Adriean Parlog este co-fondator, consultant si trainer ICSS.

Dupa aproape cinci ani de la anexarea Crimeei, urmata de sustinerea separatismului in regiunile de Est ale Ucrainei, se observa ca starea de fapt a ramas neschimbata, Kremlinul dovedind ca poate schimba frontierele vecinilor fara sa fie afectat prea mult de protestele Occidentului. Mai mult chiar, este posibil ca in lipsa unor masuri mai ferme si a unor actiuni de descurajare mai eficiente, Rusia sa continue in aceeasi maniera pentru finalizarea planurilor sale strategice de dominare cvasi totala a Marii Negre cu scopul de a o folosi apoi ca baza de proiectie a fortelor sale catre Siria, Mediterana si in intreg Orientul Mijlociu.

In 2019, este posibil ca Moscova sa continue redefinirea dispozitivului sau strategic in regiunea Marii Negre, efort care a inceput practic in august 2008, in Georgia, exploatand dezechilibrele investitionale ale NATO, in flancul estic al Aliantei: resursele angajate in Marea Neagra sunt considerabil mai reduse decat cele desfasurate in Marea Baltica (Polonia si statele baltice).

Suspendarea validitatii...
Citeste si: Suspendarea Tratatului INF: Oportunitate pentru SUA sau Rusia?

Alegerile prezidentiale din Ucraina, din prima parte a anului, nu vor reprezenta pentru regiune o oportunitate de calmare a confruntarilor economice, energetice, politice, diplomatice si chiar militare, care vor opune Kievul Moscovei.

Cele trei state membre NATO, Romania, Bulgaria si Turcia vor continua sa materializeze optiunile strategice de intarire a potentialului militar al Aliantei Nord Atlantice la Marea Neagra, ca raspuns la actiunile Federatiei Ruse dezvoltate in Peninsula Crimeea, in regiunea Donbas si zona Marii de Azov.

Noile structuri NATO proiectate a fi realizate pe teritoriul Romaniei sunt in curs de finalizare si se vor adauga celor deja existente in Turcia, la Izmir. De aici sunt controlate stramtorile Bosfor si Dardanele, dar si respectarea Conventiei de la Montreux din 1936, care stipuleaza conditiile in care navele militare ale tarilor non-riverane se pot afla in Marea Neagra.

Modul in care Ankara gestioneaza problematica tranzitului prin stramtori convine de minune Rusiei, care exploateaza oportunitatea oferita pentru modernizarea flotei sale la Marea Neagra, flota care este practic scutita de gestiunea oricarei forme de manifestare a surprizei strategice.

TOP 10 cele mai scumpe orase...
Citeste si: Topul celor mai scumpe orase din lume in 2019

Turcia si retragerea militarilor americani din Siria

Dupa anuntul retragerii celor aproximativ 2200 de militari americani din zonele de confruntari armate din Siria, Turcia va fi nevoita sa proiecteze o politica externa regionala complexa, dar riscanta.

Anterior anuntarii retragerii americane din Siria, Fortele Navale din Turcia au initiat primele investitii pentru realizarea unei a doua baze militare navale la Marea Neagra, la Camburnu, in apropiere de Trabzon. Interesanta este informatia conform careia baza nu ar fi urmat sa fie declarata ca facilitate aliata, pentru a demonstra comunitatii internationale ca Ankara este capabila sa isi gestioneze singura problemele de securitate la Marea Neagra si, prin extensie, in Marea Mediterana.

Totusi, in noul context, afirmam ca la Marea Neagra, este posibil ca Ankara sa consimta la unele compromisuri in relatie cu Moscova, in contextul mai larg al noii maniere de implicare a Turcie in problematica de securitate din Siria si din Orientul Mijlociu.

Urmare a deciziei de retragere a fortelor speciale americane din regiune, incepand cu 8 ianuarie 2019, Secretarul de Stat Mike Pompeo a vizitat unele tari arabe: cele sase state ale Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC), Arabia Saudita, Iordania si Egiptul, iar Consilierul pentru Securitate, John Bolton s-a intalnit cu Primul Ministru al Israelului, B. Netanyahu, si cu Presedintele Turciei, R.T. Erdogan, la Tel Aviv, respectiv la Ankara. Ambii demnitari americani au avut ca principala tinta unele negocieri legate de prezervarea intereselor strategice americane in Orientul Mijlociu si in special in Siria, unde cea mai mare parte a responsabilitatilor operationale americane vor fi transferate Turciei.

Rusia cere SUA DISTRUGEREA...
Citeste si: Rusia cere SUA DISTRUGEREA scutului antiracheta de la Deveselu

In Turcia, Bolton a fost insotit de generalul Joseph Dunford Jr., Presedintele Comitetului Intrunit al Sefilor de State Majore ale Categoriilor de Forte ale SUA si de James Jeffrey, reprezentant al Administratiei americane pentru angajamentele din Siria. Acesta, pe 4 ianuarie a.c., a fost numit in functia de trimis special al SUA pe langa Coalitia anti-Statul Islamic. Acesta l-a inlocuit pe Brett McGurk, care a demisionat odata cu Secretarul Apararii, Jim Mattis.

Dupa ce, initial, Turcia a evaluat ca pozitiva oportunitatea strategica ce i se oferea, trecand in postura de principal actor in zona, alaturi de Iran si Rusia (UE, prin Germania, Franta jucand un rol mai redus, dupa anuntul Casei Albe) a realizat ca eficienta angajamentelor sale militare este puternic limitata de lipsa unei componente de intelligence operational in timp real, pe care numai SUA sau eventual Rusia i le-ar putea asigura. Structural, fortele turce nu pot duce singure operatii bazate pe intelligence actionabil (intelligence driven task), neavand in organica aceasta resursa extrem de scumpa (numai SUA, NATO si Federatia Rusa dispun de asa ceva).

Misiunea lui John Bolton la Ankara tocmai acest aspect l-a avut in prim plan, fiind unul foarte delicat pentru Washington. De ce? Pentru ca este aproape evident ca Turcia nu va putea sa dispuna de intelligence actionabil oferit de fortele proprii sau ruse si nici nu poate colabora operativ cu militiile kurde (YPG), structuri luptatoare pe care fortele speciale americane s-au bazat puternic pe timpul operatiilor impotriva ISIS.
In noul context, este putin probabil ca structurile YPG sa nu se bucure in continuare, de unele garantii de securitate oferite de SUA. Este posibil ca John Bolton sa negocieze oferirea unui sprijin limitat de intelligence Turciei, in conditiile existentei unor angajamente ferme ale Ankarei ca eventualele informatii furnizate nu vor ajunge in posesia Moscovei sau Beijingului. Daca lucrurile vor sta asa, unii analisti americani, parafrazand o expresie de acum celebra, au afirmat ca se va ajunge in situatia descrisa de sintagma „Turcia First, via America Power”.
Alte obiective urmarite atat de Secretarul de Stat, cat si de Consilierul pentru Securitate al Presedintelui SUA in vizitele lor separate in Orientul Mijlociu s-au referit la nevoia limitarii prezentei militare iraniene in Sudul Siriei si al Libanului, precum si la asigurarea partenerilor SUA ca obiectivele strategice ale Casei Albe in regiune raman aceleasi cu cele de pana acum.

Rusia si retragerea militarilor americani din Siria

Totusi, cei mai multi specialisti in relatii internationale considera ca retragerea americana din Siria ofera Rusiei statutul de prim factor de influenta in regiune, cu riscurile strategice incluse de acest statut, concomitent cu impingerea lui Erdogan fie spre o confruntare, fie spre un parteneriat cu Vladimir Putin, atat in ceea ce priveste securitatea Orientului Mijlociu, cat si securitatea la Marea Neagra.

Liderul de la Kremlin va avea la indemana optiuni suplimentare referitoare la o slabire controlata a presiunii asupra ISIS, la o reapropiere de PKK si indirect, de YPG, de redefinire a noului rol regional pentru Bashar al Assad, concomitent cu cresterea relevantei sale in raport cu Iranul, care se vede usurat de posibilitatea unei confruntari imediate cu SUA. Nu in ultimul rand Moscova va putea aborda dialogul cu Tel Aviv-ul intr-o alta lumina, mai favorabila ambelor parti.

Si, mai ales, oportunitatile generate de situatia din Siria pot fi exploatate in problematica complexa a confruntarii politico-militare Rusia – NATO in Zona Extinsa a Marii Negre.

Anul 2018 a fost unul foarte activ pentru Rusia, in zona Marii Negre. Districtul Militar Sud al Fortelor Armate Ruse a facut publica informatia conform careia, in anul 2018, Flota Marii Negre a initiat si derulat aproximativ 200 de exercitii militare care au inclus peste 600 de aplicatii tactice si operative, inclusiv trageri de lupta, simuland peste 140 de misiuni de antrenament, care au implicat participarea a 40 de nave de lupta sau logistice.

In acelasi timp, unitati de rachete anti aeriene si unitati de rachete si artilerie de coasta au desfasurat 28 de exercitii cu trageri de artilerie si lansare de rachete anti aeriene si anti nava. Pentru prima data, in Marea Neagra, a fost testata racheta Kalibr, lansata de pe fregata Amiral Gregorovici, impotriva unei nave ce simula lansarea de rachete de croaziera.

Urmare si a unor astfel de activitati, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a participat (decembrie 2018 ) la lucrarile comisiei NATO – Georgia, in cadrul carora a afirmat ca Alianta planifica misiuni extinse de cooperare cu Georgia, urmare a agresiunilor Rusiei in Marea Neagra. Anterior declaratiei sale din Georgia, Stoltenberg declarase la Bruxelles, dupa o intalnire cu Presedintele Ucrainei, ca Alianta Nord Atlantica va ajuta fortele armate ucrainene, inclusiv cele navale, sa creasca in ceea ce priveste capacitatea lor de lupta.

Declaratiile de mai sus au fost formulate dupa incidentul de la sfarsitul lunii noiembrie 2018, petrecut in zona Kerci, cel mai probabil motivate real de intentiile Kievului de a operationaliza o baza navala in Berdiansk, port la Marea de Azov. In aceeasi idee a urmat si declaratia Sefului de stat major al Fortelor Navale ale Ucrainei, vice-amiral Andrii Tarasov, care a specificat ca in eventualitatea unei noi confruntari similare celei din noiembrie anul trecut, fortele ucrainene ar putea recurge la forta, fara a specifica ce fel de arme ar putea fi folosite.

Un prim gest de sprijin occidental pentru Kiev a fost inregistrat la sfarsitul lunii decembrie 2018, cand Marea Britanie a trimis la Odessa o nava de supraveghere (HMS Echo), care va sprijini planificarea unor exercitii navale comune, la inceputul lunii ianuarie 2019. La fel au procedat si SUA, care au trimis in Marea Neagra nava de desant USS Fort McHenry (foto).

Concomitent cu sosirea navei britanice, trimisul special al SUA in Ucraina, Kurt Volker, a declarat ca Washingtonul va trimite armament Ucrainei, in prima parte a anului. In context, SUA l-au desemnat pe generalul Keith Dayton in calitate de reprezentant special si consilier pe langa Ministerul Apararii si Statul Major General ale Ucrainei.

Un prim exemplu in acest sens este reprezentat de prezenta unui avion de transport al Fortelor Aeriene Ucrainene, Il-76, in ziua de 3 decembrie 2018, pe aeroportul international Salt Lake City, venind de la Ottawa. Interesant este faptul ca aeronava militara ucraineana a zburat cu indicativul UR-IVK al unui avion de linie al companiei comerciale Dniproavia, care nu zboara in SUA.

Desi nimeni nu a confirmat incarcatura transportata, exista suspiciunea ca a fost transportat un sistem radar performant, aflat in dotarea fortelor Ucrainene. Pentru Kiev este vitala cresterea capacitatii de lupta a unitatilor sale militare din estul tarii, inclusiv in sensul modernizarii unor sisteme electronice de supraveghere.

Fara sa suspectam autoritatile de la Kiev ca vor putea recurge la provocari in zona Kerci, apreciem si ca este putin probabil ca Ucraina sa ajunga in postura de a forta treceri de echipamente militare prin Stramtoarea Kerci, deoarece fortele ruse dislocate in zona sunt incomparabil superioare celor ucrainene. Tot ceea ce poate aduce in plus o recapacitare a potentialului militar ucrainean in zona se refera la mentinerea presiunii Occidentale asupra Moscovei.

Flota rusa a Marii Negre a elaborat un plan de reactie la crize, ca efect al incidentului naval produs in noiembrie in Marea Azov. Planul a fost realizat si cu sprijinul Serviciului Federal de Securitate, FSB. Implicarea serviciilor speciale ruse, GRU mai ales, va reprezenta una din marile provocari de natura hibrida pe care Ucraina va trebui sa le contracareze in perioada imediat urmatoare, mai ales anterior alegerilor prezidentiale din aceasta tara.

Concluzii

Dupa un an 2018 in care securitatea zonei Marii Negre nu a cunoscut o imbunatatire, iar Rusia si-a crescut influenta, retragerea SUA din Siria sporeste influenta ruseasca si in acest spatiu conex.

Turcia este nevoita sa coabiteze cu Rusia in Siria, zona care prezinta cel mai ridicat interes pentru Ankara, chiar mai ridicat decat situatia din Marea Neagra.

Acest context prezinta o serie de oportunitati strategice pentru Rusia, care are multiple variante de a-si proiecta interesele, inclusiv prin ”tranzactionarea” de concesii in Siria, pentru avantaje in Marea Neagra. In Marea Neagra nu exista o contrapondere serioasa intereselor rusesti, Turcia fiind nevoita sa fie, mai degraba, sensibila la nevoile Rusiei.