La aceasta ora, pe DN1 Ploiesti - Brasov, pe sensul de urcare, se circula in coloana in zona statiunilor de pe Valea Prahovei (intre Nistoresti - Comarnic si Sinaia - Busteni), cu o viteza de aproximativ 20/30 de km/h, potrivit Mediafax. Pentru a evita aglomeratia de pe Valea Prahovei, pot fi utilizate ca variante alternative catre Brasov: DN1A Ploiesti - Valenii de Munte - Cheia - Sacele, iar catre Sinaia: DN7 Bucuresti - Baldana, DN 71 Baldana - Targoviste - Fieni - Sinaia.

In zona Bran - Moeciu se poate ajunge pe Autostrada A1 Bucuresti - Pitesti si in continuare pe DN73 Pitesti - Brasov, cu precizarea ca pe DN73 Campulung - Pitesti se executa lucrari, iar in mai multe puncte se circula pe o banda, alternativ, semaforizat. Pe A2 Bucuresti - Constanta traficul rutier se desfasoara fara probleme de fluenta. Pana la aceasta ora, nu au fost semnalate blocaje sau coloane la statia de taxare de la Fetesti.

Soferilor li se aminteste ca prin statia de taxare de la Fetesti se poate trece liber pe benzile doi si trei, in ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa sa se plateasca in avans sau ulterior, pana la ora 24 a zilei urmatoare trecerii, la benzinariile autorizate ori prin SMS, la numarul 7577. Pe DN39 Mangalia - Agigea, traficul este intens mai ales in zona statiunilor Eforie Nord, Eforie Sud si Mangalia.

Sursa foto: Trafic rutier / Shutterstock