Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, în data de 29 ianuarie, că problema comasării alegerilor va fi discutată în partid şi în coaliţie, iar decizia va fi luată astfel încât "să fie bine pentru cetăţenii României şi pentru democraţie", scrie Agerpres.

"În primul rând, este o decizie pe care o vom discuta în partid şi în coaliţie. Nu vom lua niciodată decizii decât asumate, nu pe surse, iar decizia va fi în aşa fel încât să fie bine pentru cetăţenii României şi pentru democraţie", a afirmat Ciucă, la sediul PNL, întrebat dacă este nevoie de comasarea alegerilor în acest an.

El a precizat că în şedinţa coaliţiei se va discuta despre iniţiativele legislative pentru noua sesiune parlamentară şi problemele guvernamentale, adăugând că vor fi analizate, "dacă este timp", şi "celelalte chestiuni care nu sunt atât de presante".

Întrebat în legătură cu varianta comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, Ciucă a spus: "Tot ceea ce vom decide va fi cât se poate de asumat şi public. În acest moment, nu există o decizie luată".

"Partidul se va reuni în Birou Politic Naţional săptămâna aceasta, miercuri, ne vom întâlni cu grupurile parlamentare, vom analiza şi dezbate în partid", a adăugat liderul PNL.

Despre îngrijorările la nivel european privind creşterea extremismului şi opţiunea de a comasa alegerile europarlamentare şi pe cele locale în vederea creşterii prezenţei la vot şi a scăderii şanselor partidelor extremiste, Nicolae Ciucă a afirmat că problema extremismului trebuie discutată la nivelul tuturor liderilor politici şi combătută.

"Este o problemă care trebuie analizată la nivelul nostru, al tuturor liderilor politici, pentru că într-adevăr acest flagel al extremismului şi al suveranismului trebuie să fie analizat şi combătut, pentru că am văzut inclusiv în Germania reacţia societăţii civile faţă de creşterea extremismului. (...) Într-o societate democratică cu cât prezenţa la vot este mai mare cu atât validarea voinţei poporului este mai clară. De aceea, cred că este important, aşa cum am subliniat anterior, să facem în aşa fel încât deciziile pe care le luăm să fie în beneficiul democraţiei şi în beneficiul cetăţenilor. (...) După ce analizăm toate aceste ipoteze în partid şi în coaliţie vom comunica decizia", a transmis Ciucă.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri