CITR, lider al pieței de insolvență din România, parte a Impetum Group, a fost numit administrator judiciar al rețelei de librării Diverta, cel mai mare retailer integrat în domeniul cărții, papetăriei și jucăriilor, care și-a cerut intrarea în insolvență ca urmare a dificultăților întâmpinate în criza generată de pandemie.

„În cazul Diverta, CITR își propune reorganizarea companiei într-o manieră inedită, cu etape concentrate, pentru o redresare cât mai rapidă. Este un nou proiect ambițios pentru noi, în linie cu misiunea noastră de a salva companii în dificultate, branduri și oameni prin multidisciplinaritatea și experiența vastă a echipei CITR. Diverta va avea viitor într-o nouă economie ”, a declarat Aurel Podariu, Business Development Manager al Impetum Group și Senior Partner, CITR.

Strategia pentru salvarea acestui brand 100% românesc va fi bazată pe zonele de business cele mai profitabile, restructurare financiară și operațională și nu în ultimul rând, pe evoluția estimată a pieței și lecțiile crizei anterioare. Echipa CITR va începe cu analiza business-ului Diverta, în special înțelegerea provocărilor din anul anterior și va identifica modalitatea cea mai potrivită de reorganizare.
Toate acestea vor contribui la susținerea ecosistemului de stakeholderi din jurul Diverta, cu scopul de a crea parteneriatul necesar pentru o reorganizare de succes. Termenele legale pentru depunerea documentelor sunt disponibile pe websiteul Tribunalului București.

„Perioada pandemiei, care a debutat cu închiderea centrelor comerciale și cu restricții de circulație, a însemnat pentru Diverta și pentru retailul tradițional în general o scădere semnificativă a vânzărilor și acumularea de datorii către furnizori. Toate acestea au avut un efect de domino și au afectat rând pe rând pilonii businessului nostru. Pentru că CITR este renumit pentru soluții inovatoare, a fost prima noastră opțiune când am realizat că suntem în impas, pentru a ne asigura că valoarea brand-ului Diverta este salvată și va merge mai departe”, a spus Amalia Buliga, CEO Diverta.
Studiul CONFIDEX realizat de Impetum Group confirmă că principalele provocări ale pandemiei resimțite de managerii români au fost marcate de scăderea vânzărilor, lipsa cashflow-ului și lipsa de predictibilitate. În plus, managerii au resimțit puternic și criza de personal și creșterea costurilor de producție de la 7%, în primul trimestru la 25% în 2021. Indicele CONFIDEX, care ne arată încrederea managerilor români în economie, din sectorul comerțului, a evoluat în anul pandemic de la o valoare de 42.1 la debutul perioadei la 49.2 după 1 an de zile (pe o scară de la 0 la 100). Această evoluție denotă un optimism în creștere, dar unul fluctuant, marcat nu numai de criza pandemică în sine, cât și de alți factori care influențează economia.

În primele patru luni ale anului, numărul firmelor intrate în insolvenţă a crescut cu aproape 45% faţă de perioada similară din 2020

Conform analizelor CITR, 50% dintre antreprenori amână intrarea companiei în insolvență de teama stigmatului, însă accesarea în timp util a procedurii, încă din primele stadii de dificultate, crește rata de succes a redresării. Vestea bună este că, odată accesată procedura, 63% dintre antreprenori afirmă că și-au redefinit în sens pozitiv relațiile contractuale cu partenerii de afaceri, iar 78% dintre creditori declară că își doresc să păstreze relațiile comerciale în timpul și după insolvență, arată datele CITR. Făcând pași spre însănătoșire și alături de încrederea partenerilor de business, companiile românești se pot reintegra cu succes în circuitul economic.

Odată cu implementarea noii Directive Europene în domeniul restructurării și prevenției insolvenței la nivelul legislației românești, proiect în care CITR are rolul de consultant la nivel național, ne așteptăm ca eficiența mecanismelor de restructurare să fie semnificativ îmbunătățită, iar numărul procedurilor de prevenție în business accesate de către companii să crească considerabil. Totodată, noua legislație va contribui la crearea unei culturi a prevenției în business.

Astfel, 2021 devine anul prevenției în business, un an în care companiile au oportunitatea să se reinventeze pentru noua economie, să își adapteze strategiile și produsele și să inoveze. Nu în ultimul rând, să își privească greșelile ca un motor de evoluție.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri