Sirul problemele Flamingo : Insolventa dizolvare - insolventa

Retailerul de electronice si electrocasnice Flamingo International, tranzactionat la Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul FLA, a anuntat ieri declansarea procesului de reorganizare judiciara (insolventa), incepand cu decembrie 2009.

In ultimele 3 luni, compania a derulat negocieri dure si intense cu bancile finantatoare pentru restructurarea creditelor, in directia diminuarii lor, convertirii in alte instrumente financiare decat cele standard sau chiar obtinerii de bani suplimentari.

In ciuda eforturilor intense, negocierile cu ING au esuat, solicitarea Flamingo de reducere suplimentara a datoriei fiind refuzata, banca luand decizia de a demara executarea silita a stocurilor aflate in unele magazine ale companiei.

Aceasta miscare face parte dintr-un lung lant de probleme cu care retailerul s-a confruntat in ultinele luni. In iunie, lantul de supermarketuri Spar a cerut insolventa companiei Flamingo International, din cauza unei datorii neachitate, insa reprezentantii companiei, grupul ce detine magazinele Flanco, afirma ca aceasta datorie este neinsemnata.

La sfarsitul lunii iulie, fondul american de investitii QVT, unul dintre actionarii Flamingo International, a cerut includerea pe ordinea de zi a adunarii generale extraordinare a actionarilor din august 2009 a unui punct cu privire la dizolvarea companiei, fara ca aceasta sa fie insotita de o motivatie sau de o argumentatie.

Mai tarziu, spre finalul lunii august, actionarii au salvat compania de la dizolvare si au anuntat un plan de dezvoltare pentru viitor si de trecere cu bine peste perioada de criza.

Din acesta facea parte si emisiunea de obligatiuni convertibile inceputa pe 3 decembrie. Recapitalizarea ar putea aduce Flamingo 7 milioane de euro pana la 12 ianuarie 2010, anunta compania.

In luna noiembrie, si Selgros Cash&Carry a actionat in instanta Flamingo International (FLA) privind procedura insolventei pentru o datorie 70.000 lei. “Intre Flamingo si Selgros a existat o colaborare de lunga durata, Flamingo avand calitatea de furnizor de produse IT si electronice, iar Selgros avand calitatea de beneficiar, comercializand produsele achizitionate de la societatea noastra prin lantul sau de magazine”, spuneau reprezentantii Selgros.

Desi ING si Flamingo semnasera pentru restructurarea datoriei de 17,5 milioane de euro luna trecuta, ING nu a acceptat si finalul sirului de probleme ale retailerului este tot insolventa.

Desi aceasta miscare nu este neaparat un semn pentru un posibil faliment, prin ecranele de la bursa aceasta stire nu se vede tocmai bine.

Mai mult, Flamingo deruleaza si o oferta de obligatiuni, a carei inchidere cu succes este aproape imposibila, spun brokerii.

Ce se va intampla cu emitentul Flamingo?

Ce se va intampla cu emitentul Flamingo?Flamingo a fost listat la bursa in 2007, cu o oferta publica de listare suprasubscrisa de 3,7 ori. De atunci, compania a fost unul din emitentii cautati de investitori, in primul rand datorita statutului de unic reprezentant al sectorului de retail la Bursa.

La inceputul anului 2006, FLA a fost inclus in indicele ROT-X, tranzactionat la Bursa din Viena.

In sedinta de ieri, emitentul a fost suspendat de la tranzactionare la ora 14:24 dupa remiterea comunicatului oficial de solicitare a insolventei si reluat dupa jumatate de ora, conform reglementarilor.

La ora 16.01, compania a fost din nou suspendata, de data aceasta din cauza scaderii cotatiei pana la limita maxima de variatie – de 15%.

Ce se va intampla cu emitentul? La bursa nu exista un istoric privind situatii de acest gen si atunci este mai greu de anticipat, pana cand se va vedea o pozitie clara din partea companiei sau a operatorului de piata.

Brokerii consultati de Wall-Street spun ca emitentul ar putea solicita suspendarea de la tranzactionare pe o perioada nedeterminata, pana la solutionare. Insa, si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare poate solicita acest lucru.

“Emitentul poate fi suspendat de la tranzactionare pana la solutionarea problemei cu insolventa, decizia putand fi luata de companies au de piata. Este greu de spus ce se va intampla cu Flamingo la Bursa, pentru ca nu avem o practica pe aceasta problema. Dar, in urma crizei, acest scenariu pe care il vedem acum la Flamingo se poate repeat, vor exista din ce in ce mai multe cazuri si ar fi firesc sa avem o reglementare, pentru protectia investitorilor”, a declarat Alin Brendea, vicepresedintele Prime Transaction.

Articolul 43, alineatul 1 din legea nr.85/2006 privind procedura insolventei prevede: ”Ca urmare a deschiderii procedurii si pana la data confirmarii planului de reorganizare, actiunile societatilor emitente, in sensul Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificarile si completarile ulterioare, se suspenda de la tranzactionare cu incepere de la data primirii comunicarii de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare”.


Flamingo: Nu stiu daca vom fi suspendati de la tranzactionare

Flamingo: Nu stiu daca vom fi suspendati de la tranzactionarePresedintele Flamingo International, Adrian Olteanu (foto) a declarat ieri ca nu stie daca emitentul va fi suspendat de la tranzactionare.

“Am vorbit cu doi avocati si nu s-a mai intamplat acest lucru pana acum, este o premiera ca o companie listata la Bursa sa intre in insolventa. Unul din ei a spus ca vom fi suspendati din momentul in care anuntam intrarea in insolventa pana la aprobarea efectiva, iar celalalt nu stia exact pe ce perioada”, a explicat el.

Delistarea companiei iese din calcul, nu exista o astfel de intentie a actionarilor.

“Avem o structura de actionariat destul de diversificata. Delistarea se face cand devii o companie inchisa, cu actionar unic. Noi suntem in continuare o companie atractiva prin prisma capitalizarii bursiere relativ mici pentru volumul business-ului”, a mai spus Olteanu.

Contactat de Wall-Street, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Anca Dumitru, a explicat ca institutia a solicitat o clarificare, deoarece comunicarea nu reflecta situatia exacta.

“Flamingo anunta declansarea procesului de reorganizare judiciara pentru compania Flanco International S.R.L, incepand cu decembrie 2009” se arata in comunicatul remis Bursei.

Anca Dumitru a mentionat ca se vor purta discutii privind situatia acestui emitent dupa clarificarea oficiala a detaliilor. “Vom vedea ce decizii se vor lua”, a mai spus directorul BVB.

Oferta de obligatiuni sortita esecului?

Din 3 decembrie, Flamingo a emis obligatiuni in valoare de 29 milioane de lei (6,8 milioane euro), cu scadenta la cinci ani.

Rata anuala nominala a dobanzii pentru obligatiunile convertite in actiuni ar urma sa fie de 37,973%, iar cea pentru obligatiunile neconvertite - de 10%, in conditiile in care dobanda se capitalizeaza si se calculeaza anual.

Plata principalului si a dobanzii capitalizate aferente obligatiunilor care nu sunt convertite in actiuni se va face intr-o singura transa, la data de rambursare. Suma de rambursat (principal plus dobanda aferenta capitalizata) este de 0,161 lei/obligatiune.

Ce se va intampla cu aceasta emisiune, a carei menire a fost sa finanteze compania?

Oficialii Flamingo spun ca va merge mai departe. Brokerii, insa, sunt pesimisti – ea va fi sortita esecului.

Adi Lupsan, directoul adjunct al Intercapital Invest, spune ca Flamingo ar putea solicita CNVM suspendarea ofertei pe un termen nedeterminat, pentru a se proteja de un esec imminent. “Altfel, probabilitatea ca aceasta oferta sa se inchida cu succes este minima”, a declarat el.

Pe de alta parte, Mracel Murgoci, director de tranzactionare la Estinvest, spune ca ar trebui ca actionarii implicati in conducerea companiei sa subscrie la aceasta oferta, tocmai in scopul incheierii cu succes a operatiunii.

“Este posibil ca emisiunea de obligatiuni sa nu aiba succes. Pana la urma, nu trebuie dramatizat, sunt multe societati iesite cu bine in insolventa. Si Falmingo poate sa reziste pe piata si sa continue dezvoltarea propusa”, a explicat el.

Olteanu a mai spus ca, in principiu, emisiunea ar trebui sa continue.

“Este foarte posibil ca fondul QVT (n.r. – care a iesit din actionariat in septembrie) sa vina sa mai cumpere. Noi am avut discutii cu mai multe fonduri de investitii interesate sa participle la majorarea noastra de capital”, a explica presedintele Flamingo.

In concluzie, solutia gasita de Falmingo in procedura de insolventa deschide un alt sir de necunoscute, in special privind piata de capital.

Evolutia pe bursa, in cazul in care nu va fi suspendata pe termen mai lung, nu va fi una favorabila, pentru ca investitorii vor cauta sa iasa dintr-o companie cu probleme. Iar finantarea prin emisiunea de obligatiuni, un proiect ambitios pentru retailer, ar putea dezamagi. Asadar, deznodamantul luptei dintre Flamingo, creditori, piata si criza este inca sub semnul incertitudinii.