Doisprezece turisti care se aflau in vagonul situat in spatele locomotivei trenului Mocanita, deraiat, sambata, in timpul unei curse obisnuite, au fost transportati pentru ingrijiri medicale la cel mai apropiat spital, a declarat, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al ISU Maramures, Oana Alexa Gonczi.

"Cei 12 turisti care se aflau in vagonul din spatele locomotivei deraiate, care au suferit rani usoare, escoriatii sau atac de panica, au fost preluati de echipajele SMURD si Ambulanta Maramures, fiind transportati la centrul de primiri urgente al spitalului orasenesc din Viseu de Sus. Starea de sanatate a pacientilor este stabila, acestia beneficiaza de ingrijiri medicale", a spus Oana Alexa Gonczi.

La interventie au participat trei echipaje SMURD, trei echipaje de la Ambulanta, patru voluntari ai Serviciului Judetean Salvamont Maramures si jandarmi montani.

Un reprezentat al Companiei Cailor Ferate Forestiere (CFF), care exploateaza trenul Mocanita, a precizat pentru AGERPRES ca in cel mai scurt timp va fi demarata o ancheta interna pentru a descoperi cauzele producerii incidentului feroviar.

In momentul in care a deraiat locomotiva, in vagoanele trenului Mocanita se aflau aproape 200 de turisti romani.

Ca prima masura, administratia CFF a suspendat temporar cursele turistice cu Mocanita.

Sursa foto: Digi24.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri