Conducerea Bancii Nationale a Romaniei (BNR) se asteapta ca Guvernul sa adopte noi masuri fiscale “corective” pentru realizarea bugetului de stat pe 2018, care vor afecta increderea populatiei si investitorilor. Totodata, reprezentantii bancii centrale sustin ca efectele Legii salarizarii unitare vor fi “atenuate de masurile fiscale ce o vor insoti”. In plus, reprezentantii BNR nu vad o revenire a investitiilor si absorbtiei fondurilor europene prea curand.

In cadrul celei mai recente sedinte de politica monetara, membrii CA al BNR au facut referire la “potentiala suplimentare a masurilor fiscale corective in contextul configurarii proiectului de buget pentru anul 2018, precum si la perspectiva implementarii celor recent adoptate, de natura sa afecteze advers inclusiv increderea populatiei si a investitorilor. A fost, de asemenea, punctata posibila prelungire, cel putin in viitorul apropiat, a ritmului mult sub asteptari al absorbtiei fondurilor europene structurale si de investitii aferente cadrului financiar 2014-2020”, se arata in minuta sedintei publicata marti de BNR.

Deficitul de cont curent creste ingrijorator, cu presiune pe curs

Anul acesta, insa, economia Romaniei va creste accelerat si in trimestrul trei, dupa avansul peste astaptari si trimestrul doi al anului, insa tot pe seama consumului privat, cu un “aport modest” al investitiilor si cu o contributie negativa tot mai adanca a exporturilor, mai reiese din minuta BNR. Pe de alta parte, in trimestrul patru vom asista la o incetinire a economiei.

“Membrii Consiliului au aratat ca noile evaluari indica pentru semestrul II o expansiune economica sensibil mai alerta in termeni anuali decat cea prognozata anterior, anticipandu-se continuarea accelerarii acesteia in trimestrul III, urmata de o incetinire in intervalul urmator. (…) Potrivit indicatorilor cu frecventa ridicata, in trimestrul III cresterea economica robusta ar putea avea ca prim resort consumul privat, secondat de un aport modest al formarii brute de capital fix, in timp ce exportul net ar urma, probabil, sa isi majoreze contributia negativa”, se arata in documentul citat.

Referitor la avansul PIB din trimestrul II, acesta a depasit asteptarile BNR, plusul de ritm venind dinspre formarea bruta de capital fix si variatia stocurilor, in timp ce contributia dominanta a consumului privat a ramas constanta. “Aportul exportului net a reintrat insa consistent in teritoriul negativ”, se remarca in minuta BNR. In acest context, s-a observat o puternica adancire a deficitului comercial si o deteriorare a balantei veniturilor primare care au provocat aproape o triplare a deficitul de cont curent in trimestrul II fata de cel anterior.

"Membrii Consiliului au considerat ca evolutiile sunt ingrijoratoare, inclusiv din perspectiva evolutiei cursului de schimb al leului, avand in vedere si scaderea gradului de acoperire a deficitului de cont curent prin investitii straine directe si transferuri de capital", se subliniaza in document..

Cea mai slaba performanta a contructiilor din ultimii doi ani si jumatate

Pe partea de oferta, cresterea economica a fost sustinuta preponderent de avansul industriei, secondat de contributia serviciilor si de cea a sectorului agricol. In schimb, aportul sectorului constructii a devenit negativ, pentru prima oara in ultimele zece trimestre, inclusiv ca urmare a slabirii investitiilor publice pe fondul trenarii absorbtiei de fonduri europene.

In aceste conditii, printre riscurile viitoare la adresa inflatiei raman conduita politicii fiscale si a celei de venituri (inclusiv Legea salarizarii unitare, ale caror efecte, insa, vor fi atenuate de masurile fiscale ce o vor insoti).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri