Kaufland Romania lanseaza, pentru al doilea an consecutiv, programul burselor de studii care se adreseaza studentilor romani care invata la universitati de prestigiu din Germania, Austria si Elvetia.

Prin programul burselor de studii, Kaufland isi propune sa sustina tinerii care au rezultate scolare foarte bune si care au obiective de cariera bine stabilite, care s-au facut remarcati prin proiecte extracurriculare si activitati de voluntariat.

Astfel, Kaufland Romania ofera 4 burse de studiu, in valoare de 26.000 Euro (650 Euro/luna, timp de 10 luni), pe parcursul anului universitar 2017-2018, tinerilor studenti admisi intr-o institutie de invatamant superior acreditata, din tari precum Germania, Austria sau Elvetia, indiferent de profilul de studii ales.

Suntem bucurosi sa lansam un nou program de burse, prin care ne propunem sa-i sustinem pe tinerii cu potential de-a lungul parcursului educational. Credem ca programul „Bursa de studiu privata Kaufland” le va oferi acestor tineri sansa de a-si valorifica intregul lor potential si de a-si dezvolta o cariera de succes in viitor. In plus, aceasta initiativa se inscrie in strategia companiei de a incuraja excelenta si de a deveni angajatorul preferat pentru tinerii talentati si motivati care doresc sa-si construiasca o cariera solida in retail

Estera Anghelescu, Recruiting and Employer Branding Director, Kaufland Romania

Termenul limita pana la care tinerii pot aplica este 30 iunie, iar procesul de selectie pentru aceasta editie va incepe in luna iulie.
Castigatorii Burselor Kaufland vor fi anuntati pe site-ul de cariera al companiei, www.cariere.kaufland.ro, in data de 30 august.

Mai multe detalii despre programul „Bursa de studiu privata Kaufland” si despre regulamentul de participare sunt disponibile pe www.cariere.kaufland.ro.

Sursa foto: Shutterstock/ ESB Professional

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri