„La reluare (a competiţiilor sportive, spectacole, mall-uri – n.r.), nu. La reluarea activităţii ne gândim să redeschidem anumite locuri de muncă, să redeschidem anumite spaţii. Sunt multe la care ne gândim, dar nu la adunările cu număr mare de participanţi”, a spus ministrul Sănătăţii.

Întrebat când vor putea fi luate în calcul aceste relaxări ale măsurilor, Tătaru a spus că este posibil în următoarele două – trei luni.

„Ne gândim după următoarele două – trei luni ca evoluţie. Este o dinamică şi trebuie evaluată. Fiecare moment al acestei evaluări ne va da şi restricţia sau ridicarea restricţiei”, a mai spus Tătaru.

Sursa foto: Agerpres Foto