Liderul PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat că el nu poate să le ceară românilor să stingă becurile pentru a se face reducere la consumul de electricitate, adăugând că în prezent România produce energie atât cât consumă, conform Agerpres.

"România în acest moment produce energie cât consumă. Am văzut din prognoze, avem un 5%, deja este un consum mai mic în România faţă de anul trecut, asta înseamnă că nu va fi nevoie să importăm direct energie electrică pentru a acoperi consumul", a spus Ciolacu răspunzând întrebării dacă este de acord cu impunerea limitării consumului de electricitate, între anumite ore, în situaţia luării unei astfel de decizii la nivelul Uniunii Europene.

El a mai spus că a trăit în comunism şi a văzut ce însemna ca lumea să fie forţată să facă ceva, perioadă la care nu doreşte să se revină.

"Eu am trăit în comunism, am avut şi şansa şi neşansa, eu nu pot să cer acum românilor să începem iarăşi să închidem becurile. Că avem un plafon până la care decontează statul şi tu singur vrei să te încadrezi în acel plafon ca să faci o economie la bugetul familiei, mi se pare un lucru corect. Dar acel lucru îl faci tu, solidar, şi nu trebuie forţat. Eu am văzut ce a însemnat, am trăit, în perioade în care lumea a fost forţată. Eu în acea perioadă nu mă întorc", a afirmat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a participat la deschiderea şcolii politice a Tineretului Social Democrat, eveniment organizat în staţiunea Costineşti, unde a făcut aceste declarații.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri