Ediția „Best Electric City Car in Romania” pe 2026 are loc zilele acestea, iar asta ne-a făcut să aruncăm și noi un ochi asupra pieței, fără a lua în calcul doar modelele introduse în ultimele 12 luni. În cele ce urmează îți oferim cinci alternative care pot fi considerate ieftine în contextul prețului mediu al unei mașini electrice în Europa, dar care nu se laudă doar cu prețul scăzut.
Renault 5 E-Tech

Renault 5 E-Tech rămâne una dintre cele mai atractive mașini electrice de pe piață, iar aici ne referim la criteriul estetic. Inspirat din vechiul R5 al anilor ‘70-’80, noul model iese în evidență absolut oriunde, ceea ce am constat inclusiv în timpul testului nostru. În plus, la data lansării, acesta a fost al doilea EV fabricat în Europa cu un preț de bază de 25.000 euro (TVA inclus), primul fiind Citroen e-C3.
În 2026, pe lângă aspectul chic care rămâne același, Renault a plusat cu o serie de noutăți pentru R5. Versiunea intermediară cu bateria mică (Urban Range), oferă acum o autonomie oficială de aaproximativ 315-321 km, cu cinci kilometri mai mult decât înainte. Varianta cu bateria mare (Comfort Range), oferă și ea mai multă autonomie, adică de la circa 410 la 430 km (WLTP mixt).
Noutatea cea mai mare este că versiunea de 25.000 de euro nu mai folosește bateria de 40 kWh cu chimie NMC, ci a trecut la cea de 36,5 kWh LFP de pe Twingo-ul de top (care-i reduce autonomia la vreo 305-310 km), în timp ce bateria mare 52 kWh rămâne neschimbată. În România, însă, această versiune nu există, cum nu mai există nici versiunea de 95 cai putere, ci doar versiunea cu 120 cai putere cu bateria de 40 kWh (321 km) și preț de listă de 27.500 euro (echipare evolution).
- motor electric 95 cai putere și 215 Nm;
- tracțiune față;
- autonomie 321 kilometri (WLTP mixt);
- autonomie oraș ~505 kilometri:
- baterie 36,5 kWh.
Hyundai Inster

Hyundai Inster are un design funky, neobișnuit, dar nu iese în evidență din aceleași motive ca R5 E-Tech. În schimb, modelul coreean este mult mai spațios și mai practic. În timp ce Renault-ul are un portbagaj miniatural și o banchetă spate pur teoretică, Inster surprinde mai ales cu spațiul de pe locurile din spate, iar asta arată că Hyundai a gândit bine packaging-ul la interior.
Versiunea de bază are o baterie de 42 kWh și 97 cai putere, iar prețul de listă este de 22.143 euro (Highway), iar versiunile de top au 115 cai putere și 49 kWh cu un preț de 27.588 euro (echiparea Cross). Ca și în cazul lui R5 E-Tech, observăm că prețurile au crescut față de începutul anului 2026, când am făcut topul celor mai ieftine EV-uri disponibile la noi. Atunci, Hyundai-ul era 21.538 euro, iar R5-ul încă putea fi comandat la prețul de 25.000 euro.
- motor electric 97 cai putere și 147 Nm;
- tracțiune față;
- autonomie 300 kilometri (WLTP mixt);
- autonomie oraș 473 kilometri;
- baterie 42 kWh (39 kWh netă).
BYD Dolphin Surf

BYD Dolphin Surf ne-a surprins pozitiv în testul nostru, iar asta și pentru că l-am comparat la fiecare pas cu Dacia Spring. Dar, în realitate, modelul chinezesc joacă într-o ligă separată, o comparație cu Hyundai Inster fiind mult mai onestă. Noi am mers cu versiunea de echipare de vârf, dar, între timp, BYD a plusat cu o noua echipare de bază care începe de la doar 19.400 euro (TVA inclus) - același preț ca și în luna mai.
La acel moment, am scris că „design-ul este de tipul „ori îl iubești, ori îl urăști”, dar forma verticală, cumva pe calapodul lui Hyundai Inster, ascunde un interior foarte spațios pentru pasageri. Reversul medaliei este un portbagaj extrem de mic - dar nici Inster nu oferă prea mult, doar 238 de litri (față de 310 litri în dreptul lui Fiat Grande Panda, de pildă). Scaunele, deși simple, sunt destul de comode, iar interiorul este simplist și ușor de folosit, venind cu ecranul rotitor al BYD.” De atunci am mai condus Dolphin Surf și rămânem la părerea că se numără printre cele mai bune EV-uri mici de pe piață, iar versiunea de top rămâne probabil cea pe care ar trebui s-o cumperi, deși este cam piperată acum.
- motor electric 87 cai putere și 175 Nm;
- tracțiune față;
- autonomie 220 kilometri (WLTP mixt);
- autonomie oraș 356 kilometri;
- baterie 30 kWh.
Fiat Grande Panda

Fiat Grande Panda este, pe sub tablă, cam același lucru cu Citroen e-C3, dar Citroen-ul nu arată la fel de drăguț și nu are atâtea trimiteri la trecut. Faptul că R5 E-Tech în versiunea concept a fost creionat de același designer care s-a ocupat apoi de Fiat Grande Panda n-ar trebui să surprindă pe nimeni, iar ambele mașini abundă de detalii drăguțe, mai ales Grande Panda, a cărui consolă centrală cu elemente transparente și un micro-Panda lângă ecranul de infotainment face o trimitere clară la uzina istorică Lingotto.
Textura de pe scaune este și ea drăguță, iar spațiul interior este acceptabil, dar portbagajul mic. Vestea proastă? Performanțele sunt mediocre, cu reprize slabe și o manevrabilitate vagă. Însă cel mai rău lucru este că mașina are acea suspensie și amortizare slabe, „simptom” tipic al modelelor Stellantis din pătura de jos, adică de buget. Pe lângă comportamentul „crashy” al punții spate fixe, care sare urât peste denivelări, auzi și simți gropile parcă prea tare, ceea ce te frustrează, mai ales când suspensia și ținuta de drum ale lui R5 sunt atât de curate - fără ca acel model să fie nici pe departe moale. De menționat că și Fiat-ul s-a scumpit, iar versiunea cu 113 cai putere este acum 26.500 euro.
- motor electric 113 cai putere și 125 Nm;
- tracțiune față;
- autonomie 320 kilometri (WLTP mixt);
- autonomie oraș 390 kilometri;
- baterie 44 kWh (43,8 kWh capacitate netă).
MG4 Urban

Am mers pentru prima dată cu MG4 Urban în cadrul testelor pentru acordarea premiilor „Best Electric Car in Romania 2026” și, după aceea, am scris că, la capitolul mașini de buget, MG4 Urban este campioana, iar asta la o distanță apreciabilă de Renault 4 E-Tech. De atunci am mai mers cu R4 și, deși acesta din urmă are un interior mai îngrijit ca și detalii, MG4 Urban surprinde în continuare prin faptul că aproape peste tot vei atinge materiale moi, iar ergonomia este bună, scaunele confortabile, iar performanțele mai mult decât mulțumitoare inclusiv pentru escapade extra-urbane.
„Versiunea de bază începe, în echiparea Excite cu bateria de 43 kWh (brut), de la 25.410 de euro, dar importatorul oferă o reducere de 5.420 de euro care aduce prețul la doar 19.990 de euro”, scriam în mai. Interesant este că, din ceea ce se pare, oferta rămâne disponibilă și acum, la început de septembrie. „Chiar și la prețul de listă, MG4 Urban reprezintă o propunere atractivă, fiind cam la fel de spațios ca o Dacia Sandero în habitaclu, în timp ce calitatea materialelor este superioară majorității rivalilor din acest segment de preț.” Singura hibă? Mașina nu arată la fel de bine ca MG4 Electric original, deși împarte numele.
- motor electric cu 149 cai putere și 250 Nm:
- tracțiune față;
- autonomie 325 kilometri (WLTP mixt)
- autonomie oraș 478 kilometri
- baterie 43 kWh (41,8 kWh capacitate netă)
N.B. Specificațiile sunt, la toate mașinile, pentru variantele de bază