Premierul Florin Cîţu a declarat că dacă nu exista parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis, PNL nu avea nici guvernarea şi nici funcţia de prim-ministru.

"Eu vreau ca PNL să fie cel mai mare partid din România, nu al doilea, nu primul dacă mai scoatem nu ştiu ce procente, nu, cel mai mare partid politic din România. Pentru asta trebuie să avem curaj să ne uităm în trecut să vedem de ce nu este astăzi PNL cel mai mare partid politic din România pentru că a avut toate atuurile şi trebuie să ne uităm în ultima campanie electorală pentru parlamentare, să fim sinceri cu noi şi să admitem că dacă nu exista parteneriatul şi susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis, astăzi nu aveam nici guvernarea, nici premierul. Cine vorbeşte astăzi împotriva preşedintelui vorbeşte împotriva PNL, împotriva Guvernului PNL. De ce nu este astăzi PNL cel mai mare partid politic din România? Pentru că nu am avut curajul să facem ceea ce am promis", a spus Cîţu, la conferinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Neamţ, conform Agerpres.ro.

El a susţinut că reformele nu au fost realizate până la parlamentare deoarece se spunea că există costuri electorale.

"Am promis că facem reforma administraţiei publice, nu am făcut-o pentru că exista un cost electoral, am promis să facem reforma pensiilor, nu am făcut-o pentru că exista un cost electoral, aşa ni se spunea, am promis că facem reforma salarizării în sectorul bugetar, nu am făcut-o pentru că ni se spunea că este un cost electoral. Am promis că nu mai aruncăm subvenţii peste tot în ţară şi pomeni. Nu am făcut-o pentru că ni se spunea că este un cost electoral. La alegeri socialiştii şi-au păstrat voturile, noi ne-am pierdut electoratul. (...) Pentru ca PNL să fie cel mai mare partid din România trebuie să ne ţinem de cuvânt", a afirmat Cîţu.

El a subliniat că PSD este "inamicul public numărul 1".

"Cred că în campania pentru parlamentare au fost două-trei voci care ne luptam cu PSD, restul am auzit câteodată şi s-a văzut asta. Sunt pentru ei o ameninţare", a spus Cîţu.

Premierul a susţinut că lui nu i-a fost frică să implementeze reforme.

"Tot ce vă doresc astăzi este să votaţi bine şi dacă votăm bine şi votăm şi pe 25 septembrie, apoi ne apucăm de treabă. Avem mult de muncă în România. Sunt 76 de miliarde de euro pe care trebuie să-i luăm de la comunitatea europeană, Comisia Europeană, să-i investim", a conchis el.

Pentru conducerea organizaţiei PNL Neamţ candidează deputatul Laurenţiu Leoreanu şi prefectul George Lazăr.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri