Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, declară că de luni, 21 august ar urma să fie reluată furnizarea apei calde, în urma avariilor care au afectat aproape jumătate din Capitală.

Primarul a precizat la că Termoenergetica a încheiat de joi reparaţiile şi că urmează să realizeze şi Ministerul Energiei operaţiunile necesare.

"Promisiunea este pentru azi", a spus el.

Nicuşor Dan a mai precizat că autoritatea locală a ales să efectueze acum o serie de lucrări la reţeaua de termoficare, pentru a preveni eventuale avarii de amploare în timpul iernii.

"Cam două săptămâni oamenii nu au avut apă caldă, pentru că am avut un aşa numit 'cămin', care este un loc unde se transferă apă caldă de pe o reţea pe alta, care avea o vechime de 55 de ani. Nu se mai intervenise. Şi eram în pericol ca chestiunea asta să pice iarna asta. Şi atunci s-a luat decizia: o facem vara asta. Am încercat să deviem pentru sectoarele 2 şi 3 de la CET Progresu şi a crăpat. Şi atunci s-a oprit CET Progresu şi până când s-a remediat... Noi am terminat joi, săptămâna trecută, deci cam două săptămâni a luat să facem căminul acela, nu a fost apă caldă cam în jumătate (din Bucureşti, n.r.) (...) Până joi a fost treaba noastră. Începând de vineri, cred, din nou chestiunea e împărţită. Noi transportăm şi ministerul produce. De vineri, sâmbătă, duminică şi azi e o responsabilitate a Ministerului, care nu a fost gata cu CET-ul lui să producă", a precizat Nicuşor Dan.

El a mai spus că actuala administraţie a alocat pentru termoficare de trei ori mai mulţi bani decât sumele medii alocate în perioada 2016-2022. În ce priveşte pierderile de apă caldă, Nicuşor Dan a precizat că acestea au început să scadă din anul 2021, după ce au înregistrat valori tot mai mari de-a lungul a zece ani consecutivi.

"Avem date statistice despre satisfacţia oamenilor. Cea mai rea iarnă a fost 2020. 2021 a fost puţin mai bine, 2022 a fost puţin mai bine. Iarna asta o să fie mai bine. (...) Am intervenit exact acolo unde ştiam că e riscul cel mai mare. Cum este Bulevardul Timişoara. Calea Văcăreşti nu o să o terminăm anul acesta, dar am început să lucrăm pe Calea Văcăreşti, unde este o chestiune sensibilă", a spus Nicuşor Dan.

Pe 10 august, Termoenergetica anunţa că lucrările de înlocuire a conductelor de pe Calea Văcăreşti, cât şi cele de pe Magistrala 3 Sud, din căminul Releului, vor continua până pe 20 august.

"Săptămâna trecută, simultan cu oprirea CTE Sud, pentru efectuarea reviziei anuale, au fost începute lucrări în Sectorul 3, pe conducta Magistralei 3 Sud - în zona străzii Releului - şi în căminul Releului. În paralel, în succesiunea operaţiunilor şi manevrelor tehnice impuse de pornirea CTE Progresu s-au produs mai multe avarii pe reţeaua termică primară, în urma cărora s-a constatat că reţeaua primară amplasată în zona Calea Văcăreşti - bulevardul Abatorului din Sectorul 4 nu prezintă siguranţă în exploatare, de aceea au fost începute în regim de urgenţă lucrări şi în această parte a Capitalei. Oprirea punctelor termice din sectoarele 2 şi 3 a fost impusă de faptul că alimentarea cu agent termic pentru apă caldă din CTE Progresu se poate face doar prin două trasee ce subtraverseaza râul Dâmboviţa, respectiv zonele Releului şi Calea Văcăreşti - bulevardul Abatorului", anunţa compania.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri