea se afla premierul Florin Cîţu, iar în stânga o colegă, să-i spunem M. Prezenţa noastră era legată de o solicitare a PSD de a prezenta noua colecţie de cartoane şi butaforii colorate sub pretextul unei discuţii, pretins serioase, despre buget. La momentul în care urmau să se petreacă faptele prezentei mărturisiri, la microfon se afla Marcel Ciolacu. Discurs plictisitor, conţinut puţin. Neglijent, stângaci şi neatent, mi-am aşezat ochelarii aiurea pe aparatul de vot, iar ei au decis să facă o tumbă până jos. 'Ok', mi-am zis. 'Acolo să staţi, dar să nu uit totuşi să vă iau când se vor termina discursurile'", a scris Barna, conform Agerpres.

Barna a menţionat că nu el l-a chemat pe angajatul Camerei să-i ridice ochelarii.

"Colega M. însă, om simţitor şi atent, observase şi ea tumba ochelarilor şi fără să i-o fi cerut, cu gândul amabil să mă ajute, l-a chemat pe colegul nostru Valentin, aflat în zonă, să-i recupereze. Omul a venit, m-a întrebat unde sunt şi aici am săvârşit delictul moral pentru care fac prezentul autodenunţ: i-am arătat cu mâna pe unde căzuseră ochelarii. I-a ridicat, mi i-a dat, i-am mulţumit, ne-am zâmbit şi a plecat. Înţeleg totuşi că nu am făcut chiar bine şi îmi pare rău de gestul meu. Le mulţumesc însă lui Valentin şi M pentru că au dovedit că sunt oameni", a mai precizat Dan Barna.

Citeste si:
Dan Barna a explicat cum vor fi cheltuite cele 30 mld. euro din PNRR
Dan Barna a explicat cum vor...
Sursa foto: Dan Barna / Facebook

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri