Anul acesta, 1 Mai și Paștele fac front comun pentru vacanțele românilor. Iată câteva destinații accesibile, pe care le puteți vizita dacă aveți circa 300 de euro puși deoparte.

Touroperatorul român Hello Holidays pune la dispoziție mai multe variante de vacanță pentru 1 Mai și Paște, cum ar fi circuite cu autocarul, sejururi, dar și programe precum Senior Holidays sau Premium Holidays.

Circuite autocar

Începem cu traseul Budapesta – Godollo – Szentendre – Esztergom – Visegrad – Viena.

Turiștii pot face un tur de oraș la Budapesta și ajung la Bastionul Pescarilor, pentru a admira panorama orașului. Merg apoi pe Dealul Gellert, pentru a vizita Citadella Budapestei, fortăreața construită la cea mai mare înălțime, 235 de metri, servind în acele timpuri drept punct de observație militară. Acum locul oferă cea mai bună priveliște a celor două părți ale capitalei ungare, Buda și Pesta. Opțional, pot merge într-o excursie în Defileul Dunării: Esztergom, Visegrad și Szentendre, unde vizitează orașul medieval Szentendre, oraș – muzeu în aer liber al artiștilor plastici, Muzeul Marțipanului.

În orașul Esztergom, aflat la granița cu Slovacia, turiștii vizitează cea mai mare catedrală din Ungaria și cetatea medievală Visegrad. Viena este o excursie opțională în program și pot vizita Palatul Schonbrunn și grădinile acestuia, au un tur de oraș cu autocarul și un tur pietonal în centrul istoric, timp liber pentru cumpărături pe Mariahilfer Strasse. La întoarcerea în Budapesta, opțional, pot merge într-o croazieră pe Dunăre.

O astfel de vacanță costă de la 330 de euro/loc în camera dublă, cu plecare pe 2 mai.

Sursa Foto: Budapesta/ Shutterstock.com

Un alt traseu este Castelul Lednice – Praga – Karlstejn – Karlovy Vary – Brno – Punkva – Bratislava – Budapesta. Turiștii încep vacanța cu o croazieră pe Dunăre la Budapesta, pentru a admira principalele obiective ale capitalei Ungariei: Parlamentul, Podul cu Lanțuri, Bastionul Pescarilor, Basilica Sf. Matyas, Palatul Regal.

În Cehia, vizitează cel mai important castel din Moravia, aflat în patrimonial UNESCO, Castelul Lednice, construit in secolul al XVII-lea și care a fost reședință de vară a Casei de Luxemburg, au timp liber pentru vizitarea unor mănăstiri, catedrale și muzee din Praga.

De asemenea, turiștii se pot plimba pe podul Carol, grandioasa lucrare din secolul XIV, cu o lungime de peste 600 de metri și care este decorat cu statui baroce, pot vizita Piața Stare Maesto, Primăria și Turnul cu Ceas astronomic, cel mai vechi din lume (1410), dar au și timp pentru pentru cumpărături. După Praga se vizitează Brno, al doilea mare oraș din Cehia, capitala istorică a Moraviei. Au timp liber pentru ce program își doresc sau pot să meargă în excursia opțională pentru vizitarea Peșterii Punkva.

Traseul continuă cu Bratislava, unde pot vizita Filarmonica, Teatrul Național, vechea Primărie. Seara ajung la Budapesta, unde, opțional, pot participa la o seară ungurească.

Un astfel de circuit costă de 447 de euro/persoană/cameră dublă, cu plecare în 2 mai.

Sursa Foto: Praga/ Pixabay.com

Un alt exemplu este și traseul Ljublijana – Padova – Veneția – Verona – Milano – Postojna – Budapesta, de la 495 de euro/loc în camera dublă, cu plecare pe 2 mai.

La Budapesta, turiștii merg în croazieră pe Dunăre. Au un tur de oraș la Ljublijana. La Padova vizitează Basilica Sf. Anton din Padova, renumit centru de pelerinaj la moaștele sfântului.

Totodată, există un tur pietonal la Verona și timp liber sau, optional, o excursie la Milano. La întoarcere, treversând Slovenia, vizitează Peștera Postojna. Opțional, la Budapesta, au seară ungurească.

Sursa Foto: Milano/ Pixabay.com

Programul Senior Holidays

Cu programul Senior Holidays, turiștii pot merge pe traseul Torino – Chamonix – Mont Blanc – Geneva – Laussane – Zermatt – Matterhorn – Montreux – Berna. O astfel de vacanță cu avionul costă de la 639 de euro/loc în camera dublă, cu plecare pe 3 mai.

În fiecare zi, turiștii pot face o excursie opțională la Torino, Chamonix – Mont Blanc, Geneva și Laussane, Milano, Zermatt și Matterhorn – Zermatt, Montreux și Berna.

Torino este orașul viu și elegant, mereu în mișcare, cu peste 300 de alei mărginite de copaci și nenumărate parcuri. Prima capitală a Italiei are istorie antică și modernă, reședințe regale, palate și muzee, restaurante și cafenele istorice.

Chamonix – Mont Blanc este capitala modernă a sporturilor de iarnă, de la stația Aiguille du Midi (3.842 m) putând fi admirat vârful Mont Blanc, stăpânul absolut al Alpilor.

La Geneva pot fi admirate, într-un tur pietonal, Jet d’eau – cea mai înaltă fântână arteziană din lume, L’horologe Fleurie, ceasul cu flori, Podul Mont Blanc, cel mai mare din oraș.

Milano, orașul numit capitala modei, oferă vizitatorilor posibilitatea să îi cunoască comorile ascunse, Castelul Sforzesco, care găzduiește ultima Pieta a lui Michelangelo și Domul, care adăpostește cea mai mare colecție de statui de pe mapamond.

Zermatt și Matterhorn – Zermatt este o stațiune protejată, unde vehiculele motorizate sunt interzise. Este considerat unul dintre cele mai atractive sate de vacanță din lume. Montreux are un peisaj uluitor, este un paradis care a atras în zonă scriitori, artiști și călători. Berna este unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, cu o atmosferă medievală, muzee, teatre, magazine, cafenele și restaurante.

Sursa Foto: Geneva/ Pixabay.com

Circuite premium Hello Premium Tours

Una dintre vacanțele premium propuse de Hello Holidays este în Azerbaidjan.

Baku, cel mai mare oraș și capitala Azerbaidjan, cel mai mare oraș de la Marea Caspică și din regiunea Cauzac, oferă o călătorie captivantă prin frumusețile naturale, istoria bogată și cultura inedită a țării. Orașul Vechi se află în patromoniul UNESCO. Azerdaidjanul are un fenomen natural spectaculos, flacăra eternă de la Yanar Dag, din Peninsula Absheron. Focul arde de peste 4000 de ani, fără oprire, indiferent de condițiile meteo. Turiștii au ocazia să admire cel mai important centru cultural multifuncțional din Baku, Centrul Heydar Aliyev, cu o suprafață de peste 57 de mii de metri.

În Shamakhi turiștii pot vizita Juma, cea mai veche moschee din țară, iar în Sheki, aflat pe culmile împădurite ale Marelui Caucaz, se află, practic, pe vestitul Drum al Mătăsii.

În a doua țară de pe traseu, Georgia, turiștii pot participa la Slujba de Înviere alături de credincioși georgieni, care sărbătoresc Paștele cu mult entuziasm. Capitala Georgiei, Tbilisi, este una dintre cele mai vechi capitale europene, care a prosperat datorită poziționării geografice strategice între Asia și Europa. O vizită la Biserica Metekhi oferă o vedere panoramică asupra orașului, care are câteva atracții unice: Podul Păcii, construit din oțel și sticlă, băile impresionante cu ape sulfuroase. În Georgia, turiștii mai au ocazia să vadă capitala medievală a țării, Mtskheta, cu ale sale locuri sacre înscrise în patromoniul UNESCO, Mănăstirea Jvari, construită în secolul șase, când georgienii au adoptat creștinismul, și Catdrala Szetiskhoveli, construită în secolul 11, locul unde ar fi îngropată mantia lui Iisus Hristos. O excursie cu vehiculele off-road spre Mănăstirea Sfintei Treimi le oferă posibilitatea să admire Vârful Kazbek, numit Perla Albă a Caucazului, care are o altitudine de 5.054 de metri și este cel mai înalt din estul Georgiei și al treiea cel mai înalt din țară. În Gerogia mai au ocazia să își confecționeze propria căciulă tradițională din fetru, să participe la degustări de gem și vinuri locale și să afle că metoda tradițională de producție a vinului georgian se află în patromoniul UNESCO.

O astfel de vacanță costă 1.699 de euro/loc în camera dublă, cu plecare pe 29 aprilie.

Sursa Foto: Pixabay.com

Circuitul în Malta îi introduce pe turiști în atmosfera Insulei de Miere din Marea Mediterană, în care Cavalerii Ioaniți au construit biserici, palate, un spital, toate înconjurate de fortificații puternice. Cea mai mare comoară a insulei este piatra sa, un tip de calcar de culoarea mierii, care a inspirat 7000 de ani de arhitectură și au făcut-o cunoscută în întreaga lume.

În Malta turiștii vizitează Vittorioasa, orașul maritimic antic, locul primei așezări a Ordinului Cavalerilor Iaoniți, atunci când au sosit în Malta, în 1530, capitala Valletta, fosta capitală Mdina, o adevărată bijuterie arhitectonică, satul pescăresc Marsaxlokk cu ale sale bărci pescărești colorate numite Luzzu, Grota Albastră, insula Gozo și Biserica Ta’Pinu, cunoscută ca biserica miracolelor.

O vacanță în Malta costă de la 899 de euro/persoană/ loc în camera dublă, cu plecare pe 30 aprilie.

Sursa Foto: Pixabay.com

Parisul cucerește turiștii cu eternul său aer romantic și șarmul atemporal. Într-un tur pietonal, Orașul Iubirii se dezvăluie turiștilor încetul cu încetul, de la Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, Bulevardul ChampsElysees la Arcul de Trimf, Basilica Sacre Coeur și Muzeul Luvru. Pe Valea Loarei, cea mai mare atracție sunt castelele construite de regii Franței.

Turiștii vizitează Fontainebleau, numit “adevărata locuință a regilor și castel al secolelor“, castel care a servit drept reședință a monarhilor francezi până în secolul 19. Petrec timp la Orleans și vizitează din nou castele, de la Castelul Amboise, unde este înmormântat Leonardo da Vinci, la Castelul Chenonceau, devenit obiectul disputei dintre văduva regelui Henric al II-lea, Caterina de Medici, și amanta acestuia, Diane de Poitiers.

Parisul costă, anul acesta, de la 1.149 de euro/loc în camera dublă, cu plecare din 30 aprilie.

Sursa Foto: Shutterstock.com

Nici Cipru nu se lasă mai prejos, fiind cunoscuta drept insula Afroditei, vestită pentru peisajele pitorești și o cultură aflată la o răscruce de drumuri europene, asiatice și africane. Insula are o istorie de 9000 de ani și a fost cucerită pe rând de fenicieni, asirieni, persani, macedoneni, greci, romani, bizantini, turci și apoi a devenit parte a Commenwealth-ului. Lupta continuă pentru insulă a lăsat în urmă o moștenire culturală impresionantă și variată. Turiștii au ocazia să vadă în Larnaca, cel mai vechi oraș cipriot și unul dintre cele mai vechi din Europa, o serie de monumente istorice și arhitecturale incluse în patrimonial UNESCO: Promenade Phinikoudes, Fortul Medieval, Biserica Sfântul Lazăr, Apeductul, lacul sărat sau moscheea Halal Sultan Tekke.

În Nicosia, capitala Republicii Cipru, singurul oraș european străbătut de un zid similar zidului Berlinului, granița de facto dintre cele două enclave, au ocazia să viziteze moschei turcești, biserici bizantine, Poarta Famagusta și Monumentul Libertății, Catedrala Sf. Ioan Evanghelistul.

În Limassol pot face plajă, în Petra tou Romiou, văd locul mitic de naștere al zeiței Afrodita, o formațiune de roci uriașe de-a lungul uneia dintre cele mai frumoase linii de coastă a insulei. Vizitează Paphos, centrul antic religios al cultului Afroditei, despre care se spune că ar fi fost fondat de amazoane, satul Omodhos, aflat în munți și unde temperaturile sunt cu mult mai mici decât la malul mării.

Ciprul își așteaptă turiștii cu prețuri de la 799 de euro/loc în camera dublă, cu plecare pe 4 mai.

Sursa Foto: Pixabay.com

Dacă tot vorbim de vacanțe premium, nu putem exclude Nisa, o experiență unică, care combină frumusețea naturală a Coastei de Azur cu tradițiile culturale și artistice franceze. Într-un tur al zonei, turiștii descoperă Promenade des Anglais, vestita arteră de promenadă, cu ale sale clădiri luxoase și hoteluri din perioada Belle Epoque, un amestec de stiluri arhitecturale italienești, franceze și engleze. Pot admira Hotel Negresco, emblema turistică a orașului, Casino du Palais de la Mediteranee, Muzeul de Artă și Istorie, labirintul de străzi înguste și clădiri de epocă Vieux Nice. Pot petrece timp în Piața Massena și să viziteze Catedrala Notre Dame, Catedrala Sainte-Reparate și Biserica Saint Jaques, impresionante prin arhitectura barocă. O visită memorabilă poate fi la Colline du Chateau, o fortăreață veche din secolul al XVI-lea, situată pe o colină, cu vedere la mare și la oraș.

Opțional, turiștii pot petrece timp în Principatul Monaco, cu ale sale clădiri emblematice, Hotel de Paris, Opera, Casinoul din Monte Carlo, construit de arhitectul Charles Garnier și cunoscut pentru filmele cu James Bond.

Nisa pornește cu prețuri de la 799 de euro/loc în camera dublă, cu plecare pe 4 mai.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri