Lucrările de lărgire a plajei din Mamaia au fost finalizate, potrivit Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL).

Stațiunea Mamaia va avea din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 ha. Lucrările de înnisipare continuă în zona Năvodari în timp ce în stațiunea Mamaia au fost deja finalizate.

"Antreprenorul lucrează 24 de ore din 24, de luni până duminică, pentru ca sezonul estival să se desfășoare începând din acest an în cele mai bune condiții pentru turiști. Aceștia vor beneficia de plaje extrem de generoase în stațiunea Mamaia. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral îiasigură pe turiști și localnici că se lucrează fără întrerupere pentru ca ei să descopere în această vară o plajă de dimensiuni spectaculoase", se arată într-un anunț al companiei.

Proiectul, cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, are o valoare de 3,8 miliarde de lei.

Sursa foto: Facebook Apele Romane Dobrogea - Litoral

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri