România a intrat în valul patru al pandemiei cu pedala de accelerație apăsată. Nici bine nu a fost declarat valul că secțiile de Terapie Intensivă s-au umplut, iar paturile din spitale au redevenit o problemă. Dr. Laurențiu Belușică, managerul Spitalului Orășenesc Găești, medicul care, la începutul campaniei de vaccinare, s-a arătat dornic de a vaccina toți românii care voiau să se imunizeze, dar care a fost oprit de proceduri și norme, a declarat că este posibil ca unii pacienți cu COVID să fie transferați în străinătate. De ce? Răspunsul este simplu: amploarea valului patru este fără precedent, iar numărul de infectări va depăși capacitatea României.

”Au apărut discuții în cadrul DSP-urilor și al Centrelor Operaționale pentru Repartiția pacienților cu COVID potrivit cărora pacienții cu forme severe, care pot fi transportați, ar putea fi transferați în străinătate, în țări care au o rată mare de vaccinare și care nu se așteaptă la un val patru atât de serios. Este vorba despre state precum Italia sau Germania”, a declarat dr. Belușică, într-un interviu wall-street.ro.

Medicul povestește că a suplimentat numărul de paturi destinate COVID de la 15 la 30, acestea ocupându-se în 24 de ore.

În prezent, spitalul dispune de 100 de paturi COVID, dintre care cinci sunt pentru terapie acută, unde pot fi tratați pacienții cu forme severe. Cazurile care trebuie să ajungă în Terapie Intensivă sunt transferate la Târgoviște sau la București.

Dr. Belușică a precizat că, la momentul actual, în spital mai funcționează secțiile de medicină internă, chirurgie, obstretică-ginecologie, ORL și pediatrie, deși au un număr redus de paturi.

Citeste si:
Medic spital COVID: Că vreți, că nu vreți ducem un război pe care...
Medic spital suport-COVID: Că...

”Valul patru va fi foarte agresiv. Lumea nu este vaccinată, așa cum ar fi trebuit să fie, iar noua tulpină este mult mai contagioasă. Cu toate acestea, nu e tardiv să ne vaccinăm. Nu pot aprecia corect dacă vom avea și un număr mare de decese, dar infectările vor depăși capacitatea României”, a adăugat medicul chirurg.

Valul patru, un val al tinerilor nevaccinați

Întrebat cum poate descrie acest nou val, dr. Belușică a declarat că principala caracteristică a acestuia este numărul mare de tineri care se prezintă pentru spitalizare.

”Tinerii au rămas nevaccinați, pentru că bătrâni au intrat la început într-o campanie de imunizare mai activă. Am avut un deces al unui bărbat de 50 de ani, care în valul anterior nu ar fi decedat”, a comentat acesta.

Am niște studii făcute de bunicul meu, care a fost medic, iar studiile datează de prin 1900. Pe atunci, lumea venea la vaccinare, nu exista acest fenomen de acum, reacții atât de vehemente împotriva imunizării. Era o excepție ca unul să scape nevaccinat. Acum, e o excepție să te vaccinezi.

Citeste si:
Arctic deschide centre de vaccinare în cele două fabrici ale sale
Arctic deschide centre de...

- Dr. Laurențiu Belușică -

Totodată, medicul speră ca numărul deceselor să nu fie covârșitor, având în vedere faptul că vorbim despre infectarea tinerilor. Dr. Belușică se bazează pe sistemul imunitar mai puternic al tinerilor, care, spre deosebire de bătrânii cu multe comorbidități, i-ar putea ajuta pe pacienți să înfrunte mai bine boala.

”De când a început valul patru, la noi în spital, în afară de doi pacienți, toți bolnavii sunt nevaccinați. Iar pe cei doi i-am ținut sub observație două zile și i-am externat. Inclusiv eu am făcut boala după vaccin și am avut o formă foarte ușoară. Am luat virusul de la grădinița unuia dintre copii. Chiar și mama mea, care are 85 de ani, a făcut o formă ușoară, a dus boala pe picioare, vaccinată fiind”, a mărturisit dr. Belușică.

În prezent, în centrul de vaccinare de la Spitalul Găești, sunt imunizați între trei și 17 pacienți pe zi, în program de patru ore. În patru ore, însă, capacitatea maximă de vaccinare este de 100 de oameni.

Citeste si:
Baciu: Un singur lucru putem face pentru imunitatea maximală, să ne...
Andrei Baciu: Un singur lucru...

”Arunc în fiecare zi 4-5 doze de vaccin, nu e normal așa ceva. Dacă vine cineva la vaccinare, desfac un flacon, iar dozele se pierd, pentru că nu există doritori”, a mai spus medicul.

Vârful valului patru, punctul culminant pentru sistemul medical românesc

Cazurile cresc de la zi la zi, inclusiv la nivelul județului Dâmbovița, unde numărul infectărilor se dublează zilnic.

În acest context, specialiștii în Sănătate avertizează că vârful valului patru va aduce peste 10.000 de cazuri.

”Estimez că vârful valului patru va fi în jurul datei de 15 octombrie. După spusele specialiștilor, vom ajunge la 10-15.000 de infectări pe zi, ceea ce este foarte mult. Sistemul medical românesc nu va face față, nu ai unde să bagi, fizic, atâția oameni”, a declarat chirurgul.

Totodată, acesta atrage atenția și asupra testării, care este necesară, dar care este scumpă și pe care mulți refuză să o facă.

”Nu poți să internezi un om în secția COVID doar pentru că bănuiești că are COVID, fără să îl testezi. Dacă omul nu are boala, îl duci într-un loc contaminat și se infectează atunci și nu este bine”, a explicat acesta.

Medicul atrage atenția și asupra faptului că, în curând, vom începe să vedem și efectele reînceperii școlilor, a creșterii mobilității și a formării aglomerațiilor la nivelul orașelor.

”Pe 13 septembrie, în școli, a existat cel puțin un copil infectat, asimptomatic. Acesta a infectat, la rândul său, pe alții, și de abia au început să intre în contact. Va fi o creștere semnificativă”, a adăugat dr. Belușică.

Cât costă tratarea bolnavilor de COVID

În ultima zi a mandatului său, Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, a declarat că Ministerul nu mai are bani pentru plata cadrelor medicale din centrele de vaccinare. Însă banii nu sunt nici măcar pentru tratarea pacienților de COVID.

”Am făcut un calcul la nivelul spitalului. Pentru 15 bolnavi tratați de COVID, primim de la CNAS 8.000 de lei. Însă cheltuiala noastră cu aceștia ajunge 22.000 de lei, hrană și medicamente, nu mai amintesc și de salariul medicului. Vom vedea cum ne vom putea descurca, mai ales că mă aștept la 100 de bolnavi, cel puțin”, a adăugat chirurgul.

Totodată, medicul a precizat că această criză politică nu a afectat activitatea sa din spital. În schimb, acesta a dezvăluit că așteaptă aprobarea finală pentru 52 de contracte pe fonduri europene, cu furnizori care au câștigat licitațiile. Printre acestea, se numără un proiect de 3 milioane de euro pentru o secție exterioară COVID.

Până astăzi, 23 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.172.981 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 378 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.078. Dintre acestea, 1.067 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 244 sunt minori, 228 fiind internați în secții și 16 la ATI.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri