Industriile Turism și HoReCa, grav afectate de pandemia COVID-19, trag un semnal de alarmă asupra măsurilor luate de stat. Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari investitori din industrie și președintele Federației Patronatelor din Turism, a declarat, pentru Wall-Street, că statul nu acționează împotriva industriilor afectate, însă nici nu reprezintă un real ajutor.

”Pentru sezonul estival, noi cooptam aproximativ 50.000 de angajați din București pentru hotelurile de la mare. Prin urmare, aceștia erau angajați pentru șase luni, iar pentru celelalte șase luni erau încadrați cu șomaj tehnic”, a declarat Mohammad Murad.

Astfel, începând cu 1 aprilie, acești oameni ar fi trebuit să beneficieze de angajare cu carte de muncă. Având în vedere situația dificilă actuală, reprezentanții hotelurilor de la mare se află în imposibilitatea angajării acestora. Murad a declarat că a înaintat o solicitare către premierul României, prin care a solicitat prelungirea șomajului tehnic cu încă două luni pentru această categorie.

”Chiar acum am trimis o solicitare către premierul României, prin care am înaintat cerința de a prelungi perioada șomajului tehnic cu încă două luni, până la 1 iunie, alfel aceștia rămân fară niciun venit”, a explicat Murad.

”Statul nu acționează împotriva noastră, dar nici nu ne ajută foarte mult”, a mai spus investitorul.

Nu în ultimul rând, Mohammad a declarat că, potrivit estimărilor din străinătate, o relaxare a situației ar urma să înceapă cu data 5 mai.

”Nu pot estima o revenire rapidă a turismului, însă, urmărind statistica mondială, la 5 mai ar trebui să intrăm într-un declin al pandemiei. Așadar, începând cu 15 mai nu ar trebui să mai avem probleme și să ne putem întoarce la muncă”, a adăugat omul de afaceri.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri