Reprezentantul Asociației Sportive NH Bike, Bogdan Micu, a predat documentația tehnică pentru încă două trasee de mountain-bike pe care le-a amenajat în masivul Postăvarul, în parteneriat cu Primăria Brașov, după ce anul trecut a finalizat primul traseu. Cele trei vor completa bike-park-ul pe care Primăria Brașov îl amenajează în Masivul Postăvarul.

„Avem acum încă două trasee donate de NH Bike, care se adaugă traseului recepționat anul trecut, cu un total de nouă kilometri, potrivit unui comunicat emis de Primăria Municipiului Brașov. Din punct de vedere al dificultății, avem un traseu pentru începători – dar începători care știu deja să se dea cu bicicleta pe munte, avem un traseu intermediar și un traseu dificil, un traseu de culoare neagră. Foarte important de știut că puteți urca ori cu cabina, ori cu gondola, iar aceste două trasee noi coboară până în zona inferioară a stațiunii, astfel încât puteți să faceți mai multe ture în aceeași zi”, a declarat primarul Allen Coliban la finalul testului.

Proiectul inițiat de NH Bike a presupus amenajarea a trei trasee în masivul Postăvarul, între liziera pădurii și instalațiile de producere a zăpezii artificiale, trasee asemănătoare unei poteci turistice de drumeție, cu singura diferență că este permis doar accesul cicliștilor.

Care este dificultatea celor trei trasee

Deși proiectul nu a presupus lucrări la fel de complexe ca în cazul celor executate pe traseele amenajate de primărie, și cele trei trasee realizate de NH Bike includ rampe, pasarele sau săritori și au diferite grade de dificultate, astfel:

  • Red Line este un traseu cu dificultate medie;
  • Monkey Business, este un traseu greu;
  • Forest Flow – Killy’s Back Yard – RangerDanger Techno Belly este un traseu ușor.

Sursă video: Primăria Municipiului Brașov

Finanțarea lucrărilor pe aceste trasee s-a făcut din fonduri exclusiv private, obținute de Asociația NH Bike. Deși, inițial, valoarea lucrărilor a fost estimată la 100.000 de euro, costurile totale ale lucrărilor pentru amenajarea celor 3 trasee au ajuns la peste 250.000 euro.

Și în ceea ce privește proiectul derulat și finanțat de Primăria Brașov, lucrările sunt avansate. Astfel, în curând, celor 9 kilometri de traseu de mountain bike li se vor adăuga alți 4 kilometri și se lucrează și la al doilea traseu din proiect. La finalul lucrărilor, Poiana Brașov va dispune de 20 de kilometri de trasee de downhill.

Sursa foto: Primăria Municipiului Brașov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri