Kruger Shalati, sau Trenul de pe Pod, este o atracție turistică din Africa de Sud situată în Parcul Național Kruger, practic o garnitură de tren care a fost în uz în urmă cu mult timp, dar care acum a fost transformată într-un hotel.
În prezent complexul hotelier care a fost creat din această garnitură numără 24 de suite care au vedere către unul dintre râurile din zonă și chiar și către viața sălbatică a zonei, care presupune "întâlniri" inclusiv cu leoparzi, lei, rinoceri, elefanți și bivoli, după cum arată CNN.
Experiența turistică face trimitere însă la trenul cu aburi care obișnuia să străbată această zonă în anii 1920, după cum arată proprietarul trenului, Jerry Mabena, care explică faptul că locul lui Kruger Shalati nu este ales întâmplător, din moment ce, pe vemuri, respectivul tren chiar obișnuia să staționeze peste noapte pe podul pe care este plasat în prezent.
Hotelul a fost deschis în decembrie 2020, după mai multe amânări cauzate de pandemia de Covid-19, iar acum se pregătește pentru al patrulea an de funcționare.
Citeste si:
Prețul unei camere duble în Kruger Shalati este de 530 de dolari, dar în acesta sunt incluse și unele mese, unele băuturi, precum și transferurile dinspre și spre aeroport.
Cât despre experiențele pe care le pot avea vizitatorii în acest loc, printre acestea se numără expedițiile safari pe care aceștia le pot face și pe cont propriu, deși localnicii explică faptul că este de preferat ca într-un astfel de pachet să fie inclus și un ghid.
Sursă foto: krugershalati.com
Sursa foto: YouTube / the Luxury Travel Expert / krugershalati.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: