Doi consilieri guvernamentali au iesit recent la rampa cu indemnuri la plata taxelor. Argumentele aduse sunt de doua tipuri. Ne merge rau pentru ca, in primul rand, nu tintim la o pondere mai mare a statului in economie (buget/PIB), apoi pentru ca stam prost la eficienta colectarii a taxelor.
Sa incepem cu eficienta colectarii. Spune domnul Socol:
"Privind spre raportul anual al Consiliului Fiscal publicat luna trecuta, se pot trage cateva concluzii asupra starii colectarii veniturilor in anii ce au trecut: „indicele de eficienta a colectarii aferente TVA a fost in anul 2012 de 57%. Altfel zis, chiar daca exista o cota standard de TVA de 24%, statul a colectat la o cota implicita de taxare de 13,7%, nivel mai mic cu aproximativ 10 puncte procentuale. Romania a colectat in 2012, 8,5% din PIB din venituri din TVA (executie ESA95). Intr-un clasament al statelor ECE, ne aflam din perspectiva indicelui de eficienta aferent TVA deasupra unor tari ca Polonia, Letonia sau Slovacia, dar sub Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria sau Slovenia”. La colectarea impozitului pe profit „indicele de eficienta a colectarii aferente impozitului pe profit in Romania a fost in 2012 de 21%, rata implicita de impozitare fiind de 3,3%, mult sub rata standard, de 16%” iar in ceea ce priveste colectarea impozitului pe venit „gradul de eficienta a colectarii impozitului pe venit a fost de 88% (o rata implicita de impozitare de 14%), Romania ocupand pozitia a doua in clasamentul tarilor ECE, dupa Bulgaria (107%), dar inaintea Cehiei (58%), Letoniei (75%), Estoniei (76%), Poloniei (74% in 2011), Ungariei (77%), Lituaniei (85%), Slovaciei (62%) si Sloveniei (62%) – Romania are si al doilea cel mai redus nivel al ratei de impozitare a venitului”.
Presupozitia in aceasta analiza este cea de la primul argument de mai sus, anume ca o pondere mai mare a statului in economie este de preferat. Dar daca nu este asa? Daca de fapt e mai bine sa avem o pondere mai mica a statului in economie? Atunci nu ar fi nici o problema. Eficienta se poate atinge prin decret si Romania poate ajunge peste noapte in fruntea clasamentelor pomenite mai sus.
Pentru inceput, daca vrem sa depasim randamentele de peste 100% la colectare ale Bulgariei, am putea sa plusam fata de „preferintele” demonstrate ale platitorilor de taxe si sa stabilim TVA la 10%, impozitul pe profit la 3%, impozitul pe venit la 12%. Cel putin pe termen scurt, piata va fi surprinsa dand statului mai mult decat i se impune. Nu ar fi asta o veste buna? Iata genul de schimbare a cadrului legislativ care ar fi ceruta cat mai des. Facand asa, pentru consilierii guvernamentali dispare grija eficientei colectarii, fara ca veniturile reale sa scada practic fata de situatia actuala si ramane grija eficientizarii administrarii acestor venituri. Vor avea mai mult timp pentru niste solutii demne de educatia lor inalta, la care revin imediat.
Acum, trecand la discutia ponderii statului in economie, cred ca nu e greu de inteles un fapt simplu. Economia produce, statul ia din economie si redistribuie. Si o face ineficient. Capitalul acumulat cu eforturi mari si chivernisit prin initiativele antreprenoriale in slujba adevaratelor dorinte ale consumatorilor, pe care acestia le valideaza cedandu-si veniturile pretioase, este pur si simplu risipit cu nepasare si chiar cu neobrazare pe canalele inerent politice ale statului. Stat nepolitizat este o contradictie in termeni.
Dar de unde vine atunci aparenta prosperitate a natiunilor vestice care au ponderi considerabile ale veniturilor si cheltuielilor bugetare in PIB?
In cuvintele Ioanei Petrescu:
"Totusi, conform Eurostat, Romania a colectat venituri in valoare de numai 33,5% din PIB anul trecut. In Uniunea Europeana, numai Lituania si Slovacia au colectat mai putin decat noi ca procent din PIB. La polul opus stau tari ca Danemarca cu 55,3% din PIB, Finlanda cu 54,4% din PIB si Franta cu 51,8% din PIB. Romania cheltuieste numai 36,4% din PIB pe bunuri si servicii publice. Numai Bulgaria si Lituania cheltuiesc mai putin decat noi in Uniunea Europeana. Tarile care incaseaza mai mult la buget cheltuiesc mai mult pe bunuri si servicii publice: Franta cheltuieste 56,6% din PIB, Finlanda 56,6% si Danemarca 59,4%. Cu venituri atat de mici, Romania nu poate cheltui destul pe asistenta sociala si nu poate oferi o viata la nivelul celei din Finlanda (locul 15 in clasamentul calitatii vietii celor in varsta) si Danemarca (locul 17)."
Pe langa ambitiile bugetare, statul roman practica reglementari dintre cele mai minutioase si draconice.
Raspunsul este simplu. O corelatie nu este o cauzalitate. Faptul ca acele state isi permit luxul semisocialismului nu sta la originea prosperitatii lor, ci faptul ca au in spate o traditie de zeci si sute de ani de acumulare a bunastarii prin procese de piata libera. Pana la inceputul secolului XX, Occidentul nu auzise de ponderi ale statului in economie de peste 10%, si de aici i se trage bogatia si puterea, nu din redistributionismul actual. In plus, o astfel fiscalitate ridicata este compensata in unele cazuri de lipsa reglementarilor pentru a face viabila macar mentinerea capitalului prin procese de productie pe piata libera. In Romania nu este cazul: pe langa ambitiile bugetare, statul roman practica reglementari dintre cele mai minutioase si draconice.
Nu este o intamplare faptul ca statele est-europene nu isi permit fiscalitatea celor occidentale. Ele nu stau decat pe fragile economii emergente care au nevoie sa acumuleze „stratul de grasime” capitalista pe care sa il arda apoi statul. Nu este vorba de zgarcenia platitorilor de taxe fata de stat, ci de o rezistenta disperata pentru supravietuire. Judecarea situatiei trebuie sa se faca contrafactual: unde ar fi oare acum Franta, Finlanda sau Danemarca fara aceste lanturi fiscale care le atarna de gat? Fara poverile statelor asistentiale care atrag irezistibil mase de imigranti dornici sa traiasca pe spatele unor popoare prea cinstite, cu complicitatea unor politicieni prea orientati catre termenul scurt?
Mai mult, daca sofismul de mai sus nu ar fi sofism ci argument corect, atunci de ce sa fie slabit cu exemplele caldicele de mai sus? De ce nu dam exemple tari cu bugete spre 100% din PIB? Romania comunista cat colecta? Rusia sovietica? Coreea de Nord, Venezuela sau Cuba unde se afla? Cum o duc pensionarii lor?
In fine, este adevarat ca pensionarii saraciti sunt o grea povara a Romaniei, dar ea nu este creata de economia evazionista, ci de sistemul de pensii, care este unul de stat, cu consecintele de rigoare. Dupa decenii intregi de risipa desantata si irationalitate economica plenara, este ironic ca un consilier scolit in Occidentul cel prosper vine cu solutia adancirii si mai mari in practica saraciei.
Dar si acest lucru are o explicatie. Faptul ca de la Harvard vine socialismul nu e un lucru catusi de putin nou. Ludwig von Mises argumenteaza ca tocmai prin educatia elitelor in Vest a venit blestemul asupra natiunilor subdezvoltate:
"In ultima jumatate a secolului XIX cei mai inteligenti dintre patriotii natiunilor subdezvoltate au privit la contrastul dintre conditiile nesatisfacatoare ale propriilor tari si prosperitatea Occidentului. Nu au putut evita concluzia ca europenii si americanii au reusit mai bine decat popoarele lor in lupta cu penuria si infometarea. Pentru ei a devenit prioritar sa isi aduca popoarele la fel de prospere ca cele ale Occidentului. Asa ca i-au trimis pe tinerii de elita la universitatile europene si americane pentru a studia stiinta economica si a afla astfel secretul cresterii nivelului de trai. Indieni, chinezi, africani si membrii altor natiuni inapoiate aglomerau salile de curs, ascultand cu atentie la ceea ce aveau de spus faimosi profesori britanici, americani, sau germani.
Oamenii nu se vor mai lasa prostiti de doctrinele calpe ale lingailor burgheziei, apologetii depravati ai unei ordini sociale vadit nedrepte.
Iar asta este ceea ce acesti profesori – marxisti, fabieni, veblenieni, socialisti de catedra, adepti infocati ai omnipotentei statale si ai planificarii plenare, propovaduitori ai inflatiei, deficitelor bugetare si taxarii confiscatorii – i-au invatat pe studenti: individualismul fara scrupule, politica laissez-faire si initiativa privata sunt cele mai mari rele care se pot abate asupra omenirii. Ele i-au imbogatit pe cativa baroni jefuitori si au condamnat masele oamenilor decenti la saracire si degradare accelerate. Insa, din fericire, evul intunecat al capitalismului se aproprie de final. Oamenii nu se vor mai lasa prostiti de doctrinele calpe ale lingailor burgheziei, apologetii depravati ai unei ordini sociale vadit nedrepte. Noi, adeptii neinduplecati ai justitiei si bogatiilor pentru toti, am pulverizat pentru totdeauna erorile si sofismele autorilor ortodocsi. Statul Asistential va oferi prosperitate si securitate pentru toata lumea. Stiintele economice ale abundentei si plenitudinii vor inlocui ideile economice bazate pe raritate. Productia pentru folos va inlocui productia pentru profit. Va veni vremea eliberarii din nevoi, adica fiecare va primi tot ce doreste.
Acesti profesori nu au mentionat niciodata truismul – in opinia lor, de o absurditate evidenta – ca nu exista alte mijloace de imbunatatire a conditiilor oricarei natiuni sau a intregii omeniri decat cresterea cotei de capital investit pe persoana. Dimpotriva. S-au intrecut in prezentarea dogmei keynesiene a pericolelor economisirii si acumularii de capital. Nu s-au referit niciodata la faptul ca natura – nu capitalistii – a facut ca mijloacele de sustinere a vietii umane sa fie rare. In opinia lor, Statul avea la dispozitie fonduri inepuizabile din care guvernarea putea cheltui fara limita. Nici pana in ziua de azi nu au inteles ca impozitarea progresiva a epuizat acest aparent surplus in toate celelalte tari si ca il va epuiza chiar si in Statele Unite in curand.
Indoctrinati cu aceste principii, absolventii universitatilor occidentale s-au intors in tarile lor si au incercat sa aplice ceea ce invatasera. Erau sincer convinsi ca pentru a crea prosperitate pentru toti nu trebuia nimic altceva decat aplicarea formulelor pseudo progresivismului occidental. Credeau ca industrializarea inseamna sindicate, salarii minime obligatorii si ajutoare de somaj, si ca schimbul si comertul inseamna controale de toate felurile. Doreau sa nationalizeze inainte de a fi permis afacerilor sa construiasca fabrici si intreprinderi care sa poata fi expropriate. Vroiau sa ofere un nou aranjament corect in tari a caror problema era tocmai aceea ca nu cunoscusera ceea ce azi este dispretuit ca aranjamentul cel vechi si incorect."
