Aflat într-o vizită diplomatică în Elveția, președintele țării Klaus Iohannis a afirmat că actuala „chestiune guvernamentală nu este deloc îngrijorătoare” și că Guvernul Cîțu va rămâne în fruntea țării. Președintele a părut că ignoră faptul că împotriva acestui Guvern a fost depusă o moțiune de cenzură tocmai de unul dintre partidele care fac parte din Coaliția din care este compus Cabinetul, USR-PLUS.

„Avem un Guvern care merge mai departe. Chiar domnul ministru de Externe este alături de mine. Cei doi miniştrii de Externe au avut o discuţie foarte bună. Din acest punct de vedere, nicio îngrijorare", a spus şeful statului, în conferinţa comună de presă cu omologul elveţian, Guy Parmelin, potrivit Agerpres.

La momentul publicării acestei știri, moțiunea de cenzură inițiată de USR-PLUS împreună cu partidul AUR se citește în plenul Parlamentului României. Cîțu și Orban, premierul și președintele PNL, nu sunt prezenți la această citire.

Iohannis s-a arătat mai interesat de relațiile pe care România le are cu Elveția. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România are o dezvoltare economică semnificativă, context în care a afirmat că românii aflaţi în Elveţia şi-ar găsi un loc de muncă bine plătit şi foarte bun în ţara noastră.

"Pentru românii care trăiesc în Elveţia - şi mare majoritate dintre ei sunt foarte bine integraţi aici - am numai cuvinte de încurajare. România merge înainte, avem o dezvoltare economică semnificativă, pozitivă şi sunt convins că din ce în ce mai mulţi şi-ar găsi şi în România un loc de muncă nu doar bine plătit, ci şi foarte bun. Îi încurajez să exploreze aceste posibilităţi", a spus şeful statului în conferinţa comună de presă cu omologul elveţian, Guy Parmelin.

El a subliniat că aderarea României la Schengen rămâne un obiectiv de politică europeană.

"Pentru libera circulaţie, evident că pentru România este în continuare un obiectiv de politică europeană să facem parte din spaţiul Schengen, care şi pentru circulaţia într-o direcţie şi în cealaltă parte este clar un pas înainte", a mai spus Iohannis.

Acordul dintre Uniunea Europeană şi Elveţia, a adăugat el, trebuie încheiat cât mai repede, menţionând că România se va implica pentru încurajarea dialogului în privinţa unor teme care au rămas încă neclare.

"Este adevărat că noul acord între UE şi Elveţia nu a fost deocamdată semnat şi pus în funcţiune. Este evident că aici este nevoie de o reluare a unor aspecte, dar noi suntem de părere - noi, în România - că acest acord trebuie încheiat cât mai repede şi noi ne implicăm în sensul încurajării dialogului pe temele care au rămas încă neclare pentru a finaliza acest acord. Relaţiile între Uniune şi Elveţia sunt atât de profunde, încât este în interesul nostru ca aceste lucruri să fie rezolvate bine, într-un sens pozitiv şi tratând problemele cu care ne confruntăm acum. Însă, relaţia noastră bilaterală funcţionează foarte bine. Acordurile pe care le avem noi cu Elveţia funcţionează foarte bine. Este adevărat că a doua tranşă a contribuţiei elveţiene pentru coeziune este deocamdată în stand by, fiindcă mai sunt nişte chestiuni de clarificat între Uniune şi Elveţia. Noi suntem de părere că aceste chestiuni pot fi clarificate destul de repede şi astfel a doua tranşă poate să intre în funcţiune", a evidenţiat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a punctat că sunt foarte multe domenii în care România doreşte să colaboreze cu Elveţia.

"Noi am discutat mai aprofundat pe zonele de educaţie, pe zonele de cyber şi cyber security, pe zone de colaborare economică, dar şi cercetare, inovare, unde avem un potenţial de colaborare foarte bun. Am avut un schimb de opinii legat de problemele generale ale societăţii, dar şi migraţia a fost un subiect care pe care l-am atins şi dorim să colaborăm în aceste zone", a afirmat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, joi, o vizită oficială în Confederaţia Elveţiană, la invitaţia omologului elveţian.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri