NU va zgarciti cu fotografiile, dar aveti grija ce surprinde camera

NU va zgarciti cu fotografiile, dar aveti grija ce surprinde cameraLipsa fotografiilor, calitatea slaba sau numarul mic si limitat doar la o parte a locuintei pot afecta timpul pe care proprietatea il petrece pe piata, mai ales in contextual in care multe proprietati stau bine la acest capitol si atunci o buna parte din potentialii chiriasi vor alege sa vizioneze ceva ce stiu cum arata, mai ales in cazurile unor preturi similare.

Eventualele greseli ale proprietarilor care doresc sa isi inchirieze o locuinta pot fi impartite in doua categorii. Prima este legata de proprietatea in sine si aici vorbim printre altele de numarul insuficient al fotografiilor, spune Alexandru Pricop, managing partner al managing partner in cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Atunci cand nu lipsa pozelor este problema, apartamente care poate sunt de interes isi diminueaza atractivitatea prin turnul de vase nespalate din chiuveta, rufele intinse la uscat in sufragerie sau dezordinea generala din casa.

“De multe ori pozele postate nu sunt de cea mai buna calitate, si nu ma refer la pixeli. Se vad detalii nepotrivite cum ar fi dezordine si mizerie si afecteaza reactia chiriasului. Dar, este corect sa se vada exact ce mobilier si dotari exista. Un anunt fara poze nu va fi bagat in seama…”, spune si Cristina Rosca, managing partner la RealTime.

Anunturile au si alte probleme pe langa poze, iar printre cele mai frecvente sunt detaliile insuficiente despre proprietate.

“Intr-adevar, faptul ca proprietarul nu posteaza anuntul cu fotografii este cea mai des intalnita greseala. Iar de cele mai multe ori, atunci cand anuntul este insotit de fotografii, ele nu sunt corespunzatoare, in sensul ca ori sunt folosite unghiuri nepotrivite, ori sunt foarte intunecate si in multe cazuri este deranj, fiind la vedere obiecte personale. Tot aici este de mentionat faptul ca sunt foarte zgarciti in detalii referitoare la zona, suprafete, anul constructiei, compartimentare, nivel de finisaje, etaj etc, iar cateodata pot exagera asupra "luxului" oferit, creand false asteptari chiriasului”, spune si Iulian Niculae, proprietarul Victoria Consult.


NU coafati realitatea, dar faceti luna in casa

Pricop enumara printre greselile facute de proprietari si informatii incluse in anunt care nu sunt conforme cu realitatea (de la amplasare la utilitati disponibile) si o stare generala a proprietatii care nu poate fi descrisa ca fiind impecabila, fie ca vorbim de curatenie sau lucruri pe care un potential chirias si le doreste.

Daca scrieti in anunt ca o proprietate este langa metrou si de fapt este mult mai departe potentialul client cu siguranta va fi dezamagit. Daca in plus va gasi si o casa nearanjata si fara imbunatatiri cu siguranta nu va fi interesat sau va incerca sa reduca pretul cat mai mult posibil.

Cristina Rosca spune ca este bine atunci cand postezi anuntul sa dai un punct de reper cunoscut pentru a-i creste atractivitate.

Atentie insa la linia fina intre "exagerare" si truc de captare a atentiei. Daca spui ca inchiriezi in zona Piata Sudului, dar de fapt apartamentul tau este pe Turnu Magurele probabil vizionarile pe care le ai nu vor avea prea mult succes, chiar daca apartamentul tau este pe gustul potentialului client pentru ca se va simti inselat. Daca in schimb ii spui ca este la 10 minute de piata Sudului, iar pretul tau este competitiv s-ar putea ca potentialii clienti sa gaseasca avantajos sa stea putin mai departe de metrou.

Poti foarte usor sa prezinti clientului zona si facilitatile pe care le are in apropiere printr-o harta, anunturile de pe imobiliare.ro spre exemplu au pozitionare pe harta. Astfel potentialul chirias poate vedea foarte clar amplasarii unitatii si sa hotarasca daca zona ii este utila.

Mici reparatii inainte de a scoate la inchiriere locuinta

Mici reparatii inainte de a scoate la inchiriere locuintaChiriasi cauta locuinte curate, mobilate si utilate, in 90% din cazuri. Asa ca, inainte de a promova spre inchiriere, trebuie facuta o igienizare, mici reparatii si retusuri ca urmare a uzurii morale create de locuirea fostului locatar, curatenie generala, spune Cristina Rosca.

“Pentru a face mai atractiva o proprietate si implicit pentru a obtine un pret mai bun pe chirie, proprietarul in primul rand trebuie sa puna la dispozitia chiriasului o locuinta curata si ingrijita (o igienizare generala si revopsire a peretilor, repararea micilor defecte, cum ar fi: usi care scartaie, clante care stau intr-un surub, prize care se misca in perete, placi de faianta ciobite etc)", spune seful Victoria Consult.

De asemenea, proprietatea trebuie sa dispuna cel putin de un minim de mobilier in fiecare incapere. In functie de discutiile cu viitorul chirias, se poate stabili daca mai are nevoie de alte imbunatatiri si obiecte.

Puteti inlocui o parte din mobilierul vechi

"Inlocuirea mobilierului vechi (sau clasic, termen intalnit cel mai des) cu unul nou, chiar si de buget redus, poate face o diferenta mare. Utilarea cu electrocasnice de generatie mai noua, chiar daca sunt din gama low-budget, acestea fiind in primul rand mai economice. Apoi este o diferenta in a-ti depozita mancarea intr-un frigider vechi de 10-15 ani "de firma", dar cu inceput de rugina si ineficient din punct de vedere energetic si unul nou de firma mai putin cunoscuta, dar cu clasa A+ si nou sau aproape nou. Acest lucru se aplica atat la frigider, cat si la masina de spalat, aragaz, cuptor cu microunde, aer conditionat, toate acestea reprezentand un minim al necesarului de dotare a proprietatii de locuit. De asemenea, foarte important este pretul de promovare, acesta trebuie sa fie realist - incadrat in piata si corespunzator confortului oferit”, spune Iulian Niculae.

Astfel cu o investitie nu prea mare, puteti obtine un “extra” la chirie. Ca exemplu, Wall-Street.ro a identificat in zona Lujerului doua apartamente similare, unul cu mobila veche si unul cu mobila noua, intre care este o diferenta de pret de 70 de euro. Ambele ampartamente au restul caracteristicilor similare.


NU va evaluati proprietatea dupa pretul de listare ci dupa pretul pietei

NU va evaluati proprietatea dupa pretul de listare ci dupa pretul pietei“In al doilea rand, o greseala importanta este legata de pretul asteptat. Spre exemplu, proprietarii isi seteaza de multe ori asteptarile dupa pretul de listare, adaugand o suma pe care sunt dispusi sa o negocieze pentru a ajunge la pretul de listare - acesta din urma fiind insa mai mare decat preturile de pe piata. Daca vorbim de o proprietate care se inchiriaza cu 200 de euro, preturile de listare pot fi de 220-230 iar un proprietar va cere 250-270, fiind dispus sa negocieze pana la un eventual nivel de 230, nivel care este insa mai ridicat decat media pietei. Si astfel se ajunge la situatia in care multe proprietati stau neinchiriate pentru o perioada de cateva luni. Daca s-ar accepta din primul moment o chirie mai apropiata de nivelul real al pietei s-ar obtine, in final, dupa o perioada de 12 luni, o suma mai mare tinand cont ca proprietatea va sta goala cateva luni”, spune Pricop.

Ganditi ca un potential chirias- electrocasnicele mici pot fi cheia succesului

Ganditi ca un potential chirias- electrocasnicele mici pot fi cheia succesului“Un proprietar care ofera o locuinta spre inchiriere ar trebui sa gandeasca ca un eventual chirias. Acesta din urma doreste cat mai multe utilitati, isi doreste sa vina in proprietate cu cat mai putin si sa dispuna de cat mai multe facilitati. Diferenta dintre doua proprietati va fi facute de aceste aspecte, fie ca vorbim de utilitati (un eventual cuptor cu microunde, un aragaz cu cuptor functional, o cafetiera, un prajitor de paine, aspirator, un televizor mai recent ca productie etc) pana la aspecte precum vesela existenta, eventual cateva seturi de lenjerie pentru pat si paturi/o plapuma, toate in stare buna de curatenie si functionale daca vorbim de utilitati). Chiar daca multi chiriasi detin unele din lucrurile de mai sus, existenta lor va fi apreciata si, pe termen mediu, orice chirias va ajunge la un moment dat sa se foloseasca de unele din facilitatile locuintei oferite la momentul inchirierii”, spune oficialul Coldwell Banker

Lasati-va chiriasii in pace

Lasati-va chiriasii in pacePuteti verifica periodic tabelul de intretinere postat in bloc pentru a va asigura ca isi platesc datoriile, daca aveti temeri in privinta asta, dar nu vizitati locatarii pe parcursul sederii decat atunci cand este cazul.

In cazul in care proprietatea indeplineste toate asteptarile chiriasului, acesta este foarte atent la tipul proprietarului, ferindu-se de cel care vrea sa vina saptamanal sa arunce o privire prin apartament sau, mai rau, isi rezerva dreptul de a trece si neanuntat. De asemenea, este important nivelul costurilor lunare pentru intretinere lunara si alte cheltuieli, in unele cazuri, mai rare, acestea fiind apropiate contravalorii unei luni de chirie, spune seful Victoria Consult.






Ce ati putea face in plus: Schita cadastrala

Ce ati putea face in plus: Schita cadastralaCea mai mare greseala, in opinia mea, este ca nu furnizeaza si schita cadastrala. Astfel potentialul chirias se poate orienta de la inceput daca impartirea si suprafata corespunde nevoilor sale de locuire, spune Cristina Rosca.