Încă din antichitate, omul visa să atingă cerul. După zeci de ani de privit spre cer, în secolul 20 a reușit să privească Pământul de sus, din afara atmosferei. Mai mult decât atât, a reușit să pună piciorul pe Lună și, în viitorul apropiat, va atinge și solul lui Marte. După o accelerare puternică în timpul Războiului Rece, confruntată cu dezastre și cu pierderi de vieți, omenirea a apăsat frâna rachetei care ne ghidează spre stele: curiozitatea. Totuși, în prezent, cursa pentru spațiu a reînceput și tot mai multe țări au intrat în joc și încearcă să afle răspunsul unei întrebări care ne macină: suntem singuri în Univers? Chiar dacă pe 18 februarie am reușit să lansăm un nou rover pe lună care urmează să caute forme de viață extraterestră, drumul spre Spațiu a început mai de mult. Am pornit de la teoreticieni, fizicieni, naziști și rachete balistice și urmează să ajungem la colonizarea unei noi Planete.

În anii `40, la scurt timp după ce care omenirea reușea să dezvolte un elicopter practic, naziștii s-au gândit să folosească rachete de distanță lungă ca să atace țările vecine. Câțiva ani mai târziu, SUA și URSS au început să-și dezvolte propriile programe de dezvoltare de rachete.

Armele distrugătoare care ne pun în pericol existența și ne pun în față un scenariu, autodistrugerea, au devenit un vis care să ne traseze un nou orizont - colonizarea altor planete și dezvoltarea unei civilizații mult mai avansate. În 1957, după sute de ani de privit la cer și la stele, rușii au reușit să facă primul pas spre explorarea spațială: lansarea primului satelit artificial - Sputnik 1. O lună mai târziu, URSS a realizat al doilea pas măreț al civilizației umane care reușea să părăseasă Pământul - trimiterea primei vietăți în spațiu cu satelitul Sputnik 2, cățeaua Laika.

Războiul Rece dintre SUA și URSS au pavat drumul spre Spațiu, dar nu neapărat pentru explorare, ci pentru folosirea lui ca avantaj militar. Întrecuți întâi de sovieți, SUA a reușit să își trimită în 1958 propriul satelit în Spațiu, Explorer, asta cu ajutorul venit de la ingineri germani care au dezvoltat rachete balistice pentru naziști.

Câțiva ani mai târziu, tot rușii au setat un nou record al omenirii. În aprilie, 1961, Yuri Gagarin, astronaut rus, a fost primul om care a ajuns în orbita Pământului cu ajutorul rachetei Vostok 1. Zborul lui a durat aproape două ore și a ajuns la o înălțime de 327 de kilometri.

Monument ridicat în cinstea lui Yuri Gagarin - Moscova / Shutterstock

Americanii s-au mișcat rapid și câteva luni mai târziu au reușit să trimită primul american în Spațiu, Alan Shepard.

Anii `60-70: Accelerarea maximă - destinația: Luna

În același ani în care americanii abia reușeau să trimită un om în Spațiu, Kennedy a ridicat standardul la cu totul alt nivel - trimiterea unui om pe Lună și întoarcerea lui în siguranță pe Pământ.

Anii `60 nu au însemnat doar cursa spre Lună, ci și o explorare pe steroizi a Spațiului după câteva încercări timide făcute în perioada 1957-1959. Misiuni spațiale au fotografiat și cartografiat suprafața Lunii și a lui Marte, atunci când Mariner 4 a trimis prima fotografie a lui Marte, fotografie care a trebuit să fie colorată manual de cercetători și care arată ca un desen de pe o carpetă pe care ai găsi-o în casa bunicilor tăi.

În 1969, Armstrong marchează o nouă etapă în domeniul Spațial, atunci când devine primul om care a atins suprafața Lunii.
Totuși, chiar și atunci, astronauții nu au mers cu încredere totală. Autoritățile erau pregătite pentru o posibilă tragedie, cea de a-i părăsi pe astronauți pe satelitul natural al Pământului în cazul unei misiuni nereușite.

Neil Armstrong în timp ce era pe lună / NASA

În cazul în care Neil Armstrong și Edwin Aldrin ar fi rămas blocați pe Lună, așteptând să devină primii oameni a căror rămășițe să rămână pe solul extraterestru, Nixon, președintele SUA, avea un discurs pregătit.

Destinul a decis ca oamenii care au mers pe Lună să exploreze în pace vor rămâne pe Lună ca să se odihnească în pace. Acești eroi au știut că nu există nicio speranță pentru salvarea lor, dar, au știut că există speranță pentru omenire.

(...)

În antichitate, oamenii se uitau la stele și își vedeau eroii în constelații. Acum facem același lucru, doar că eroii noștrii sunt oameni în carne și oase. Fiecare om care va privi Luna în următoarele nopți va știi că în Spațiu, într-o lume îndepărtată, există un colț care va fi întotdeauna omenesc.

Discursul lui Nixon în cazul în care Neil Armstrong și Edwin Aldrin ar fi rămas blocați pe Lună.

În anii `70, omenirea deja cucerise Spațiul din jurul Terrei. Sateliții pentru comunicații și navigație au împânzit atmosfera Pământului și au fost pionierii navigației GPS. La sfârșitul deceniului, omenirea deja reușise să trimit în Spațiu sondele Voyager care ne-au trimis fotografii imagini cu Jupiter, Saturn și cu lunile lor.

Anii `80: Tragedia Challenger

Momentul în care Nava Spațială Challenger a explodat / Shutterstock

În 1983, misiunea spațială Challenger a fost lansată în orbită de pe coasta Floridei. Transmisiunea live de la CNN a fost urmărită de milioane de oameni. La 73 de secunde de la lansare, naveta spațială a explodat și a omorât toți cei 7 membrii ai echipajului. Era liniște. Prezentatorii de știri și oficialii NASA nu știau cum să reacționeze atunci când au văzut că naveta spațială a explodat. Membrii nu au avut nicio șansă.

Ronald Reagan, președintele SUA, a transmis un mesaj în care îi plângea pe martirii spațiului, dar asigura faptul că omenirea nu se oprește aici

„Nu am avut niciodată o tragedie ca asta. Astăzi plângem șapte eroi: Michael Smith, Dick Scobee, Judith Resnik, Ronald McNair, Ellison Onizuka, Gregory Jarvis și Christa McAuliffe”, a menționat președintele american.

El a menționat și faptul că încă facem primii pași spre Spațiu.

„Ne-am obișnuit cu miracolele acestui secol. Ne-am obișnuit cu ideea Spațiului și am uitat faptul că de-abia am început. Echipajul lui Challenger au fost pionieri. E greu să înțelegem, dar, uneori, lucruri dureroase se întâmplă. E parte din procesul de explorare și de descoperire. Echipajul Challenger ne-a ajutat să mergem înspre viitor și vom continua să îi urmăm”

În ciuda tragediei care a marcat istoria misiunilor spațiale, Reagan a anunțat că drumul spre Spațiu va continua.

„Echipajul lui Challenger ne-au onorat. Nu o să îi uităm niciodată, nici pentru ultimul moment în care i-am văzut, în dimineața asta, atunci când și-au luat la revedere și s-au dus să atingă chipul lui Dumnezeu”. â

Ronald Reagan după eșecul misiunii Challenger

O mică gură de imponderabilitate după dezastrul de la Challenger

Explozia care a omorât șapte oameni a tăiat încrederea oamenilor în programele spațiale, dar agențiile spațiale au continuat drumul spre stele. În 1998 a fost lansată Stația Spațială Internațională, o bază spațială care este permanent locuită de astronauți care desfășoară experimente științifice. În cazul științei, Spațiul ne lărgește orizontul și ne oferă posibilitatea de a înțelege fenomenele naturii în afara cutiuței de chibrituri pe care o reprezintă Pământul.

Fără Stația Spațială Internațională și experimentele realizate în orbita joasă a Pământului ne-ar fi foarte greu să ne pregătim pentru alte misiuni spațiale, dar și să înțelegem fenomene de fizică cuantică sau de dezvoltare a medicamentelor. Pe 22 februarie, NASA a reușit să trimită pe Stația Spațială Internațională un pachet de câteva tone cu echipament științific. Condițiile de imponderabilitate din Stația Spațială Internațională îi va ajuta pe cercetători să facă experimente în care să înțeleagă modul în care ne afectează Spațiul în timp ce se folosesc de viermi, dar și modul în care ne-am putea folosi de cristale ca să dezvoltăm noi medicamente.

Stația Spațială Internațională în 2018 / NASA

2003 - anul în care omenirea a văzut un nou dezastru al misiunilor spațiale

Cinci ani de la lansarea Stației Spațiale Internaționale și peste 10 ani de la tragedia din Florida în care Nava Spațială Challenger a explodat la 73 de secunde de la lansare, omenirea a pierdut alte șapte vieți ale pionierilor care mergeau spre Spațiu. Nava Spațială Columbia s-a dezintegrat în atmosfera Pământului și i-a omorât pe toți cei șapte membrii ai echipajului.

George Bush, președintele american de atunci, s-a adresat națiunii și a păstrat aceeași esență a mesajului transmis și de Reagan, predecesorul său care a fost președinte în timpul dezastrului Challenger.

Cauza în numele căreia astronauții au murit va continua. Omenirea este împinsă înspre întunericul care există dincolo de lumea noastră de inspirația de a descoperi și dorința de a înțelege. Drumul nostru spre Spațiu va continua. Astăzi, ne-am uitat la cer și am văzut o tragedie. Totuși, mai departe decât ce putem să vedem este multă speranță.

George Bush după eșecul misiunii Columbia

Tragediile rezultate din eșecul misiunii Challenger și a misiunii Columbia au arătat lupta neîncetată de a înțelege cine suntem și ce este în jurul nostru, o amintire pentru cei care au ars prea rapid și a căror lupta a fost stinsă prea curând, cu o pauză de ani de zile în explorarea spațială și cu o istorie în care, în ciuda evoluției permanente a tehnologiei, omul nu a mai reușit să atingă nici măcar suprafața Lunii. Totuși, nu pentru totdeauna.

Viitorul: Artemis, următoarea cursă spre Lună

După zeci de ani de pauză în explorarea spațială, recent, cursa pare că a reînceput. Doar în acest an țări precum China și Emiratele Arabe Unite au luat locul Rusiei drept competitor direct al americanilor în cucerirea Spațiului și au reușit să trimită misiuni pe Lună, precum Misiunea Chang`e, cea care le-a adus chinezilor noi mostre de pe satelitul natural al Pământului, dar și misiunea Emiratelor Arabe Unite care de-abia ce a ajuns în atmosfera lui Marte ca să înțeleagă cum a fost Planeta Roșie afectată de schimbările climatice. De acolo veghează roverul Perseverance, cel care a aterizat pe 18 februarie pe Marte ca să caute semne ale vieții care ar fi putut să existe pe Marte cu mult timp înainte de electricitate și de momentul în care omenirea a părăsit cușca albastră a Pământului, poate doar atunci când strămoșii noștrii priveau și venerau cerul.

Acum, la peste 50 de ani de la momentul în care omenirea a făcut primul pas pe Lună, NASA se pregătește pentru o nouă misiune în care urmează să trimită astronauți pe satelitul natural al Pământului.

Pentru început, Artemis va avea trei părți.

  • Artemis 1 - trimiterea unei navete spațiale fără echipaj care să ajungă în apropierea Lunii, misiune programată să înceapă până în noiembrie 2021.
  • Artemis 2 - trimiterea unei navete spațiale cu echipaj uman care să zboare în apropierea Lunii, misiune programată să înceapă în 2022
  • Artemis 3 - misiunea în care prima femeie va atinge suprafața Lunii, pentru prima oară din 1972, momentul în care Apollo 17 a trimis ultimii oameni pe Lună - programată în 2024

Misiunea spre Marte

Concept al misiunii SpaceX de a trimite oameni pe Marte / Shutterstock

Reatingerea lunii este primul pas important spre o viitoare călătorie a omului pe Marte. Misiunea Artemis nu are rolul de a trimite din nou un om pe Lună pentru a arăta că putem să facem acest lucru. O componentă importantă a ei este trimiterea unei noi Stații Spațiale, Gateway, care va orbita luna și care va deveni o escală pe care omul o va face în drumul său spre Marte.

Surprinzător, nu NASA ar putea să fie prima agenție care să trimită un om pe Marte, ci SpaceX, o companie privată deținută de Elon Musk, fondatorul Tesla. În decembrie 2020, Musk spunea că SpaceX ar putea trimite primii oameni pe Marte în 2024. Misiunea ar urma să stabilească o bază umană pe Planeta Roșie care să o pregătească pentru un potențial viitor în care vom părăsi planeta noastră, de bună voie sau siliți de consecințele încălzirii globale sau a unui dezastru nuclear, și vom umaniza o altă planetă din sistemul nostru solar. Pe Marte ar urma să ajungă sere, baze de cercetare și de locuire, dar și sisteme care ar putea să modifice condițiile planetei pentru a o face habitabilă pentru om.

În mod surprinzător, în timp ce industria și gazele de seră ne pun în pericol planeta, ele ar putea să ne ajute să terra-formăm planeta Marte. Gazele de seră ar putea să izoleze atmosfera planetei și să atenueze diferențele extreme de temperatură, dar și să dezvolte atmosfera Planetei Roșii.

Pe lângă panouri solare, sere și infrastructură care ar putea să ne stabilească pe Marte, SpaceX are nevoie să trimită și cea mai importantă și cea mai grea parte din misiunea colonizării lui Marte: o facilitate care să producă combustibil care să le permită astronauților plecați de pe Pământ să se poată întoarce pe planeta mamă.

Misiunea NASA spre Marte

Dacă planul companiei lui Musk va funcționa, NASA îi va urma rapid, în anii 2030-2040, atunci când planifică să trimită oameni pe Marte. La fel ca în cazul SpaceX, cea mai grea parte a misiunii nu este aterizarea, ci întoarcerea. Este nevoie de atât de mult combustibil încât este prea greu să decoleze de pe Pământ și să aterizeze pe Marte. Așadar, NASA ar urma să trimită un vehicul preasamblat pe Marte care să își extragă singur combustibilul din atmosfera planetei. În același timp, misiunea de părăsire a Planetei Marte ar trebui să reziste la furtunile puternice de pe Planetă.

Mars One - falsa misiune spre Marte

Mars One a fost o misiune falsă care promitea că va trimite persoane pe Marte într-o călătorie doar dus. Astfel, voluntari s-ar fi sacrificat ca să dezvolte primele așezări pe Planeta Roșie. Târziu, la 7 ani după anunțarea misiunii, în 2012, compania a fost dovedită ca fiind una frauduloasă care nu avea nici măcar buget.

Căutarea extratereștrilor

În secolul 20, fizicianul Enrico Fermi se întreba: „unde este toată lumea?”. Una dintre cele mai mari speranțe pe care și le pune omenirea stă în existența formelor de viață extraterestre. Universul este atât de mare încât, statistic, ar fi imposibil să nu existe extratereștrii. În fiecare an cercetătorii descoperă tot mai multe planete cu condiții similare cu cele ale Pământului care se află la zeci sau sute de ani lumină, dar, până acum, nu există nicio dovadă a vieții dezvoltate în afara Pământului. Chiar și descoperirea unor bacterii extraterestre ne-ar oferi un comfort incredibil: nu suntem singuri. Omenirea a trimis discuri cu fotografii de pe Pământ, mesaje care să explice unde suntem, ce facem, cum arătăm și ce muzică ne place plutesc prin Spațiu ca niște sticle aruncate în apă cu speranța că cineva le va găsi la un moment dat.

Cel mai probabil nu vor înțelege, dar, în momentul de față, omenirea are mostre ale existenței ei răspândite în galaxie. Chiar dacă vor fi descoperite la sute de mii de ani după ce omenirea nu va mai exista, ele ar putea să devină o descoperire pentru o civilizație depărtată și foarte diferită de noi, dar care, probabil, și-a pus aceeași întrebare la care încercăm să aflăm răspunsul:

Există viață și pe alte planete?

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andrei Petre
Andrei e un tânăr reporter care lucrează în presă de aproape patru ani. Crescut în presa independentă, a învățat bazele jurnalismului la Casa Jurnalistului , ca mai apoi să-și croiască un drum pe la publicațiile independente din România. Chiar dacă a spus că nu o să lucreze niciodată în presa "mainstream", a ajuns la Wall-Street.ro ca să se disciplineze și să își antreneze scriitura. Încearcă să înțeleagă modul în...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri