CFR călători introduce un nou tren pe una din cele mai circulate rute

CFR Călători introduce un tren nou InterRegio de la Constanţa spre Bucureşti, de luni până vineri, începând cu data de 8 martie 2021, potrivit unui comunicat preluat de Agerpres.

Trenul InterRegio 1684 va pleca de la Constanţa la ora 7:00 şi va ajunge la Bucureşti Nord la ora 9:17.

"Deschiderea companiei către călători, manifestată în 2020 continuă şi în 2021. Rămânem receptivi la nevoile şi aşteptările lor de transport, la sugestiile care ne sosesc pe canalele de comunicare special deschise pentru ei. Noi ne străduim să transpunem aceste sugestii în decizii utile cât mai multor clienţi. Astfel a fost gândit şi introdus din 8 martie 2021, între Constanţa şi Bucureşti Nord, şi trenul suplimentar InterRegio 1684. Şi cu siguranţă vom mai avea surprize plăcute pe relaţia Constanţa şi nu numai, a declarat” directorul general al CFR Călători, Dan M. Costescu.

Citește și: Cum arată salariile ceferiștilor care au ieșit în stradă să ceară măriri. Au sporuri peste sporuri

Purtarea măşii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor - staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

Sursa foto: Agerpres FOTO
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri