Spitalul Clinic Judetean de Urgenta ''Sf. Apostol Andrei'' din Galati va beneficia de investitii de aproape 70 milioane lei prin lansarea unui proiect finantat din fonduri europene, dar si guvernamentale, care vizeaza cresterea eficientei energetice a cladirilor in care isi desfasoara activitatea medicala, a declarat, miercuri, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Galati, Costel Fotea, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, lucrarile programate pentru Spitalul Judetean sunt consolidarea cladirii, schimbarea tuturor lifturilor si a tamplariei acolo unde este nevoie, anveloparea cladirii si efectuarea de lucrari de izolatie, precum si schimbarea instalatiilor de fluide, termice de apa rece si apa calda.

Totodata, vor fi montate si doua turbine eoliene care vor produce energie pentru incalzirea apei si pentru sistemul de climatizare.

"Este un proiect care face parte din strategia de dezvoltare si imbunatatire a infrastructurii medicale din judetul Galati. Acest contract va asigura conditii mult mai bune de spitalizare la cea mai mare unitate medicala din judet. Este cel mai important proiect de investitie derulat la Spitalul Clinic Judetean 'Sf. Apostol Andrei', cu o valoare de peste 15 milioane de euro. Este al cincilea proiect care intra in implementare la Spitalul Clinic Judetean 'Sf. Apostol Andrei' si mai avem in pregatire alte doua proiecte majore de investitie", a spus Fotea.

El a precizat ca, pentru obtinerea finantarii acestui proiect complex, conducerea CJ Galati a semnat in luna iunie contractul de finantare in valoare de 69.266.507 lei, din care 40.653.685 de lei reprezinta asistenta financiara nerambursabila finantata prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 3: Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon pentru activitatile eligibile, iar 27.783.155 de lei reprezinta componenta neeligibila, finantata de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Nationala de Investitii. Contributia financiara a CJ Galati este de 1.385.330 de lei.

Sursa foto: Shutterstock / Spotmatik Ltd

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri