Printr-un concurs de împrejurări a trebuit să îmi petrec un weekend din această vară pe litoralul Mării Negre. Mai exact în Eforie Nord, ultimul loc în care am fost la mare în România, în urmă cu cinci ani (și zisesem că nu mă mai întorc vreodată). Așadar, așteptările cu care plecasem la drum erau destul de reduse, dar realitatea a arătat chiar mai rău.

Aventura pe litoral a început chiar înainte să ajung acolo, odată cu rezervarea cazării - am ales să rezerv pe Booking.com pentru că este platforma pe care o folosesc de fiecare dată când plec în vacanță. Din puținele variante cu un preț decent, am ales garsoniera BIA din Vila Roberto – 425 de lei/două nopți. Cu doar câteva zile înainte de a ajunge la cazare, când banii îmi fuseseră deja debitați de pe card, mă sună cineva de acolo să îmi spună că, de fapt, camera mea este deja rezervată de altcineva, vina fiind exclusiv a Booking-ului, potrivit spuselor doamnei (deși eu nu am avut niciodată probleme cu zecile de rezervări făcute prin intermediul acestei platforme, majoritatea în afara țării). Îi comunic doamnei respective că nu este treaba mea, eu am o cazare plătită, deci să rezolve cu Booking-ul. Atunci doamna îmi spune că mă poate ajuta ea cu o altă variantă: îmi dă un apartament în aceeași clădire - „aveți încredere în mine, vă dau ceva bun”. Îi răspund că este exclusă această variantă și că voi face reclamație la Booking și ANPC. „Bine, veniți în camera pe care ați rezervat-o, găsesc eu o soluție”, îmi comunică doamna extrem de dezamăgită de lipsa mea de cooperare.

Ajunsă la locație, mi se spune prin telefon cum ajung în parcarea privată a hotelului – despre care pe Booking scria că este gratuită (foto).

Parchez mașina, ajung la recepție, doamna mă întâmpină zâmbitoare, iar după 2-3 minute de discuție îmi zice: „știți, eu am un aranjament cu domnii de la parcare, deci trebuie să mai plătiți 20 de lei/zi”. Deși eram absolut sigură că scria că este gratuită (parcarea este unul dintre primele lucruri pe care le verific atunci când fac o rezervare), îmi spun în gând că nu prea aș vrea să plec cu mașina zgâriată de acolo, așa că îi dau doamnei o hârtie de 50 de lei - n-am primit niciodată nici restul (10 de lei), nici vreun bon fiscal. Ajunsă în cameră, constat că aceasta arată destul de bine, chiar mai bine ca în poze, deci uit repede de cei 50 de lei și mă instalez. În timpul șederii acolo am descoperit că scurgerea de la baie nu funcționa, televizorul nu avea semnal, iar prin pereți se auzeau perfect discuțiile aprinse despre manelele momentului ale vecinilor de palier.

Dar până la urmă, mergi pe litoral pentru soare și plajă, nu pentru cazare, așa că să mergem pe plajă! Ajunsă pe plaja Belona, imediat sunt interceptată de „băiatul de la șezlonguri”, care îmi spune pe un ton scârbit „35 de lei șezlongul”. „Luăm și noi trei. Se poate plăti cu cardul, da?”, întreb. „Nu, doamnă, doar cash”. Mă caut de ultimii bani cash din portofel, îi plătesc și pleacă. Bon? Ați ghicit, evident că nu primesc. A doua zi, aceleași șezlonguri costau 40 de lei bucata, „preț de weekend”, îmi explică băiatul pe același ton sictirit și dispare. Dar, după câteva ore, revine la cineva de lângă mine și atunci îmi fac curaj și îi zic „nu te supăra, cred că ai uitat să îmi aduci bonul”. Împietrește pentru câteva secunde, se dezmeticește și îmi răspunde „dacă doriți...”. „Doresc”. Revine după vreo 10 minute cu bonul (probabil unul dintre puținele din ziua respectivă).

Dar hai să revenim la HoReCa, o industrie atât de compătimită de la începutul pandemiei și până în prezent. După ce am rezolvat cu șezlongul, mă duc la barul de pe plajă să iau ceva de băut (8 lei o bere fără alcool, de la 11 lei o bere cu alcool, iar o pungă de chipsuri 10 lei). Dau să întind cardul, dar băiatul de la bar mi-o taie repede „nu se poate cu cardul”. Mă întorc pe șezlong, cerșesc niște cash de la oamenii cu care sunt și revin învingătoare să îmi ridic produsele. Și, ați ghicit din nou, bonul nu există.

Aceeași poveste cu lipsa bonului și la restaurantul El Stefanino, unde am luat cina – 15 lei o bere fără alcool, 49 de lei o porție de stavrid, 65 de lei o porție de fructe de mare și 45 de lei o porție de crap. Iar serviciile, execrabile. Am primit doar „o notă de informare”. Măcar aici știam deja cum stă treaba cu plata cu cardul și mi-am pregătit cu cash.

Că să fiu obiectivă o să spun și că am întâlnit un loc civilizat în scurta mea vacanță pe litoral, și anume restaurantul Golful Pescarilor: servire excelentă, mâncare foarte bună și proaspătă, plată cu cardul și bon fiscal la final (lucruri banale în orice altă țară turistică).

Epilog

Anul acesta, înainte de a ajunge pe litoralul românesc, am fost în Egipt, Turcia și Grecia. Găsiți mai jos ceea ce am găsit acolo. Concluziile le trageți singuri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri