O grenadă a ajuns pe banda de procesare a sfeclei de zahăr la o companie din Roman

Sursǎ foto: shutterstock

O grenadă a ajuns pe banda de procesare a sfeclei de zahăr la o companie din Roman

Cuprins Articol:
O grenadă din Al Doilea Război Mondial a fost descoperită de angajații unei societăți din municipiul Roman într-o instalație folosită pentru procesarea sfeclei de zahăr. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț au intervenit pentru ridicarea muniției, care urmează să fie distrusă.

Incidentul a fost semnalat prin numărul unic de urgență 112, iar echipa pirotehnică a ISU Neamț a intervenit imediat la fața locului, potrivit Agerpres.

Grenada a fost găsită în timpul curățării instalațiilor

Muniția a fost descoperită de angajați în timp ce efectuau lucrări de curățare a instalațiilor tehnologice ale operatorului economic care procesează sfeclă de zahăr.

„Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit în municipiul Roman pentru asanarea unei grenade de mână defensive descoperită de angajații unui operator economic, cu obiect de activitate prelucrarea sfeclei de zahăr, pe timpul efectuării unor lucrări de curățare a instalațiilor tehnologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.

Pirotehniștii au verificat zona în care a fost găsită grenada, însă nu au identificat alte elemente de muniție.

Grenada provine din Al Doilea Război Mondial și a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță, urmând să fie distrusă ulterior.

Astfel de incidente au loc în fiecare toamnă

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, astfel de incidente sunt înregistrate în fiecare toamnă la operatorul economic din Roman.

Societatea este singura din regiunea de nord-est care procesează sfeclă de zahăr.

Elementele de muniție ajung în instalațiile companiei după ce sunt extrase din terenurile agricole odată cu sfecla de zahăr. Ulterior, acestea pot ajunge pe banda de procesare a societății din Roman.

Personalizate pentru tine