Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că peste 600 de metri de conductă nouă, preizolată, dotată cu senzori de detecţie a avariilor au fost montaţi şi supuşi probei de presiune pe Calea Dorobanţilor, scrie Agerpres.

Este vorba despre un tronson de magistrală din şantierul Obiectivului 4 - Magistrala II-III Grozăveşti, unde din cei 11 kilometri de reţea ce trebuie modernizată au fost înlocuiţi trei până în prezent.

"În această zonă, lucrătorii Companiei Municipale Energetica Servicii au înlocuit vechile ţevi, aflate într-o stare avansată de degradare şi au montat conducte noi, cu garanţie de peste 30 de ani, care vor asigura distribuţia apei calde şi a căldurii, fără întreruperi şi avarii, pentru toţi locuitorii cartierului Dorobanţi. Pe toată durata lucrărilor, niciun locatar al blocurilor din această zonă nu are de suferit, pentru că apa caldă şi căldura sunt livrate prin intermediul unor conducte provizorii, montate înainte de începerea lucrărilor de modernizare a reţelei de termoficare", a scris Nicuşor Dan, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, Compania Municipală Energetica Servicii precizează că perimetrul este "foarte dificil din punct de vedere al configuraţiei" reţelei de termoficare.

"Regretăm durata relativ mare de timp a execuţiei lucrărilor şi facem apel la înţelegerea cetăţenilor, pentru că lucrătorii noştri intervin într-un perimetru foarte dificil din punct de vedere al configuraţiei reţelei de termoficare, cu numeroase provocări de ordin tehnic, care necesită modificări de proiect şi obţinerea unor avize speciale, având în vedere zona de centru în care se efectuează lucrările", scrie compania, pe aceeaşi reţea de socializare.

În martie 2022, Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti anunţa că a început lucrările de modernizare a conductelor de termoficare pe Magistrala II-III Grozăveşti.

"Este cel de-al patrulea obiectiv la care începem lucrările, traseu cu grad foarte mare de dificultate din punct de vedere al execuţiei, care traversează zonele centrale ale Capitalei. În zonele în care intervenim pentru modernizarea reţelei, ţevile au peste 40 de ani vechime şi au înregistrat numeroase avarii în ultimii doi ani. (...) Suntem conştienţi de disconfortul pe care aceste lucrări îl vor crea şi de aceea apelăm la înţelegerea celor care locuiesc sau care doar traversează această zonă, participanţilor la trafic, atât şoferi, cât şi pietoni şi îi asigurăm că, prin eforturile noastre, vom reuşi să îmbunătăţim calitatea vieţii bucureştenilor care beneficiază de sistemul de termoficare în zonele Piaţa Lahovary, bulevardul Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanţilor, Calea Floreasca, bulevardul Ion Mihalache şi numeroase străzi adiacente", preciza compania.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri