Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect care îi va ajuta pe tinerii care vor să aplice la facultate. „Primul student din familie” este parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învățământului superior nr. 199/2023, și va fi finanțat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027 și din bugetul de stat.

Programul are drept scop creșterea accesului la învățământul superior al grupurilor subreprezentate/defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea elevilor pentru a face tranziția de la liceu la universitate, au arătat reprezentanții Ministerului Educației, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

De ce este nevoie de un astfel de program? Ce spune Ministerul Educației

  • Probabilitatea ca un prim student din familie să provină din mediul rural este cu cel puțin 50% mai mare decât din mediul urban: este nevoie să susținem tinerii din mediul rural să-și continue studiile la universitate;
  • În lipsa unor măsuri de integrare socială și academică în mediul universitar, șansele acestora de a abandona învățământul superior sunt mai crescute: este nevoie să îi sprijinim să finalizeze studiile;
  • Existența unui absolvent de studii superioare în familie atrage o serie de beneficii pentru aceasta: creșterea calității vieții, creșterea gradului de implicare socială și creșterea veniturilor (prin comparație cu elevii care nu reușesc să-și continue studiile la universitate).
  • Primii studenți din familie au nevoie de sprijin suplimentar din partea autorităților publice și, după caz, a instituțiilor de învățământ superior, precum și din partea altor părți implicate în procesul educațional.

„Prin prezentul apel de proiecte, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, vom finanța măsuri de prevenție, măsuri de intervenție și măsuri compensatorii, care să contribuie la crearea cadrului care permite acces echitabil la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socioeconomic din care provine”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației.

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuția UE este de 42 milioane euro FSE+.

„Orice tânăr din România care își dorește să urmeze cursurile universitare și îndeplinește condițiile necesare ar trebui să poată să facă acest lucru”, a declarat Ligia Deca, Ministrul Educației.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri