Odată cu introducerea caselor self-scan în magazine, inclusiv în retail-ul din România, au apărut și noi metode de furt. Studiile internaționale arată însă un fenomen și mai interesant: tinerii și persoanele cu venituri mari sunt cei mai predispuși să păcălească aceste sisteme.

Potrivit unui studiu citat de Business Insider, categoria socio-economică din SUA cu cea mai mare rată a furturilor la casele self-scan este cea a persoanelor cu venituri de peste 100.000 de dolari/gospodărie. 18% dintre aceștia au recunoscut că au furat cel puțin o dată la casa self-scan, în mod intenționat. Cum nu e vorba despre o nevoie, psihologii spun că ar putea fi mai degrabă o formă de revoltă împotriva unei activități percepută drept umilitoare.

Procentul este și mai mare în rândul tinerilor. Un alt studiu realizat recent de compania americană LendingTree arată că aproape 1 din 3 membri ai Generației Z (18-26 de ani) recunoaște că a furat la casa self-scan. Procentul scade la 21% în cazul generației millenial, iar valoarea medie a produselor furate este de 60 de dolari.

Nu e vorba doar de produse care nu sunt scanate, ci puse direct în pungă, ci și de produse pentru care codul trebuie introdus manual, iar cumpărătorul folosește un cod pentru un produs mai ieftin sau chiar de înlocuirea codului de bare cu unul dezlipit de pe un alt produs.

În Europa nu există (momentan) statistici de acest fel dar, conform unui studiu al Universității din Leicester, comercianții care își procesează jumătate din tranzacții prin case self-scan se pot aștepta la pierderi cu 75% mai mari decât cele din magazinele ”tradiționale”.

O casă ”inteligentă” are o rată de pierderi (din furturi și erori) de 16 ori mai mare decât un casier ”uman”, arată cele mai recente studii. Doar la nivelul Statelor Unite, calculele unei companii din domeniul soluțiilor pentru retail au indicat că profiturile pierdute de magazinele alimentare din cauza furturilor sunt de 10 miliarde de dolari pe an, și asta în condițiile în care mai puțin de 30% din tranzacții au fost realizate prin self-checkout la nivelul anului 2022. Cum marja de profit a acestor companii este oricum mică – sub 3% - multe s-ar putea gândi să renunțe la tehnologie și să revină la casieri.

Sursa foto: BestPhotoPlus / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri