Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) fac declarații ca urmare a accidentului din localitatea 2 Mai, din județul Constanța, în care un șofer de 19 ani a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei.

Ionescu Eduard, reprezentant al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Afacerilor Interne a oferit o declaraţie de presă referitoare la accidentul rutier produs în judeţul Constanţa. Oficialul spune că decizia MAI a fost să elimine din funcție următoarele persoane: adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, șef serviciu rutier Constanța, șef Poliție Municipiu Mangalia, șef birou Vama Veche.

„Având în vedere interesul absolut legitim asupra evenimentelor tragicului accident rutier din 2 mai, din 19 august (...) Corpul de control face verificări la IPJ Constanța. Pe baza datelor preliminare, ofțerii Corpului de control au constat posibile fapte de natrură penală săvârșite de polițiști - doi subofițeri și un ofițer. Va fi sesizat Parchetul Tribunalului Constanța în cazul celor trei ofițeri (...) Vor fi eliberați din funcție adjunctul șefului IPJ Constanța, șeful Biroului Rutier Constanța, șeful Poliției Mangalia și șeful Biroului de Poliție Vama Veche”, a declarat Ionescu Eduard, reprezentant al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Afacerilor Interne.

"Încă de la început subliniez faptul că aceste informaţii sunt obţinute în primă etapă şi nu reprezintă raportul final, este o informare intermediară(...). În urma activităţilor de verificare derulate până în prezent, ofiţerii Corpului de Control au constatat posibile aspecte de natură penală circumscrise infracţiunii de abuz în serviciu, în legătură cu modul de acţiune, respectiv inacţiune a trei poliţişti - un ofiţer şi doi agenţi - implicaţi în procedurile de verificare, control şi luare a măsurilor legale faţă de conducătorul auto, care, în dimineaţa zilei de 19 august, a produs un accident rutier soldat cu decesul a doi tineri şi rănirea altor trei", a precizat Ionescu.

El a adăugat că urmează să fie sesizat Parchetul în cazul celor trei poliţişti.

"În contextul în care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa are în folosinţă 12 aparate pentru verificarea prezenţei în organism a unor substanţe cu efecte psiho-active, respectiv drugtest, s-a constatat că poliţiştii aveau posibilitatea să testeze conducătorul auto sau să îl conducă la o unitate medicală autorizată, în vederea examinării clinice şi recoltării de probe biologice. Cu privire la aceste aspecte constatate, urmează a fi sesizat Parchetul de pe lângă tribunalul Constanţa", a arătat Eduard Ionescu.

Reamintim că doi tineri au decedat şi alţi trei au fost răniţi pe data de 19 august, într-un accident produs de şofer drogat, în 2 Mai, localitate aflată în apropierea stațiunii Vama Veche. Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche. El a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără, de 20 de ani, şi un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniţi doi băieţi - de 19 ani, respectiv 20 de ani - şi o fată, de 20 de ani.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri