Premierul Florin Cîţu a afirmat că românii au înţeles că singura soluţie de a ieşi din pandemie o reprezintă vaccinarea.

"Împreună am trecut printr-un an dificil, împreună am purtat mască, împreună am păstrat distanţarea socială, împreună ne-am vaccinat. Vreau să le mulţumesc (românilor, n.r.) că au înţeles. Avem o campanie de vaccinare care continuă şi astăzi avem un număr record de persoane vaccinate, 120.000 de persoane vaccinate. Campania continuă, românii au înţeles că singura soluţie de a ieşi din pandemie o reprezintă vaccinarea", a spus Cîţu.

Premierul s-a declarat "foarte fericit" să participe la spectacolul-pilot de la TNB şi a anunţat că de la 1 iunie urmează alte măsuri de relaxare.

"În această seară sunt foarte fericit să fiu la acest spectacol, eveniment-pilot, dar ştiţi foarte bine că de la 1 iunie vom da drumul la mai multe evenimente, cu anumite reglementări, dar începem. Începând de astăzi este primul pas din revenirea la normalitate, un pas important pe care România îl face şi cred că este prima ţară din Uniunea Europeană care face acest pas, datorită românilor. Românii au înţeles să se vaccineze", a spus Florin Cîţu.

Spectacolul-pilot cu piesa "Dineu cu proşti" de Francis Veber a avut loc sâmbătă seara la Teatrul Naţional Bucureşti.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri