Chestiunea introducerii certificatului verde, la nivel general, în România a dat naștere unor controverse atât în societate, cât și în lumea politică. Însă, odată ce negocierile dintre PNL și PSD s-au concretizat, pare că măsura certificatului verde se apropie de implementare. "Cred că certificatul verde, în contextul european, e o prioritate și pentru români”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, la ieșirea dintr-o ședintă la sediul partidului.

"Cred că certificatul verde, în contextul european, e o prioritate și pentru români. L-am urmărit aseară pe Alexandru Rafila, am vorbit și cu el apoi, am vorbit și cu Alfred Simionis, am văzut și amendamentele depuse de doctorul Streinu-Cercel. Cred că vom ajunge la o concluzie așteptată și previzibilă pentru români. Cred că certificatul verde este o necesitate", a declarat Ciolacu.

În aceeași ordine de idei, Florin Cîțu a precizat că introducerea certificatului verde este principala măsură pentru a nu închide economia.

„Trebuie să susținem antreprenorii și cu siguranță vom trece aceste amendamente cât mai curând, inclusiv certificatul verde. Despre certificatul verde, am încercat măsuri prin care să nu închidem economia. Această măsură este cea mai non-invazivă, dacă se poate spune așa ceva, în contextul valului 4”, a declarat Florin Cîțu.

Senatorii au respins în 27 octombrie proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă. Proiectul a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”.

Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege, care acum va ajunge la Camera Deputaților.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri