Vremea va fi deosebit de caldă duminică în Bucureşti, iar noaptea va ploua, dar luni vremea se va răci accentuat şi se vor acumula cantităţi de apă de 5 - 10 l/mp, reiese din prognoza de specialitate publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 martie, ora 10:00 - 25 martie, ora 20:00, temporar va ploua local moderat cantitativ în centrul, sudul şi estul teritoriului şi se vor acumula cantităţi de apă de 10 - 15 l/mp, iar mai ales pe parcursul nopţii de duminică spre luni (24/25 martie) în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei pe arii restrânse 25 - 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoţite izolat de descărcări electrice, notează Agerpres.ro.

La munte vor fi precipitaţii mixte pe parcursul zilei de duminică, apoi vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Trecător se vor semnala precipitaţii mixte, pe arii restrânse şi în Transilvania şi nordul Dobrogei.

Vântul va avea local şi temporar intensificări, cu rafale în general de 40 - 50 km/h, iar în zona montană de 60 - 70 km/h.

ANM atrage atenţia că se va produce brumă în noaptea de duminică spre luni în vestul şi nord-vestul teritoriului, iar în noaptea de luni spre marţi în special în regiunile intracarpatice şi în zona deluroasă din sud.

De asemenea, în intervalul 24 martie, ora 12:00 - 25 martie, ora 20:00 va fi în vigoare un Cod galben de ninsori şi vânt.

În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă (în general la peste 1.700 m) unde rafalele vor depăşi 80 - 90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând reducerea vizibilităţii.

Pe parcursul zilei de luni (25 martie) în Dobrogea, estul Munteniei, sud-estul Moldovei, vestul şi sudul Olteniei şi în sudul Transilvaniei vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55 - 65 km/h.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri