Omul trebuie sa fie acolo unde poate fi de folos” (Euripide) - ca trainer este important sa incerci sa cauti motivatia ce ar putea declansa procesul invatarii

Multi participanti la training vin trimisi de companie, fara o motivatie personala solida. Cand sunt rugati sa isi exprime asteptarile ei le rezuma sec, mecanic: “pai, nu stiu… sa invat lucruri noi, sa interactionez, sa ma relaxez pentru 2 zile”. Astfel de participanti par greu de gestionat.

Ce sa faci ca trainer cand dinamica grupului iti cere mai mult decat acesti participanti doresc sa primeasca? Sa te substitui celor care nu le-au setat corect asteptarile si motivatia participarii, sa te asezi batraneste cu ei la o sesiune de coaching individual sau sa ii “sacrifici” in beneficiul atentiei catre ceilalti participanti?

Depinde de stilul trainer-ului, de context, de dinamica si mixul echipei de participanti. Personal, aleg sa ii ajut sa inteleaga ca fiind acolo, le sunt lor insisi de folos, nu companiei, nu sefului, nu prietenilor! Oamenii se nasc prin natura lor generosi si merita sa le rasplatesti generozitatea de a fi venit la curs, oferindu-le sansa sa inteleaga importanta de a da valoare timpului lor! Unor participanti le este suficienta o poveste autentica de viata si profesie legata de curs, altora o parabola sau un exemplu de rezolvare a unei probleme personale cu care se confrunta.Totul este sa vezi in ei mai mult decat niste participanti neprietenosi veniti cu gandul nefast de a-ti distruge tie, “minune de trainer”, prestatia.

“Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa il faci si bine” (Diderot) – cum raspunde un trainer atunci cand participantii adreseaza intrebari pentru care tematica abordata nu a oferit suficient suport

Ce facem atunci cand participantii trec dincolo de timpul alocat si tematica discutata, adresand intrebari punctuale de rezolvare a unor probleme practice? Le raspundem, le sugeram consultanta, ii “sfatuim” sa aprofundeze singuri? Solutia magica, panaceul universal nu exista!

Citeste si:

Personal, prefer sa petrec un timp rezonabil cu fiecare participant solicitant, pentru a le indica macar surse alternative de informare, studii de caz si scenarii posibile de analiza. Increderea lor, curiozitatea, temerile adresate se afla rareori la “limita suportabilitatii” unui trainer. Glumind serios, nu consider aceasta abordare ca o vanzare pierduta doar pentru ca nu generez imediat solutii de consultanta sau traininguri alternative. Cred in lucrul bine facut despre care mai devreme sau mai tarziu participantii la curs isi vor aminti si care poate genera vanzari suplimentare.

“Ideile nu se pot pastra, trebuie facut ceva cu ele” (Alfred North Whitehead) – ce face un trainer cand invita participantii la un curs interactiv, dar la sfarsit ceea ce invata si le stimuleaza creativitatea nu se poate aplica in practica?

Luca este unul dintre cursantii nemultumiti de un curs de previziune si planificare bugetara, la EXEC-EDU. “Foarte frumoasa teoria, dar eu nu pot aplica nimic. Inteleg, dar in compania mea lucrurile functioneaza altfel. Nu previzionam, nu intereseaza pe nimeni planificarea si bugetele se modifica tot timpul; am o idee geniala in urma acestui curs, dar degeaba; stiu sigur ca nu va fi niciodata aplicata!” Acesta este unul dintre momentele in care toate crezurile mele corporatiste, incastrate in reguli, proceduri, ierarhii ies chinuite de amintiri la iveala si striga cu disperare! “Luca, nu pot rezolva problema ta din pacate. Nu pot schimba abordarea managementului, nu pot garanta ca ideea ta va fi ascultata, pot doar sa te rog sa nu renunti! Cred cu tarie ca ai fost ales ca participant la acest curs pentru ca lucrurile se pot schimba, se doresc imbunatatite. Ce pot face este sa facilitez “destainuiri” si abordari de cazuri similare ale altor participanti, sa aflam impreuna de ce “nu se poate” si sa cred ca in ultima instanta vei avea puterea sa lupti pentru ideile tale, aici sau in alta companie care va sti sa valideze propunerile tale.”

Acest articol nu este o declaratie a unui trainer super-erou, competent in tot si toate, plenipotent in coaching si lectorat… toate impreuna! Nu cred in retete si in unice abordari! Am insa o mare stima pentru toti cei care aleg sa stea in costumul de trainer si in culise cu aceeasi responsabilitate dovedita pe scena! Merita!

Materialul este realizat de Monica Minoiu, lector EXEC-EDU si managing partner pentru InCharge Management Consulting, o companie de consultanta in management cu specializare in Supply Chain/Operatiuni. Ea are 13 ani de experienta in pozitii de lider in operatiuni, pentru importante corporatii multinationale, in unitatile lor de afaceri din Romania si Europa.

Sursa foto: Shutterstock, Training