Corpul de control al prim-ministrului a efectuat o acțiune de documentare la Compania Națională „Aeroporturi București” – S.A. („CNAB S.A.”), care a vizat perioada 01 august 2018-prezent. Nota de informare a fost finalizată la data de 14 octombrie 2020, iar principalele rezultate se găsesc în Sinteza acțiunii de documentare efectuată la Compania Națională „Aeroporturi București” – S.A. („CNAB S.A.”).

Scopul controlului a fost verificarea respectării prevederilor legale cu privire la derularea contractelor de achiziție la nivelul CNAB.

Principalele nereguli au fost găsite la:

  • contractul cu firma de curățenie, care nu a respectat numărul minim de angajați.

Din acest punct de vedere, nu au fost respectate normele financiare, sumele achitate fiind mai mari. În plus, negocierile nu au fost transparente din partea CNAB. De asemenea, CNAB a semnalat, în câteva rânduri, nereguli din punct de vedere al curățeniei, care nu au fost rezolvate.

Pe parcursul derulării contractului de prestări servicii nr. 410/C/26.11.2018 s-a constatat faptul că CNAB S.A. a transmis prestatorului documente7din care reies neconformități constatate cu privire la serviciile prestate. În condițiile în care clauza contractuală prevăzută la punctul 12 „Penalități, daune interese” din Contractul de prestări servicii nr. 410/C/26.11.2018 a prevăzut penalizări pentru prestarea necorespunzătoare a unor operațiuni, acestea nu au fost aplicate, încasate/reținute de la prestator, se arată în document.

  • întreținerea mijloacelor auto ale CNAB, unde au fost achitate sume vizibil mai mari pentru revizii față de valoarea autovehicului.

S-a constatat faptul că, în cazul unor autovehicule din parcul auto al companiei, au fost decontate sume semnificative raportate la valoarea de achiziție a respectivelor active, înregistrându-se o prezență în service cu o frecvență relativ mare, spre exemplu, costurile acestor servicii, pentru un autovehicul marca Dacia Duster, fiind cuprinse între 1.098,21 lei/lună și 1.894,71 lei/lună, potrivit documentului elaborat.

  • achizițiile directe efectuate de CNAB, care depășeșc, din nou, valoarea achizițiilor pe care le putea face direct, potrivit normelor legale.
  • neclarități ale unor contracte de încetare sau de participare pe care CNAB le-a elaborat și încheiat.
  • relația netransparentă a CNAB cu un cabinet de avocatură, privind creanțele companiei.
  • acordarea de prime excepționale sau ale beneficii de acest gen.

Sursa foto: Aeroporturi București

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri