Adrian Cioroianu și-a adus aminte, într-un interviu wall-street.ro, despre o întrevedere cu Vladimir Putin din urmă cu aproape 15 ani. "Nu am toate datele. Atunci era un actor raţional", a comentat Cioroianu ultimele decizii ale preşedintelui rus care au dus la războiul din Ucraina. Fostul ministru de Externe nu crede că negocierile Rusia-Ucraina vor duce la o pace stabilită la masa diplomatică.

Adrian Cioroianu a spus că nu ştie cât va mai dura conflictul din Ucraina. "Nimeni nu ştie în momentul de faţă, pentru că avem aceste oraşe ale Ucrainei. Destinul lor încă nu se întrezăreşte. E clar că Rusia intenţionează cucerirea unora dintre ele, dar pe teren nu se vede avansul acestor trupe ruse. Mai bine zis, nu se vede steagul rusesc ridicat asupra unui oraş ucrainean. Personal, nu cred că se va termina cu negocierile de pace. Acestea sunt o manieră de a întârzia, de a trage de timp, timp în care vor continua bombardamentele asupra oraşelor pe care Rusia intenţionează să le ocupe", a spus fostul ministru de Externe.

E puţin probabil ca după o întâlnire sau două, chiar trei sau patru, să se ajungă la o pace negociată la masa diplomatică.

Adrian Cioroianu, istoric și fost ministru de Externe

Adrian Cioroianu s-a arătat sceptic şi când vine vorba despre negocierile dintre Rusia şi Ucraina. "E normal ca negocierile să înceapă, dar e puţin probabil ca după o întâlnire sau două, chiar trei sau patru, să se ajungă la o pace negociată la masa diplomatică", a mai spus analistul de politică externă.

Fostul ministru de Externe şi-a adus aminte de o întâlnire cu Vladimir Putin din urmă cu aproape 15 ani. "Eu sper că preşedintele Putin e un actor raţional. Nu am toate datele însă. Ultima dată când l-am întâlnit pe preşedintele Putin a fost în aprilie 2008. Atunci am avut convingerea că preşedintele Rusiei, pe care l-am aşteptat la aeroport, este un actor raţional. De atunci, nu l-am mai întâlnit", spune Cioroianu.

Din păcate, administraţia americană şi Pentagonul au spus încă de la bun început, când mulţi dintre noi nu credeam, că va fi o invadare.

Adrian Cioroianu, istoric și fost ministru de Externe

Cât despre discursul preşedintelui SUA, Joe Biden, de la congresul american, Cioroianu a precizat că, de fapt, avertizările de peste ocean au fost transmise la timp, dar neluate în considerare.

"Preşedintele Biden s-a adresat electorilor americani, întotdeauna discursul este pentru piaţa internă. Tot ce a spus despre administraţia Putin, din păcate, pare a fi real. Din păcate, administraţia americană şi Pentagonul au precizat încă de la bun început, când mulţi dintre noi nu credeam, că va fi o invadare. Din păcate, lucrurile s-au adeverit. Cei care i-au scris discursul preşedintelui Biden sunt oameni care au informaţii despre toate sursele posibile", a punctat Cioroianu.

Citiţi şi VIDEO | SUA vor interzice toate zborurile rusești în spațiul aerian american. Anunțul lui Joe Biden

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Razvan Necsulescu
Răzvan a lucrat la cinci televiziuni în București: PRO TV, Kanal D, B1 TV, Realitatea TV şi Antena 1. Originar din Târgoviște, a început ca jurnalist în Capitală în anul 1996 la Sport XXI. Ulterior, a lucrat la Gazeta Sporturilor şi la Prosport. A mai fost redactor-şef de reviste de integrame la Editura Flacăra şi jurnalist la Asociaţia pentru Monitorizare Prospecţie Mediu şi Ecologie. A decis să se alăture Redacției Wall-Street.ro pentru că acest lucru...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri