Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început instalarea bradului de Crăciun din Piaţa Constituţiei.

Acesta va avea o înălţime de 30 de metri şi va fi "cel mai spectaculos brad" de la un târg de Crăciun din România, scrie primarul general pe Facebook. Pomul de Crăciun va fi îmbrăcat în cetină, ornat cu globuri, stele aurii şi ghirlande.

"Se montează bradul de 30 de metri înălţime în Piaţa Constituţiei, unde va avea loc cel mai mare târg de Crăciun din Bucureşti. Tot aici vor fi amenajate şi două zone muzicale cu colinde tradiţionale şi melodii internaţionale specifice sărbătorilor. Peste 130 de căsuţe de Crăciun care găzduiesc meşteşugari din toate zonele ţării vor fi amplasate în Piaţă şi vor aştepta bucureştenii şi turiştii cu delicii tradiţionale şi obiecte autentice. Devenită deja o tradiţie, Casa lui Moş Crăciun va fi prezentă şi în acest an la Târgul de Crăciun Bucureşti, alături de carusel şi trenuleţul tematic", transmite primarul general.

Vor fi organizate ateliere de creaţie, unde copiii vor putea realiza propriile ornamente. De asemenea, vizitatorii târgului vor putea admira din roata panoramică luminile de sărbătoare, căsuţele şi bradul de Crăciun.

"Mascotele şi artiştii animatori pe picioroange, îmbrăcaţi în costume fascinante, vor interacţiona şi se vor fotografia cu publicul, aducând tuturor veselia specifică sărbătorii. Târgul de Crăciun Bucureşti va fi deschis din 30 noiembrie până pe 26 decembrie, iar intrarea este liberă", precizează Nicuşor Dan.

Sursa foto: Shutterstock / LCV

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri