Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 din Capitală au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce o organizație patronală a medicilor de familie a reclamat Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) că ar fi refuzat validarea consultațiilor medicale realizate fără cardul de sănătate, deși conform prevederilor în vigoare procedura nu mai este obligatorie, potrivit G4Media.

”În data de 31.03.2020, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București plângerea formulată de o organizație patronală județeană a medicilor de familie, având ca obiect posibila săvârșire a infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 alin. (2) din Codul penal, constând în următoarele:
În mod repetat, Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar fi refuzat validarea consultațiilor medicale realizate fără a fi fost semnate cu cardul de sănătate, ulterior intrării în vigoare a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe o perioadă de 30 de zile pe teritoriul României, care prevedea posibilitatea realizării acestor consultații în deplină legalitate și fără utilizarea cadrului, tocmai în scopul prevenirii răspândirii virusului.
De asemenea, prin intermediul proiectului de act normativ referitor la reglementările privind desfășurarea consultațiilor medicale la distanță, Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar urma să reglementeze această metodă doar pentru consultațiile pacienților care suferă de afecțiuni respiratorii, în condițiile în care o persoană care nu prezintă încă simptomele specifice COVID-19 ar putea fi purtătoare de virus.
Astfel ar fi creată posibilitatea răspândirii noului coronavirus prin intermediul cardurilor de sănătate, pe de o parte, și al persoanelor asimptomatice, pe de altă parte, în condițiile în care cei mai mulți medici de familie nu ar fi dotați cu echipament de protecție împotriva infectării cu acest virus.
Dosarul penal a fost înregistrat sub nr. 3635/P/2020 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.
În cauză cercetările urmează a fi efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Secției 10 Poliție București, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.”

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri