Traseele a cinci linii de transport în comun vor fi modificate în zona Arcului de Triumf pentru Ziua Naţională a României, iar unele staţii vor fi reamplasate, a anunţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI).

Astfel, în perioada 27 noiembrie, ora 8:00 - 1 decembrie, ora 17:00, pentru amplasarea sistemului de sonorizare, staţia de autobuz "Arcul de Triumf" (linii 205, 331, 331B, 335 şi 783) situată în Piaţa Arcul de Triumf, sens Piaţa Presei, va fi reamplasată pe Bd. Constantin Prezan, înainte de Piaţa Arcul de Triumf.

De asemenea, pe 30 noiembrie, începând cu ora 9:00, precum şi pe data de 1 decembrie (după finalizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României şi până la finalizarea lucrărilor de demontare a tribunei oficiale) se restricţionează traficul rutier pe benzile 1, 2 şi 3 din Piaţa Arcul de Triumf şi de pe Bd. Regele Mihai I (între sr. Primo Nebiolo şi Piaţa Arcul de Triumf), sensul spre centru, precum şi pe str. Alexandru Constantinescu în ambele sensuri între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti.

Din acest motiv, autobuzele din zona Piaţa Arcul de Triumf vor funcţiona pe trasee modificate.

Potrivit sursei citate, liniile 205, 331, 335 şi 783 vor funcţiona pe Bd. Regele Mihai I, pe sensul Piaţa Presei - Piaţa Arcul de Triumf, pe benzile din zona centrală de la intersecţia cu str. Primo Nebiolo. Staţia "Muzeul Satului", sensul spre Piaţa Arcul de Triumf se suspendă. Celălalt sens nu se modifică.

Linia 282 va funcţiona pe traseul de bază între "Gara Basarab" şi intersecţia str. Alexandru Constantinescu/Bd. Mărăşti, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Bd. Constantin Prezan, Calea Dorobanţi, apoi traseul de bază.

În ziua de 29 noiembrie, în intervalul orar 3:00 - 13:00 (pentru repetiţia generală) şi de 1 Decembrie 2023, între orele 3:00 - 14:30, va fi restricţionat total traficul rutier pe Bd. Regele Mihai I - între Piaţa Presei şi Piaţa Arcul de Triumf, pe Sos. Kiseleff - între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, pe str. Alexandru Constantinescu - între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti, pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, precum şi pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu - între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti.

Din această cauză, de la ora ieşirii parcului auto şi până la ridicarea restricţiilor de circulaţie, liniile 205, 282, 331, 335 şi 783 vor circula pe trasee modificate.

Astfel, linia 205 va funcţiona pe traseul actual între terminalul "Străuleşti" şi Piaţa Presei, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Mărăşti, str. Alexandru Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, cu întoarcere pe str. Halelor, Splaiul Independenţei, str. Schitu Măgureanu, str. Popa Tatu, str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, str. Alexandru Constantinescu, Bd. Mărăşti, Piaţa Presei, Şos. Bucureşti Ploieşti, apoi pe traseul actual.

Totodată, autobuzele liniei 282 vor funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Şoseaua Fundeni" şi intersecţia str. Radu Beller/Calea Dorobanţi, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Calea Dorobanţi, Bd. Iancu de Hunedoara, prin Pasajul Victoria, Şos. Nicolae Titulescu, iar ulterior pe traseul actual.

În acelaşi timp, linia 331 va funcţiona pe traseul de bază între Piaţa Romană şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Poligrafiei, apoi traseul actual.

Linia 335 va circula pe traseul de bază între terminalul "Faur" şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Sos. Bucureşti-Ploieşti, terminal "Complex Comercial Băneasa", în timp ce linia 783 (inclusiv traseul de noapte, între orele 3:00 - 5:00) va funcţiona pe traseul de bază între Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, după care pe traseul actual.

Sursa foto: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - TPBI/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri