"Coachingul este modul prin care participi alaturi de un client in demersul sau de a-si atinge un obiectiv. (...) Presiunea atingerii obiectivele in business in continuare este prezenta, criza ne-a aratat ca intram intr-o alta era si ca nu vom mai fi niciodata cum am fost pana in 2009. Inainte, lucrurile mergeau de la sine, eram mai simplu, insa cand lucrurile nu mai merg la fel de simplu, cauti parghii ca sa faci lucrurile sa mearga", a spus Mihaela Reese, coach cu peste 11 ani experienta pe piata de resurse umane.

Potrivit acesteia, un coach poate sa il ajute pe manager printre altele sa isi defineasca lucrul de echipa, il ajuta sa isi inteleaga limitarile si sa treaca peste ele, il sustine sa gaseasca acele actiuni sau emotii prin care isi poate atinge obiectivele de business sau legate de munca cu colegii.

"Suntem o cultura in care asteptam sa ni se spuna ce sa facem"

Coachingul a crescut foarte mult in popularitate in ultimii ani, spune Reese, datorita deschiderii oamenilor de a lucra cu un coach, dupa ce in urma cu ceva timp exista o reticenta, aceasta practica fiind asociata cu o terapie.

Chiar si asa, doar 10% dintre managerii de pe piata locala fac sedinte cu un coach, cea mai mare parte dintre acestia evitand sa ceara acest beneficiu conducerii.

Citeste si:

"Aproximativ unul din zece manageri apeleaza la servicii de coaching si de obicei vin cei din structurile de top sau de middle ale companiilor. Foarte multi dintre ei, desi simt nevoia sa faca sedinte de coaching, nu se duc la management sa ceara acest beneficiu. Noi suntem ma degraba o cultura in care asteptam sa ne spuna altii ce sa facem", a spus Reese.

In acest context, oamenii ajung in general la un coach trimisi de companii atunci cand sunt promovati si trebuie sa se adepteze cu echipa noua.

O sedinta de coaching in Romania costa intre 200 si 300 de euro.